Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Monstruoasa răzbunare a jucăriilor stricate
04.06.2017 - Editorial
Cornel Codiță

Cînd un politician de talia și experiența Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, spune public că pentru Europa a venit vremea să ia act de realitate, Alianța Nord Atlantică nu mai funcționează după principiul "Unul pentru toți, toți pentru unul", statele membre nu mai pot fi sigure de postura și contribuția Statelor Unite la securitatea lor, nu se mai pot încredința, așa cum au făcut-o jumătate de secol, cuvîntului și angajamentelor sigilate în tratate ale unei Americi, mai nou, plină de contradicții și resentimente, dacă nu față de Europa, în ansamblu, cu siguranță față de varianta euro-germană care colorează tot mai intens harta politică a Vechiului Continent, atunci putem spune, fără frică de greșeală: de astăzi înainte, lumea nu mai este aceeași cu cea în care am încheiat ziua de ieri!

Sigur, înainte să o luăm la vale pe această cărare, se poate pune un apostrof. Poate că aceasta este doar părerea unui politician obosit, în general, ca la orice sfîrșit de carieră și obosit, în special, de frecușurile și șicanele din relațiile germano-americane ale ultimilor zece ani. Un politician care, la instalarea noului locatar al Casei Albe nu numai că nu a primit semnalul unei schimbări binevoitoare, dimpotrivă, s-a trezit cu un snop de măciuci în cap, peste mîini și peste picioare, ca un hoț prins în grădina cu pomi roditori a megieșului, trăgînd după el traista încărcată de roadele furate. Poate că Donald Trump, un Președinte capabil să sară în nici două luni de la "Nato este depășit", la "M-am răzgîndit, Nato nu este depășit" (!!!), ar putea să facă într-un viitor, nu neapărat prea îndepărtat, și saltul de la "Germanii sunt răi, sunt foarte răi!", la "Germanii sunt aliații noștri cei mai puternici și cei mai de preț, nu doar în Europa". La urma, urmei, în "Lumea lui Trump", nimeni nu știe pe unde trece granița dintre posibil și imposibil. În sfîrșit, poate că după cei 45 de ani de rigoare, forță și inamovibilitate strategică, urmați, din 1990, de un deceniu și jumătate de grave bîlbîieli, experimente și joaca de-a "NATO este ceea ce vrem noi să fie și poate să fie orice", pe principiul "Nu se sparge nu se strică, NATO, iaca, se ridică", la care s-au dedat tot felul de neaveniți și închipuiți inovatori cu acces la decizii de nivel înalt, este timpul unei reașezări a organizației, a unei refundamentări, proces în care, pentru un moment, totul și toate pot și trebuie să fie puse sub semnul întrebării, pentru ca noile alegeri, noile opțiuni strategice, să fie clare și deplin asumate de aliați, cu toate consecințele ce decurg în plan politic și militar. Poate că, simbolic (nu neapărat tehnic), este momentul ca Tratatul Atlanticului de Nord să fie încă o dată semnat și ratificat! Din păcate, nu prea sunt semne că ne îndreptăm spre această variantă, utilă și fericită. Dimpotrivă, atmosfera seamănă, rău prevestitor, cu cea în care o altă generație de politicieni a hotărît să se supere pe jucăriile securității colective și să arunce la gunoi "netrebuincioasele" instrumente. Este epoca interbelică. Atunci, Germania avea o problemă masivă de pierdere de statut internațional și de putere, ceea ce a generat rapid forțele și sprijinul politic, intern și extern, pentru o "politică de recuperare". Astăzi, după încheierea războiului rece și ieșirea din scenă a URSS, Rusia este în acest tip de parcurs. Atunci, Germania, semnatară a Pactului Briand-Kellog și membră a Ligii Națiunilor, a hotărît că aceste instrumente internaționale nu îi mai sunt de folos, dimpotrivă, o îngrădesc în realizarea obiectivelor sale politice, majore. Astăzi, centre importante politice din Statele Unite se apropie tot mai amenințător de poziția conform căreia atît ONU, cît și NATO au devenit mai degrabă piedici în calea noilor obiective strategice americane, decît instrumente utile. Concomitent, Rusia a pus și ea umărul, cît a putut, la distrugerea credibilității și capacității de acțiune a ONU. Atunci, Marea Britanie, în virtutea logicii "balanței de putere", a susținut Germania în parcursul ei menit să îi reacrediteze statutul de "putere europeană cu drepturi egale" în rîndul celorlalte mari puteri. Astăzi, jocul acesta îl face Germania în relația cu Rusia. Atunci, Germania a început un program masiv de creștere a producției și a capacităților militare, susținut de un uriaș efort științific, tehnologic și financiar. Astăzi, Rusia, China și o seamă de alte state, mai puțin semnificative ca statut de putere, dar cu impact major în ecuația globală de securitate, sunt angajate în același parcurs. Atunci, ca și acum, în timpul unei singure generații, mediul politic a schimbat percepția publică asupra războiului, de la "Așa ceva nu trebuie să se mai întîmple niciodată", la "Războiul este posibil, necesar și util, cu condiția să controlăm condițiile în care se desfășoară"(!!!).

Politicienii Europei și ai Americii care s-au săturat de instituțiile securității colective, așa cum sunt ele, vechi, primitive, rău croite, cu capacități limitate și cu toate păcatele reale ori inventate care li se mai pot pune pe cap, înainte să le arunce la lada de gunoi a istoriei, ar face bine să ia un mic răgaz, să șadă oleacă și să caute răspuns la o anume întrebare: cum se face că au ajuns să gîndească și să își îndrepte deciziile în aceeași direcție și către același obiectiv spre care Moscova se străduiește din 1991 (de la desființarea Tratatului de la Varșovia!) să îi îndrepte??? Cum se face că în 2018 au ajuns să se exprime aproape în aceiași termeni în care propaganda sovietică și post-sovietică se exprimă, încă din anii 90, conform cărora, după desființarea Tratatului de la Varșovia, NATO nu mai are obiect, este un impediment, este o instituție vetustă, blochează capacitatea de acțiune în spațiul strategic, mai ales pentru Statele Unite, este irelevantă pentru securitatea Europei, care nu mai este amenințată de nimic și de nimeni, fiecare trebuie să fie responsabil pentru securitatea proprie, nu ne mai putem încrede în ajutorul, sprijinul, altcuiva etc... etc... etc???

Cu acest răspuns, ne sunt datori marii politicieni ai Europei și Americii, înainte să o ia la vale, cu aceeași inconștiență și lipsă de răspundere precum cei din generațiile trecute, spre un alt dezastru, o altă devastare a lumii, cu milioane de morți în cîteva zile, luni sau ani, cu alte generații de sacrificiu, la propriu, nu doar la figurat, înainte să ne confruntăm cu răzbunarea monstruoasă a "jucăriilor stricate". Oricît am aprecia "ironia" istoriei atît de dragă postmoderniștilor, "gluma" unui conflict militar de amploare continentală sau globală, declanșat dintr-o altă "eroare politică de calcul", ori mînat de setea adictivă a nou veniților la masa "Marelui Joc" de a plusa mize tot mai mari la ruleta puterii, de care se îmbolnăvește în fiecare generație cîte un personaj cu greutate istorică, după rețeta arhetipală descrisă de Dostoievski (Jucătorul), trebuie repede și definitiv scoasă din catalogul practicabilelor.

Noroc cu România, că noi ne-am atins obiectivele la reuniunea NATO și, fie vremea cît de rea, rachete avem, Deveselu avem, parteneriat cu America avem, strategic vericule, ce te joci?!! ...vorba românului, care-i baiul?... insulă de stabilitate...!

Doamne, fără de hotar este Grădina Ta și Adevărul Cărții Tale: "Fericiți cei ce săraci cu duhul"!!!

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro