Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Alegeri fără opțiuni
14.06.2017 - Editorial
Cornel Codiță

Hotărît lucru, "invențiile" și curiozitățile politice ale societăților post-moderne sunt din ce în ce mai surprinzătoare. După "Democrația fără libertăți", mă rog, cu libertăți din ce în ce mai multe pentru stat și instituțiile sale opresive, dar din ce în ce mai puține pentru cetățeni, iată, avem la orizont și "Alegerile fără opțiuni".

În sistemele democrațiilor moderne, alegerile, ținute în condițiile libertăților politice fundamentale, fie la sorocul mandatului, fie înainte de împlinirea lui, asigură simultan mai multe funcții. Permit recompensarea sau amendarea forțelor politice aflate la guvernare și, în acest sens, întărirea mandatului sau retragerea lui, pe baza politicilor promovate și a consecințelor lor sociale. Permit circulația elitelor între funcții reprezentative ale guvernării, între acestea și funcții în sistemul de partid sau între ele și funcții sociale, altele decît cele politice. Permit exprimarea electorală a schimbărilor intervenite, la nivelul populației, în susținerea sau amendarea diferitelor programe și forțe politice. Permit reacții electorale față de evenimente semnificative intervenite, de la ultimele alegeri, în planul intern sau internațional, care afectează spațiul politic respectiv.

Permit testarea și trierea personalităților care ating nivelul participării în punctele cheie de guvernare - executiv și legislativ. În afara condițiilor de libertate garatată, pentru a realiza funcțiile lor esențiale, alegerile trebuie să mai îndeplinească o singură condiție: să ofere alegătorilor opțiuni viabile între care aceștia să își poată exprima nu doar o simpla preferință, ci susținerea tare, să își găsească validarea identității lor ideologice, să poată exersa susținerea politică, cu implicare participativă.

Deși cu agende și în condiții politice interne foarte diferite, recentele alegeri parlamentare din Marea Britanie și Franța, ba chiar și recentele alegerile parțiale și locale din România, scot în evidență un ciudat proces de pierdere a sensului și substanței alegerilor. Motivul? Deși chemați la urne, alegătorilor nu li se mai oferă opțiuni clare, solide și nici o motivație tare pentru care ar trebui să aleagă între ofertele de pe teren.

Ce fel de opțiune le-a oferit Doamna May alegătorilor, chemîndu-i intempestiv și peste rînd la urne? Să aleagă între soft și hard brexit? Nici măcar atît! Le-a impus, aproape i-a somat, să aleagă varianta politică promovată de Doamna de Tinichea, adică așa zisa negociere de pe poziții de forță cu UE, cu asumarea rezultatului probabil al unor condiții dure de ieșire pentru Marea Britanie! Ce fel de alegere este aceasta? Unu: nu este o alegere, ci un dictat. Doi, este greu, dacă nu imposibil, de acceptat pentru electorat, pentru cei care vor plăti consecințele, la nivelul condiției lor sociale în următorii două zeci de ani; cel puțin! Confruntat cu această non-opțiune, electoratul britanic a exersat atît de familiarul, pentru noi, vot de penalizare și, în loc să-i dea Doamnei May majoritatea zdrobitoare promisă de sondajele de opinie preelectorale, i-a legat o mînă la spate, o ghiulea de picioare și una de gît, după care a trimis-o la Bruxelles să negocieze tratatul de ieșire din UE, unde o așteaptă un sac de măciuci, pentru că nimic nu este mai plăcut în lumea politicii decît să lovești în semețul de ieri, astăzi căzut.

În timp ce non-opțiunile electorale, în Marea Britanie, au avut o culoare gri-cenușiu spre negru, în Franța ele arată aproape desăvîrșit rozuliu. Aici, totul se consumă sub stindardul euforiei! Un partid inexistent acum cîteva luni pe scena politică a Franței trimite la Elysee un Președinte și după doar cîteva săptămîni își proiectează o majoritate parlamentară zdrobitoare, de care rar s-au bucurat chiar și cele mai solide partide ale celei de a V-a Republici. Cum este posibil? La ce reacționează electoratul francez? Normal ar fi să spunem, la oferta lui Macron și a formațiunii sale "Republica în marș". Cu puține excepții, nici comentatorii politici locali, nici cei din afara spațiului francez nu cred în această variantă. Oferta este mai degrabă vag-generaloidă, greu, dacă nu imposibil de diferențiat față de altele, atît la stînga, cît și la dreapta, nu conține nici un ingredient special, cu forța necesară pentru a muta mase de alegători atît de importante de la cursul lor "natural" spre o opțiune nouă, cu prea puțin relief și credibilitate. Și, totuși, asta s-a întîmplat! Atunci? Ipoteza mea este că electoratul francez care a ales să se exprime, abia jumătate din totalul alegătorilor (!!!), a reacționat la lipsa de opțiune a formațiunilor clasice de pe scena franceză. Socialiștii nu le-au oferit nimic după dezastrul celei mai goale de conținut președinții din istoria Republicii, iar "dreapta" le-a oferit același sos sarkozian înnăcrit, nici măcar reîncălzit, doar că fără Sarkozy, opțiune care a adus economia și societatea franceză în postura "înțepenit fără viitor". Exact ca și în cazul britanic, votul a fost unul de penalitate, doar că, în Franța, prin apariția "miraculoasă" a lui Macron, preferințele s-au putut putut așeza (polariza) pe noul reper politic, marcat nu atît de cine știe ce program electoral, cît de simpla dar clara promisiune că inerția va fi ruptă, iar "marșul Republicii" reluat.

În sfîrșit, România se află de ceva vreme în avanpostul spațiilor politice în care alegerile se caracterizează, înainte de și mai mult decît orice, prin lipsa de opțiune. Acesta este mesajul celor mai bine de trei sferturi din alegători care nu s-au ostenit mai zilele trecute pînă la secția de votare ca să aleagă un primar. N-au avut nici ce și nici de ce să exerseze o alegere. În aceste condiții, schimbările de fanion între PSD și PNL în diverse orașe, diferitele scoruri electorale în creștere, ale așa ziselor partide alternativă, ori predominența generală a PSD-ului nu au nici o relevanță politică. Sunt și rămîn simple întîmplări ale aritmeticii electorale. Golirea de conținut opțional a alegerilor din România, ca și de prin alte meleaguri post-moderne, are consecințe masive asupra spațiului politic și articulării sale. Tentația de manipulare crește o dată cu șansele de "cîștig" prin formule ad hoc de "inginerie electorală", sacrificînd aproape orice criteriu clasic de coerență și identitate politică. Orientarea spre candidați tot mai puțin "marcați politic", dar cu potențial de colectare a voturilor, cu lipici la public, se va accentua, ducînd, încet dar sigur, la "manelizarea" politicii, fenomen deja semnificativ în România. Ca și în cazul Brexit, al alegerii Trump în America sau Macron în Franța, nu politica propusă, nu atît profilul candidatului, ci capacitatea manipulatorie a echipei tehnice și accesul la resursele necesare, în primul rînd financiare, va asigura "victoria electorală". Trezirea la realitate și eventuala adecvare a guvernării la necesitățile realității vin (dacă mai vin!) abia după obținerea votului și a investiturii la guvernare, de unde și prelungita confuzie între politicii și măsuri promovate în cea mai mare parte a mandatului; cazul Administrației Trump este unul școală și seamănă leit cu parcursul "administrației" Iohannis, de la București. Per ansamblu, eficiența și coerența guvernării suferă grav, iar șansele realizării unor programe de anvergură, ca resuse mobilizate și orizont de realizare sunt tot mai reduse. Improvizația se impune în fața "planificării", alegerea de moment în fața "alegerii raționale" etc.

Alegerile fără opțiuni transformă politica și democrația într-un joc în sine, deconectat de agenda publică și, mai larg, de agenda socială. Oricît ar părea de neașteptat, democrațiile modernității sunt amenințate nu din afară, ci din interior, iar factorii decisivi ai căderii sau salvării se află în miezul instituțiilor clasice ale politicii, nu dincolo de ele.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro