Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Moartea ca spectacol public
24.05.2017 - Editorial
CORNEL CODIȚĂ

Moartea ca spectacol public

Uitați de terorism a cărui mitologie construită în laboratoarele puterii și cultivată cu grijă mai bine de jumătate de secol ține loc, astăzi, de paravan pentru activitățile de poliție politică și manipulare socială cu care se îndeletnicesc, în mai toată lumea, instituțiile statale impropriu numite încă "servicii de informații". Masacre precum cel de ieri, de la Manchester, ca și cele din ultimii ani, de la Paris, Nisa, Berlin, Boston sau Londra, nu mai au aproape nimic de a face cu fenomenul terorist. Ele fac parte dintr-un nou "program" cu funcții sociale mult mai complexe.

Moartea ca spectacol a avut, din antichitate și pînă astăzi, un public al ei, numeros, fidel și deloc reținut în manifestările sale. America, una dintre cele mai serioase democrații ale lumii occidentale, păstrează și astăzi în sistemul său juridic ritualul "morții cu public" a condamnatului, chiar dacă publicul a fost redus la avocați, procuror și familia victimei. În China, în plin salt de civilizație, putere și influență pe scena lumii secolului XXI, execuțiile publice, cu mii de spectatori, sunt parte a culturii politice oficiale. În majoritatea sistemelor de guvernare autoritare, execuțiile publice sunt curent practicate și nu duc niciodată lipsă de spectatori.

După ce, către sfîrșitul secolului al XIX-lea, mai ales sub influența culturii protestante, societățile occidentale au început să închidă încet-încet porțile spectacolului morții publice și au reprimat juridic și moral fenomene de violență colectivă letală tip spectacol, precum linșajul, iată că, în plină degringoladă a post-modernității, Occidentul este forțat să "reintegreze" în practica socială curentă acest tip de "manifestare publică". Singura diferență este că "organizatorii" și "realizatorii" nu mai sunt instituțiile, autoritățile proprii sau populația locală, ci niște "venetici". Organizatorii de ieri, în schimb, au devenit victimele de astăzi!

Cum s-a ajuns aici?

Un punct de tangență cu fenomenul terorist se află, totuși, la origini. "Unitatea de acțiune" a terorismului, în faza sa inițială, a fost "atentatul", amenințarea unui masacru asupra unor persoane complet străine de cauză sau de ținta politică urmărită. Esența "jocului" consta nu în consumarea amenințării, moartea celor nevinovați, ci în reușita șantajul asupra țintei politice vizate, obligată să dea curs măcar unora dintre cerințele atentatorilor, ori să facă larg cunoscut, prin mass media, identitatea, poziția și obiectivele lor politice.

O cu totul altă specie de terorism s-a născut, în anii 80, din fenomenul de rezistență locală (cel mai adesea cu sprijin logistic din afară) față de acțiunile militare ale unor forțe de invazie, cucerire sau suport ale unui stat străin, venite în sprijinul regimului politic aflat la putere (invazia URSS din Afganistan) ori pentru a schimba regimul politic (acțiunile militare ale coaliției internaționale în Irak, 2003). În această variantă, unitatea de acțiune a terorismului nu mai este atentatul, ci operațiunea soldată cu moartea violentă, publică, fie a militarilor din forțele adverse, fie a unor civili localnici "pedepsiți", astfel, pentru că se supun sau ajută forțele de invazie, fie....și aici ajungem la cea de a treia fază.

Acțiunea teroristă concretizată prin moartea violentă, nediscriminatoriu risipită în mase mari de oameni, producerea de victime civile chiar în capitalele sau în orașele principale ale statelor considerate responsabile pentru "invazia" unor teritorii sacre, definite statal și/sau religios. În acest caz, actul terorist joacă rol de "pedeaspsă demonstrativă", de mesaj conform căruia agresorul va avea soarta victimei sale, nu se va putea bucura în liniște de fructele acțiunilor sale, iar populația civilă va încasa costurile deciziilor guvernanților săi, atîta vreme cît nu se ridică împotriva lor, ori le acceptă politica, fără nici o opoziție, fie și tacit.

Moartea ca spectacol public iese însă din cadrul fenomenului terorist, chiar dacă este legată de diferitele sale etape de dezvoltare și propagare.

Multitudinea de roluri jucate de aceste noi tipuri de acțiuni este edificatoare. "Masacrul demonstrativ" ale cărui consecințe psihologice și chiar politice sunt amplificate de "spectacolul mediatic" care se declanșează aproape automat în jurul acestor evenimente este, înainte de orice, un mijloc excelent pentru a acredita și întreține iluzia unei puterii mult mai mari decît cea reală. Iluzia este folositoare, deopotrivă, celor care vor să își acrediteze influența politică, cît și celor care, în statele occidentale, trăiesc de pe seama "combaterii terorismului". Dacă aceste acte ar fi înfățișate drept ceea ce sunt, iar în spatele lor abia ar sta niște grupuri obscure și relativ reduse de persoane fără cine știe ce expertiză și capabilități, atunci cum ar mai putea cineva justifica cheltuielile curente de miliarde ale instituțiilor "anti-teroriste" și relativul lor grad ridicat de ineficiență în prevenirea-blocarea actelor de violență letală? Spectacolul morții publice, amplificat la maxim de instrumentele mediatice servește deopotrivă și pe "terorist" și pe cel menit să îl combată, "anti-terorist"! Pentru cel dintîi este o formă directă, simplă și relativ puțin costisitoare de legitimare, de supralicitare a propriei puteri de influență; pentru celălalt este justificarea cea mai credibilă a unor noi măsuri de creștere a puterilor de care dispune în societate și, corelat, a resurselor care îi sunt puse la dispoziție - buget, dotare, oameni etc. Impactul acestor acțiuni, cu mare vizibilitate publică, gen spectacol, se face resimțit pozitiv, din perspectiva teroriștilor, în planul recrutării și al sensibilizării pozitive a unor categorii de oameni față de obiectivele activității teroriste. Ele contribuie direct la creșterea potențialului și a masei de recrutare, mai ales în rîndul populației din teritoriul statelor occidentale, la motivarea și creșterea potențialului combativ al celor recrutați pentru activități teroriste, la prestigiul și puterea liderilor care se află în centrul de organizare a fenomenului.

Un cerc vicios care asigură creșterea importanței, a vizibilității și a influenței sociale a spectacolului morții colective, în interesul deținătorilor puterii politice bazată pe exploatarea fricii colective, al celor care realizează venituri fabuloase de pe urma mediatizării "spectacolelor verite", dintre care cel mai bine creditat este, desigur, "moartea în direct" și al instituțiilor statale transformate din instrumente ale securității colective, în brokeri ai puterii la cel mai înalt nivel, și în "cîmp tactic" al afacerilor personale de nivelul milioanelor, plus!

Cum spuneam: uitați de terorism. Este de mult depășit!

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro