Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Bolile terminale ale democrației
05.05.2017 - Editorial
Cornel Codiță

Este posibil ca îndatoririle și responsabilitățile oficiului de Președinte al Statelor Unite să fi fost încredințate unei persoane cu o stare de sănătate mentală precară? De fapt, întrebarea pe care ziariștii care au interacționat în ultimele zile cu Președintele Trump și alți observatori politici americani o pun acum, deschis, public, după primele 100 de zile de mandat, este: Cît de precară? Suntem sau nu în zona patologicului care poate și trebuie să fie evaluat și atestat medical?

Cei ce caută muniție grea împotriva "democrației", pe motiv că este un sistem compromis, dacă nu cumva chiar din concept, atunci cu siguranță de "practica istorică", adică de ceea ce a arătat de-a lungul timpului că este în stare, nici nu trebuie să se mai ostenească, prea tare. Iată un motiv... și ce motiv!... să ne hotărîm, în sfîrșit, să punem capăt acestui nefericit experiment al istoriei moderne. Într-o democrație, cetățenii sunt egal îndreptățiți să concureze și să obțină, prin vot majoritar, orice funcție eligibilă din instituțiile de guvernare ale statului. Inclusiv funcția care este asociată cu Puterea în sens absolut, cum este și cazul funcției prezidențiale din Statele Unite. Deși este o democrație, în cel mai profund sens al termenului, nimeni în America nu se sfiește să spună și să creadă cu convingere, ba chiar și cu mîndrie, pe alocuri, că Președintele este "cel mai puternic om din lume", ergo și din America! Cetățenii, însă, au prostul obicei să penduleze între starea de sănătate și stările de patologie. Un balans periculos, care se termină, uneori mai tîrziu în viață, alteori foarte devreme, dar inevitabil, prin bascularea definitivă în prizonieratul maladiilor. Povestea se termină pe fundalul, oarecum întunecat, al patologiilor terminale! Ce ne facem cînd acești cetățeni bolnavi ajung să dispună de putere, de putere în sens absolut, chiar și în cazul democrațiilor (vezi Președintele Statelor Unite) și, pe cale de consecință, de destinele a milioane de oameni? Subiectul nu este chiar necunoscut cercetării, de la celebrele "Acești bolnavi care ne conduc", Pierre Accoce, Pierre Rentchnick și "Acești nebuni care ne conduc", Pascal de Sutter, pînă la intervențiile și discuțiile conduse de somități ale domeniului, din cadrul conferințelor și congreselor internaționale de psihologie, ori de politologie, la care subiectul apare din cînd în cînd. Puse cap la cap, experiențele de viață ale unora dintre cei mai influenți oameni politici și conducători din vîrful piramidei puterii, în democrațiile moderne, ilustrează aproape toate capitolele de patologie psihologică dintr-un tratat care se predă la cursurile universitare: de la schizofrenie și paranoia, la dependența de droguri și alte medicații de susținere, de la nevroze și depresii, la supra-agresivitate, ori rezistența zero la contrarietate, nevoia de supra-protecție și supra-acceptare etc. Și, nu doar patologia psihiatrică este semnificativă. Boli cronice, de la "banalul" diabet, la afecțiuni ale ficatului, inimii sau rinichilor, ale tractului digestiv, ale sistemului osos și muscular sau ale sistemului endocrin etc., sunt capabile să altereze semnificativ, constant, dacă nu puterea de decizie în ansamblu, cu siguranță, timingul și orientarea deciziilor, a alegerilor pe care acești oameni le fac, atunci cînd sunt confruntați cu situații limită, ori dificile. De cele mai multe ori, aceste decizii nu sunt benefice nici păcii, nici liniștii, nici bunăstării celor pe care îi conduc, fie și vremelnic. Pe cale de consecință, trebuie să constatăm că "Democrația", ca sistem de guvernare, pe lîngă alte nenumărate deficiențe și dificultăți o are și pe aceea că este vulnerabilă la patologia oamenilor puterii. Vrînd, nevrînd, prin contaminare, contagiune și transfer direct, democrația cade pradă bolilor de care suferă cei ce ajung la butoanele puterii, chiar și pe cale democratică. Iar remediile, deși par la îndemînă, sunt în realitate inaccesibile! Un om obișnuit poate fi luat de mînă de cineva, din familie, ori de la locul de muncă, și trimis la medic pentru un cosult-diagnostic medical care să arate dacă și în ce măsură capacitățile sale de exercitare a unei profesii-funcții sunt afectate de o stare patologică sau alta. Un om ale cărui decizii sunt sistematic afectate de boala-bolile de care suferă nu mai este lăsat să conducă nici măcar un atelier de croitorie! Cînd bolnavul nostru îndeplinește o funcție de stat, eligibilă, lucrurile se complică enorm, ba chiar insurmontabil, nu din cauza vreunei probleme practice, ci a uneia de principiu: dacă "poporul" i-a dat mandatul, prin efectul legii simetriei, doar "poporul" poate să i-l retragă. Instituirea controlului unui grup profesional oarecare, medici psihiatri să spunem, asupra atribuirii-retragerii mandatului funcției publice eligibile, introduce o inacceptabilă distorsiune (chiar dacă dezirabilă din alte puncte de vedere!), în logica democrației. Va să zică, și dacă avem remediul, nu îl putem administra decît cu costul încălcării masive, ruinătoare, a principiilor fundamentale, constitutive, ale democrației!

Vorba lui Caragiale: din această dilemă, nu putem ieși!

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro