Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Două garduri
08.06.2017 - Editorial
Cătălin Avramescu

Locul acțiunii: Buzău. Data: 3 iunie 2017. Mă plimbam cu soția mea pe una dintre străzile urbei (Spiru Haret, fostă Karl Marx), când atenția mi-a fost atrasă de două garduri. Primul arăta bine. Era din cărămidă, într-un stil tradițional, acoperit cu țigle solide. Al doilea, alături, era sinistru. O însăilare din metal pictat.

Ambele aparțin unor școli. Primul este gardul liceului Pedagogic. Al doilea este gardul școlii Palade (fostă Școală Generală 15 - am senzația că o parte aparține Clubului Sportiv Școlar Buzău).

Cele două garduri ilustrează perfect situația în care a ajuns învățământul românesc. Clădirea Liceului Pedagogic a fost terminată în 1925. Pe atunci, învățământul era luat în serios. Elitele doreau să modernizeze România. Se credea că fără educație acest lucru este imposibil. Și au finanțat din plin învățâmântul. În 1938, statul aloca 17,5% din Buget pentru Educație. Ați citit bine. 17,5%.

Liceul Pedagogic a fost inaugurat pe când ministru al "Instrucțiunii Publice" era Dr. Constantin Angelescu. Deviza sa era "Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!". A construit atât de mult încât a fost botezat "Doctor Cărămidă". În București, edificiile multora dintre marile licee s-au făcut pe timpul său: Sfântul Sava, Mihai Viteazul, Cantemir, Hașdeu, Matei Basarab, Spiru Haret. În Buzău, actualul liceu Eminescu este făcut tot în mandatul său. Profesorii erau bine plătiți. 98% dintre românii trimiși la studii în străinătate se întorceau în țară.

Merită să vedem și care era profilul acestui om. Studii de medicină la Paris, director al clinicii universitare de chirurgie de la spitalul Brâncovenesc (cel dărâmat de socialiști, în anii '80). A fost primul nostru ministru plenipotențiar (ambasador) la Washington. Ajuns consilier regal, s-a împotrivit acceptării ultimatumului sovietic, în 1940 (cel care a dus la smulgerea Basarabiei), și a Dictatului de la Viena.

În timpul socialiștilor, școala a fost făcută praf. Priviți, dincolo de gard, la clădirea școlii Palade din Buzău. Inaugurată în 1968, este o construcție pătrată, din beton. După 1990, jale... A răsărit alături un fel de sală de sport. Soția mi-a spus că a fost făcută "pe timpul pesedeului" (în mandatul infractorului A. Năstase, bănuiesc). Ceva sinistru, cu cabluri din oțel.

Nu am nimic special cu Buzăul, așa că am să dau exemplul școlii pe care am terminat-o eu (Liceul "C.A. Rosetti" din București, care includea și școala generală). Am trecut pe acolo acum câțiva ani. Incinta școlii a fost făcută bucăți pe care au răsărit blocuri cu o arhitectură dubioasă. Terenul de fotbal a fost împrejmuit cu un gard de zăbrele. Interiorul arată deprimant.

Sub socialiști, un ministru al Învățământului a ajuns să fie "garantat Vanghelie". Posturile de conducere sunt ocupate politic de diverși analfabeți, penali și plagiatori (adică tot penali, dacă ar exista Procuratură în țara asta). Bugetul s-a prăbușit. Anul acesta (2017) sunt alocați cu circa 8% mai puțini bani decât în anul precedent. Un profesor a ajuns mai prost plătit decât un plutonier.

Povestea banilor e încă și mai gravă decât o transmit cifrele simple. Acestea includ și banii acordați pentru diverse pomeni sociale deghizate în "subvenții", precum și sumele transferate unor șușe gen "academia" aceea a Securității "naționale".

Aceasta e România, țara unde soțul Madamei Firea se urcă cu picioarele pe catedră la o ceremonie oficială.

Cum am ajuns aici? Școala nu o ducea bine nici în perioada 1948-1989, când socialiștii au mutilat-o după criterii ideologice. Însă povestea care ne interesează acum este a perioadei de după 1990, când a apărut o opoziție publică la politicile socialiștilor. Aceasta a venit mai ales din rândurile studenților și intelectualilor.

Răspunsul socialiștilor a fost radical. Școala a fost dată pe mâna satrapilor locali. Salariile au fost căsăpite (tehnic vorbind, într-o eră a inflației, au rămas în urma celorlalte). S-a renunțat practic complet la sistemul burselor de pregătire în străinătate. S-a reintrodus politica în școli. S-au adăugat materii stupide, precum Religia. Educația a devenit o găină de jumulit pentru clienții regimului, prin programe gen "Cornul și Laptele".

Acesta nu e doar rezultatul incompetenței. Este și un plan deliberat, de manelizare a României. Actuala oligarhie atâta pricepe și asta vrea.

Cei mai mulți politicieni sunt, de fapt, rebuturi educaționale. Nivelul lor cultural: zero (citiți-le CV-urile, dacă gramatica și vocabularul lor nu v-au lămurit). Dacă alocă fonduri pentru "învățâmânt", finanțează ceva pe înțelesul lor, cum ar fi un festival de fotbal de stradă sau de șotron (sumele sunt decontate fie la capitolul Educație, fie Cultură).

Ei mai dau bani și pentru vopsit garduri. Avem un festival național de vopsit în culori ridicole. Cel din Buzău este alb-albastru, cu niște detalii din fier forjat, seamănă cu niște cuști puse pe un postament. Ce ar crede doctorul Angelescu despre asta, nu pot decât să îmi imaginez...

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro