Ziarul Bursa pe mobil
 
 
De ce nu sunt bancuri cu PSD-ul?
30.05.2017 - Editorial
Cătălin Avramescu

Românul este un om vesel. Cel puțin așa era odată. Chiar și în cele mai deprimante momente ale ceaușismului aproape că nu era o întâlnire între prieteni în care să nu se spună un banc. Printre favoritele mele sunt cele cu Ceaușescu și alți șefi de stat (Brejnev, Reagan etc.). Îmi amintesc că unul dintre primele bancuri de acest gen l-am auzit în anii copilăriei. Era în curtea unor rude, iar eu aveam o vârstă la care mă îndoiesc că pricepeam exact despre ce era vorba. Însă bancul m-a amuzat.

Ceaușescu încerca pe atunci să intre în grațiile americanilor. Așa că gluma îl privea pe președintele american (pe atunci era Gerald Ford) care vine în România și cineva îi răpește fata. Primește clasicul telefon de răscumpărare: 10 milioane de dolari etc. Disperat, oaspetele american întreabă: "Cine ești?". Iar vocea de la telefon: "Un pretin!...".

Chiar și pe vremea FSN-ului lui Ion Iliescu circulau bancuri despre Partidul-Stat și despre Secretarul său General. Prin 2008 am avut o tenativă de a candida pe listele PD (am renunțat rapid). Cu ocazia aceasta am spus un banc pe care - bun, rău - îl repet acum. Iliescu, Năstase și Geoană naufragiază pe o insulă. Cum nu se găsea nimic de mâncare, Iliescu le spune celorlalți să se despartă, să caute fiecare pe cont propriu. După o vreme, Năstase dă peste Ion Iliescu. Acesta, pitit după un tufiș, prăjea niște carne pe un grătar improvizat. Flămând, Năstase se așează lângă Iliescu și încearcă să îi intre în grații. "Nea' Nelule, să știi că mie niciodată nu mi-a plăcut de Geoană...". Iar Iliescu îi răspunde, sec: "Nu-ți place, nu mănânci...".

Dar de ce nu mai circulă acum bancuri cu PSD-ul? Pentru a răspunde la această întrebare, să amintim sursa principală a umorului. Acesta este produs atunci când apare o diferență dintre așteptare și realitate.

Stan și Bran fac pe chelnerii, cu toate că se vede că sunt necalificați. Iar publicul râde. Louis de Funes joacă rolul unui polițist care se comportă cu totul neașteptat. În "Nea Mărin Miliardar", Amza Pelea are un rol dublu: un oltean care este luat drept miliardar american și un miliardar american care este luat drept oltean.

Această diferență alimenta bancurile din perioada de început a regimului socialist. Liderii acestuia încercau, cu alte cuvinte, să treacă drept ceea ce nu erau. Oameni de stat, cetățeni normali, personaje educate. Spiritul popular îi descoperea, amuzat.

Ceaușescu deschide Olimpiada de la București. 70.000 de oameni pe stadion, ceremonie transmisă în toată lumea. Ia hârtia și se oprește, mirat. După care citește, sinistru, în microfoane: "Oooooo.....Oooooooo......Oooooooo...". Moment în care unul dintre consilieri îl trage, discret, de mânecă: "Tovarășu'... treceți mai departe, acelea sunt cercurile olimpice...".

Lipsa bancurilor cu PSD-ul ne arată ceva cu totul interesant, antropologic vorbind. Acum nu mai există diferența dintre așteptare și realitate. What You See Is What You Get.

Iată de ce nu există bancuri cu Liviu Dragnea sau cu Olguța Vasilescu. Liderii actuali ai socialiștilor nici nu mai încearcă să se prezinte ca altceva decât sunt. Dosare penale? Să fie primite! Dezacorduri gramaticale? Bleah... Fracturi logice? Mda... Diplome plagiate? A se slăbi...

Ceea ce ne spune ceva foarte important despre natura mișcării socialiste. În anii '30-'40, aceasta a fost destul de amestecată. Intelectuali radicali și muncitori fanatizați. A existat tentația unei stilistici spartane, conservatoare. Se îmbrăcau simplu, vorbeau răstit. În cele din urmă însă, ei nu au aruncat peste bord orice urmă de "elitism". În fond, trebuiau cumva să marcheze diferența dintre "cadrele superioare ale Partidului" și simplii proletari.

Observăm acest fenomen și mai târziu, în anii când socialiștii au fost conduși de Nicolae Ceaușescu. Acesta era un țăran cu o educație precară și cu maniere grosolane. Dar trebuia să joace rolul bărbatului de stat modern. De aici ridicolul situației. Surprins de alt banc, din anii '70. Lui Ceaușescu, aflat în vizită la Regină, îi este prezentat Cabinetul britanic. Lordul X, lordul Y etc. Vine și rândul lui Nea Nicu să își prezinte guvernul: Gheorghe Pană, Gheorghe Cioară etc. Primul-ministru britanic dă mâna cu fiecare și îl întreabă pe unul mai mititel: "Așa de tânăr și deja Gheorghe?...".

Ultimul lider al Partidului care a încercat să joace acest rol a fost probabil VV Ponta, zis "Dottore", cel care a devenit sursă de batjocură națională după dezvăluirile legate de plagiatul său.

De doi-trei ani însă, se întâmplă ceva. Partidul a fost preluat de oameni despre care înțelegem, tot mai clar, că nu este de glumă cu ei... Mulți dintre ei sunt implicați în dosare penale grele. Provin din medii marginale. Nu încearcă să se ascundă pentru că știu că au un public considerabil. Vorbesc exact așa cum sunt: din topor. Instinctul lor este, în fond, corect.

Scopul lor este, pervertirea sau blocarea instituțiilor fundamentale ale Statului român. Este un proiect serios. Ce este de râs aici?...

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro