Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Franța între baionete... electorale
24.04.2017 - Editorial
CORNEL CODIȚĂ

Franța între baionete... electorale

Democrația franceză a avut încă de la Revoluție particularitățile ei inconfundabile, iar structurile celor cinci republici în care și-a turnat substanța, de atunci, sunt tot atîtea încercări de a face să coexiste genuina, puternica și inconfundabila aspirație spre libertate a francezilor, cu înclinația lor, la fel de statornică, spre sistemele de guvernare autoritar-paternaliste, avînd în frunte, dominată, figura impozantă a "monarhului luminat". Actuala republică, impregnată de moștenirea De Gaulle și hrănită doar de epigonismul gaullist este mai degrabă umbra unei structuri de stat cîndva funcționale care se uită nostalgic spre secolul al XIX-lea, întorcînd spatele celui cu numărul XXI. Un fel de macro-cochilie golită de conținut și folosită ca adăpost, ori camuflaj, de alte micro-viețuitoare politice. Faptul că actuala elită franceză nu are curajul să facă saltul necesar într-o altă formă republicană, capabilă să gestioneze problemele de secol XXI, arată doar imaturitatea și precaritatea alcătuirii ei, dublate de distorsiunile masive introduse în democrațiile contemporane, inclusiv în cea din Franța, de schimbările globale ale ultimelor trei decenii, de consecințele lor, mai ales, în planul stabilității economice și al condițiilor generale de securitate. Nu doar evenimentul terorist, din aceste ultime zile, care a marcat sfîrșitul campaniei electorale, ci toate evenimentele de același tip, din ultimii doi ani, crează imaginea unei Franțe așezată între baionete, ca singură soluție de apărare a normalității. Dacă oamenii politici ai Franței nu pot să schimbe aceste lucruri din temelie, noi, de aici de la București, cu atît mai puțin! Așadar, să ne așezăm confortabil în fotoliul spectatorului și să urmărim piesa, rolurile și evoluția actorilor, pentru a desluși semnificațiile.

Nu de alta, dar sistemul politic și instituțional care asigură guvernarea în România este copia calchiată a celui din Franța, cu bune și cu rele. Mă rog, coeficientul de "rele" este probabil ceva mai ridicat la noi, decît la ei, dar, asta este altă Mărie, cu altă pălărie.

Deși republicană pînă în vîrful unghiilor, Franța alege o dată la cinci ani un Președinte care are aproape toate atributele unui monarh. Este autoritatea executivă supremă, poate influența semnificativ, dacă nu chiar decisiv programul și inițiativele Parlamentului, este șeful întregului corp al Administrației de stat și al instituțiilor numite tradițional "de putere", începînd, desigur, cu Armata. Prerogativele sale de guvernare, capacitatea de a dicta liniile și deciziile majore ale guvernării, timp de cinci ani, nu sunt diminuate semnificativ nici măcar atunci cînd majoritatea parlamentară este potrivnică Președintelui și deține controlul asupra oficiului Primului Ministru. Nu este de mirare că în competiția pentru biroul de la Elysee se angajează nu doar liderii unor partide cu forță electorală reală, ci și veleitari dornici să-și ridice profilul politic și vizibilitatea publică. În bătălia electorală, decisă ieri de electoratul francez, pentru primul tur, nu contează nici biografiile personale, nici așa zisele programe electorale. Baricada are de o parte forțele care au recaptat izvoarele tradiționale ale naționalismului vetust, dar necesar încă identității colective, care trimite la "Gloria Eternă a Franței" ca reper absolut al validării politice, filon capturat nu de moștenitorii gaullismului cum era de așteptat, ci de reprezentanta unui partid, Frontul Național, care în România ar fi fost exclus de mult de pe scena politică pentru ideologia profesată, îmbibată de anti-umanism, anti-europenism, xenofobie și derapaje rasiale. De cealaltă parte, vocile refuzului acestui furibund naționalism revigorat, ca reacție la efectele globalismului. Unele mai la stînga, Jean-Luc Melenchon, altele mai la dreapta, Francois Fillon, altele și cînd la stînga, cînd la dreapta (că așa se joacă fata!), vezi cazul Emmanuel Macron. Candidatul socialist, tradiționalist, Benoit Hamon a fost condamnat chiar de către actualul Președinte, Francois Holland, la totală irelevanță politică, datorită catastrofalei gestiuni a mandatui său prezidențial. De altfel, este primul Președinte al celei de a V-a Republici, care nu candidează pentru realegerea sa!

Așadar, miza alegerilor nu este ceva "Pentru", ci doar "Împotrivă". O ecuație care va fi definitiv rezolvată abia peste două săptămîni, cînd în competiție vor rămîne doar doi candidați, iar electoratul îi va înmîna unuia dintre ei însemnele întregi ale puterii de stat. Motivul pentru care toate acestea ne interesează nu doar pe noi, cei de la București, ci mai toată Europa, este legat de semnalul și consecințele situației în care Marine Le Pen ar ajunge la Elysee. Atunci, cu adevărat, fundamentele sistemului european, așa cum a fost el ridicat în ultimii cinci zeci de ani, ar fi ruinate, iar lumea va sta față în față cu un viitor pe care nici măcar nu are curajul să și-l imagineze. Un viitor care, prin brexit și alegerea lui Donald Trump la Casa Albă a arătat că s-a săturat să fie doar o potențialitate și a început să muște viguros din oasele bătrîne ale realității. De aici și speranța că, orice s-ar întîmpla în turul întîi al prezidențialelor din Franța, în turul doi, "Rațiunea va învinge"!!

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro