Ziarul Bursa pe mobil
 
 
O întrebare sigură și mai multe răspunsuri incerte
26.05.2017 - Editorial
CORNEL CODIȚĂ

Ce înseamnă NATO în armătura de securitate a lumii de astăzi? Nu mai mult de un deceniu în urmă, nimeni nu ar fi stat să scotocească prin dosare cu declarații de presă, discursuri electorale ori pagini de twitter ca să încropească un răspuns. El ar fi venit fără ezitare, simplu: securitatea Americii și a Europei constituie un continuum fără fisură, asigurat de întreg arsenalul și potențialul politic și militar al statelor membre, inclusiv cel nuclear de care dispun Statele Unite și Marea Britanie. Toți pentru unu, unu pentru toți! În ciuda formulării mai degrabă literare, răspunsul ar fi fost cît se poate de exact, chiar și sub specia legii, a obligațiilor internaționale create și asumate de semnatari, prin Tratatul Atlanticului de Nord, celebrul art.5. Ieri, cînd liderii statelor membre s-au reunit la Bruxelles, dacă ar fi fost întrebați același lucru, răspunsul fiecăruia ar fi fost diferit și niciunul nu putea să fie sigur de ce va conține răspunsul celorlalți. Pare de necrezut, dar scopul însuși al întrunirii din aceste zile, de la Bruxelles, dincolo de elemente trecătoare de agendă, este clarificarea reciprocă cu privire la ce este, ce poate și ce face NATO într-o lume în care proiecte și forțe competitive tot mai puțin compatibile se întretaie, cu rezultatul că nimeni nu se mai află și nu se mai simte în siguranță, că forța militară, chiar și cea mai înalt tehnologizată, nu pare să aibă capacitatea de impact necesară pentru a pune capăt amenințărilor și acțiunilor cu violență care se revarsă peste spațiul Europei și al Americii. Cum bine remarca un observator, în marginea reuniunii, este imposibil ca în mintea și în atenția imediată a șefilor de stat și de guvern reuniți la Bruxelles, zilele acestea, să nu se afle trangedia de la Mancester și întrebările acuzatoare ale familiilor victimelor, ale milioanelor de cetățeni care trăiesc sub umbrela NATO, dar sunt doborî¬ți prin malluri, săli de spectacol, faleze, sau stadioane ca și cînd s-ar afla pe terenul de vînătoare privat al "Asociației teroriștilor profesioniști, amatori și de ocazie".

Primul răspuns incert vine de acolo de unde ar fi cel mai puțin normal să vină, din partea actualului Președinte al Statelor Unite. Declarațiile candidatului Trump au șocat Europa, unde ideea că "NATO este depășit" părea să anunțe în cel mai bun caz intratrea Tratatului într-un con de umbră, iar în cel mai rău "tragerea sa pe dreapta", cu totul! Între timp, Președintele Trump s-a răzgîndit, oarecum, și a constatat că NATO nu este chiar depășit dar, în schimb, nu face cît ar trebui să facă în combaterea terorismului și eliminarea ISIL. Între timp, ca un cadou de bun venit pentru noul Președinte al SUA, oficialii NATO au făcut demersurile diplomatice, iar organizația a devenit oficial membru al coaliției anti-isil. Nemulțumirile lui Trump, nu se opresc, însă, aici. Ce facem cu angajamentul ca statele membre să aloce 2% din PIB pentru nevoile și proiectele de apărare?

Întrebarea este direct adresată, și a mai fost adresată pe același ton supărat, "școlerului corigent" Germania! Răspunsul venit dinspre Berlin, din direcția Ministerului afacerilor externe, cît și al Cancelariei este că, pe moment nici nu poate fi vorba de 2%, Germania își menține angajamentul, dar el reprezintă o țintă dincolo de orizontul anului 2020.

Răspunsuri incerte cu privire la ceea ce înseamnă NATO, pentru actualul sistem de securitate, circulă în Europa, nu doar pe axa Berlin-Washinton. Impulsurile, deocamdată politice, franco-germane, privind urgența creării unui sistem militar al UE, nu doar pe hîrtie, ci cu capabilități, resurse și misiuni clare, capabile să sporească securitatea țărilor membre, au provocat întrebătoare ridicări din sprîncene în multe alte capitale. Temerile că aceste inițiative, fie că vor sau nu, sapă la temelia credibilității angajamentelor luate de state, în sistemul NATO, s-au reactivat și ele provin nu numai de la Londra, ca de obicei, ci și din alte capitale, cum ar fi Varșovia, Tallin, Praga sau Budapesta.

În sfîrșit, răspunsurile cel mai puțin clare se referă la relațiile NATO cu Rusia. Linia politică deschisă, la începutul anilor 2000, prin demersurile menite să crească nivelul de încredere și cooperare reciprocă pe teme ale agendei de securitate europene și globale pare să fi ajuns, de mult, la capăt. După ocuparea Crimeei, după continuarea acțiunilor "hibride" și creșterea incertitudinilor privind Ucraina, după declarațiile fără echivoc ale Moscovei în care România este tratată drept stat inamic, în legătură cu potențialul și posibilele acțiuni ale instalațiilor de la Deveselu, după poziționările foarte dure în legătură cu unele state baltice și în condițiile în care relațiile polono-ruse au ajuns la nivelul acuzațiilor oficiale venite de la Varșovia, privind implicarea autorităților de la Moscova în prăbușirea avionului prezidențial polonez și moartea Președintelui, plus a numeroși membri ai conducerii guvernului și armatei, este greu de văzut cît ar mai putea NATO să conteze pe "cooperarea" Rusiei și în ce tip de probleme. Desigur, dacă le excludem pe cele privind protecția comună a culturilor agricole de toamnă de pe ogoarele continentului Euro-Asiatic!!! Dar, fie vorba între noi, nici pe asta nu poate fi cineva prea sigur! Politica statelor europene în privința Rusiei este profund și masiv divizată: la un pol, bunăvoința curtenitoare și dezvoltarea rețelei de interese comune cu Germania, politica tipică de appeasement în legătură cu implicarea și acțiunile Rusiei în Ucraina, susținută din strană pe glasul al șaptelea, de la Bruxelles, și de domnul Junker; la celălalt pol, Polonia, Țările Baltice și România care nu au cum să ignore pericolele reale și grave venite din direcția Moscovei putiniene. Pentru ca gradul de confuzie să se apropie de maxim, șefii de stat și de guvern reuniți la sediul NATO de la Bruxelles, vor avea imense dificultăți să înțeleagă unde, pe ce poziție, se află actuala Administrație în această critică problemă politică și de securitate (relația cu Rusia), în condițiile în care, pe de o parte, Președintele Trump s-a manifestat copios ca susținător al unor relații "calde" cu Rusia, iar, pe de altă parte, Administrația și probabil chiar Președintele se află sub lupa anchetelor Congresului și ale FBI, privind posibila implicare a Rusiei în transformarea candidaturii Trump, în Administrația Trump!

Lozinca cu care șefii de stat și de guvern din țările membre Nato au fost întîmpinați la intrarea în sediul reuniunilor oficiale, construită pe calapodul sigur al propagandei sovietice a anilor 50, "Suntem aliați, suntem uniți, suntem NATO" nu poate ascunde acuitatea și dificultățile politice ridicate de condiția actuală a alianței și a membrilor NATO.

Suntem aliați, dar mai funcționează Alianța în termenii art. 5?

Suntem uniți, dar pentru care scopuri și tipuri de acțiuni mai funcționează unitatea?

Suntem NATO, dar ce înseamnă, practic, acest lucru, în mod concret, pentru securitatea statelor membre și a lumii?

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro