Ziarul Bursa pe mobil
 
 
NATO: de la Certitudine, la incertitudini
17.05.2017 - Editorial
Cornel Codiță

Într-o lume în care roata schimbărilor se învîrte din ce în ce mai repede, fără să dea cel mai mic semn de oboseală, în care reacțiile politicii, ale liderilor lumii, se schimbă încă și mai des, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a părut, o vreme, mai stabilă decît stînca dragostei din cel de-al 116-lea sonet shakespearian: "Love is not love which alters when it alteration finds, or bends with the remover to remove. O no! It is an ever-fixed mark that looks on tempest and is never shaken" (Iubirea nu-i cu-adevărat iubire, de se preschimbă și alt¬cum răsună dacă o-ncearcă fum și amăgire. O, nu, ea e, înveșnicit, limanul neaplecat de oarba vijelie...(G. Tomozei). Poate, asupra temei iubirii încă se mai poate discuta! Cînd vine vorba, însă, des¬pre o organizație pe care se sprijină și astăzi greutatea întreagă a securității Europei, nu prea mai încape loc de dezbateri "academice". Adevărul ne stă în față și se zgîiește la noi fără să-i pese de bîlbîielile politice și bălmăjelile ideologice în care se scaldă politica de securitate a statelor europene.

Vremea incertitudinilor, pentru NATO, a început chiar din zorii erei "post război rece". Imediat secvent dizolvării Tratatului de la Varșovia, iulie 1991, NATO a avut prima criză de nesiguranță în legătură cu orizontul său istoric: Mai este cazul să "supraviețuiască" partenerului de competiție, tocmai decedat? Cu excepția Marii Britanii, aproape nici o altă voce nu s-a ridicat, atunci, să susțină hotărît necesitatea imperioasă a continuării angajamentelor tratatului, în ciuda faptului că forța și iminența amenințărilor sovietice fuseseră mult diminuate. Prima etapă de incertitudini a fost încheiată în 1994 cînd, la poarta Alianței, băteau deja insistent (și cu pumnii și cu picioarele!) statele arealului Europei Centrale (Polonia-Cehoslovacia-Ungaria), la care a cuplat politic, din 1993, și România. O nouă etapă a existenței Alianței Nord Atlantice se deschide odată cu procesul de acceptare treptată a țărilor din fostul răsărit european în sistemul integrat, politic și militar, al NATO. Incertitudinile, de această dată, au intrat pe altă poartă! Cea care avea să determine configurația noilor concepte strategice ale Alianței, schimbate, modificate, restructurate aproape din trei în trei ani, prin contrast cu epoca războiului rece, cînd, în 40 de ani, a avut doar două variante. În plus, s-au adăugat ambiguitățile nerezolvate ale raporturilor dintre obiectivele și mijloacele politicii de securitate a Uniunii Europene și cele ale NATO. De la implicarea în conflictul din Iugoslavia, pînă la operațiunile din Afganistan și de la tentativa de a activa articolul 5 pentru a veni oficial în sprijinul Statelor Unite supuse atacurilor de la 11 septembrie (refuzată scurt și neprotocolar de Washington!!) pînă la teza orizontului global al misiunilor Alianței totul a fost relativizat, crescînd semnificativ gradul de incertitudine cu privire la ceea ce este și ceea ce poate Alianța Nord Atlantică în lumea tot mai agitată și depărtată de tabloul previziunilor rozalii ale "sfîrșitului războiului rece" și, odată cu el, a oricăror altor războaie care ar mai putea amenința pacea lumii!

A treia etapă de incertitudini, la apogeul căreia ne aflăm astăzi, începe în momentul în care, în politica Statelor Unite, se conturează, nu doar ideologic, ci și practic, politic, un grad tot mai ridicat de dezangajare față de dimensiunea europeană a politicii globale, atît în plan general, cît și specific, al securității. Europa începe să fie tratată ca un apendice, prea puțin important din punct de vedere funcțional pentru SUA iar, pe deasupra, inflamat! Unul care crează dureri și crampe tocmai atunci cînd ai mai puțină nevoie de ele. În special, pe axa Washington-Berlin, se adună norii prevestitori de vremuri rele. Acuzații de spionaj "împotriva aliatului", acuzații cu privire la "libertățile" pe care politica Berlinului și le-a luat în relația cu Moscova, divergențe semnificative cu privire la gestiunea crizei Crimeei și Ucrainei, dintre cele două capitale atlantice, culminînd cu reproșul noului locatar de la Casa Albă, Donald Trump, adresat neoficial Angelei Merkel, cu privire la costurile apărării post-belice a Germaniei de către SUA, rămase neacoperite, nu doar financiar, ci și politic!!!

Ca și cînd toate acestea nu ar fi fost îndeajuns, iată două alte componente ale politicii internaționale care adaugă masiv la gradul de incertitudine în care Alianța Nord Atlantică a ajuns să evolueze. Primul este decuplarea Marii Britanii din sistemul construcției europene. Ce impact va avea acest eveniment istoric în planul coerenței și cooperării cu britanicii în sistemul NATO, probabil doar Bunul Dumnezeu poate să spună, la această oră! Cum divorțul de europeni se anunță unul "în stil italian", cu oale aruncate în cap, distrugere de "mobilier", țipete și afurisenii reciproce, este imposibil ca repercursiunile să nu se simtă și în planul relațiilor politice din NATO. Alte incertitudini! Cel de-al doilea element este adus în joc de Turcia. Un aliat care se mișcă tot mai hotărît, sub regimul politic ad hoc creat de Erdogan, spre statutul de "semi-membru" al NATO. Unul în care utilizarea bazelor, infrastructurii, NATO de pe teritoriul Turciei este pusă sub semnul incertitudinii, de la o zi la alta!! Americanii au fost ținuți "prizonieri" în baza de la Incirlik vreo două săptămîni după așa zisa lovitură de stat eșuată; militarii germanii nu pot fi vizitați de oficialii țării lor, pentru că regimul Erdogan vrea să se revanșeze pentru refuzul de a intra în Olanda și Germania cu care a fost tratat un oficial înalt al Turciei; Rusiei îi sunt propuse condiții de cooperare care ating inclusiv posibilitatea folosirii infrastructurii NATO. Nu că ar fi cine știe ce coerență în politica lui Erdogan în materie de securitate și relații cu Moscova, Washington sau Berlin, dar tocmai de aici se naște instabilitatea, incertitudinea, insecuritatea.

Iar acum vine, desigur, întrebarea cheie: A văzut cineva vreun document politic oficial al României care să ia act de aceste schimbări masive de peisaj politic și strategic, care să propună o abordare coerentă în materie de securitate, pe baza noilor realități structurale cu care România este confruntată? Aș, ți-ai găsit! Președintele nostru o ține mațu-gaia cu "insula de stabilitate", Parlamentul e ocupat de "moștenirea Băsescu", Ghiță și alte "merdenele" cu marca de fabricație SRI-DNA, Ministerul de Externe "ministeriază de extern", că doar de aceea există, în nici un caz ca să gîndească strategic, cît despre restul plăieșilor nici unul nu are veleități, cu atît mai puțin capacități, de "mareșal" așa că șed cu toții cuminte și așteaptă "ordinele superiorilor".

Va veni o zi în care vom plăti scump iluzia și lașitatea de a crede că e mai bine să gîndească și să hotărască totul alții, pentru noi, în materie de securitate națională și de a face din asta politică de stat!!!

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro