Editorial
03.09.2010
Relaţiile României cu Franţa, pentru noi, unele dintre cele mai importante în plan istoric, dar şi în actulalitatea europeană, sunt ţinute prizoniere, de cîtăva vreme, de problema cetăţenilor români repatriaţi cu forţa de pe teritoriul Hexagonului. Ca să scape de acuzaţiile de încălcare a legislaţiei europene, privind libera circulaţie a persoanelor, autorităţile franceze au recurs la trucul de-a le pune în buzunare celor alungaţi cîteva sute de euro, în schim­bul cărora i-au pus să semneze o declaraţie de repatriere voluntară. Şmecheria de Ferentari s-a văzut şi de pe Marte, aşa că nimeni nu crede în ea, nici în Franţa, nici pe la Bruxelles şi, desigur, nici în România. Motivaţia oficială a autorităţilor franceze, impulsionate făţiş şi fără niciun fel de menajamente chiar de Preşedintele Republicii este aceea că, aceşti cetăţeni ai României contribuie într-o măsură intolerabil de mare la creşterea criminalităţii în ţara lui Voltaire, Balzac şi un anume Sarkozy. Datele statistice arată că propoziţia nu se prea sus­ţine! Dacă n-am pomenit nimic des­pre "etnia" celor implicaţi, este pentru că ea nu are nici o importanţă. Dar absolut niciuna! În realitate nici noi, nici francezii nu ştim care este "etnia" lor, pentru simplul motiv că în legislaţia României, această caracteristică este asumată prin simpla declaraţie în faţa autorităţilor, poate să fie sau să nu fie menţionată în actele de identitate, după cum poate fi schimbată oricînd, printr-o altă declaraţie. Cît despre legislaţia Franţei, ea nici măcar nu admite, în cîmpul juridic, termenul de etnie.

De aici încolo, ambele părţi au plonjat într-un limbaj şi în comportamente pline de ambiguităţi şi minciuni, menite să ascundă perversitatea gîndirii politice care inspiră asemenea metode, iar pe de altă parte să salveze aparenţele legale.

Există o problemă în relaţiile României cu Franţa, creată de aceşti oameni şi dacă da, care este ea şi care sunt soluţiile?

Prima problemă ţine de autorităţile României care au preferat să închidă ochii timp de 20 de ani. I-au închis şi atunci cînd Polonia, Cehia şi Slovacia s-au plîns de consecinţele acestui tip special de migraţie temporară a persoanelor din anumite grupuri socio-etnico-lingvistice, şi cînd a fost rîndul Germaniei şi Italiei şi acum cînd la moară a ajuns Franţa. Problema constă în faptul că, deşi există o atracţie economică naturală ca impuls al migraţiei, deplasarea temporară nu se face deloc la voia întîmplării şi, în cea mai mare măsură, nici nu este voluntară. Adevărul la care autorităţile din România închid ochii de 20 de ani este că aceşti oameni sunt mînaţi cu destoinicie de bicele unor "păzitori" fără de milă, ca nişte turme, către cîmpiile mănoase ale Occidentului, numai bune de îngrăşat buzunarele şi conturile celor care colectează cea mai mare parte a beneficiilor rezultate din activităţile semi-legale sau ilegale ale acestor oameni. Ca să se lămurească cineva cum stau lucrurile, ar fi suficient să întrebe şi să descrie pe larg cum se face recrutarea, mobilizarea, trierea şi expedierea în străinătate a acestor sute de mii de bătrîni, maturi şi copii, care este organizarea internă a "coloniilor" pe care le înfiinţează de îndată ce ajung în localităţile de destinaţie, care sunt regulile de colectă impuse fiecărei familii sau grup, care sunt măsurile de retorsiune împotriva celor care nu se supun regulilor, cum se face drenarea fondurilor către buzunarele cu feţe invizibile ale profitorilor acestei varietăţi post-moderne de scla­vagism. În mod ciudat, nimeni nu este curios să pună astfel de întrebări!! Nici măcar reporterii care se înghesuie la porţile de sosire ale aeroporturilor unde defluează "francezii", "italienii" sau "spaniolii" reveniţi în România.

Cea de-a doua problemă ţine de autorităţile din ţările de destinaţie ale migraţiei temporare. Nu vi se pare ciudat că nimeni nu a zis nici pîs cînd adevărate colonii de "răufăcători" s-au aşezat în jurul marilor comunităţi urbane? Nu vi se pare curios că acest fenomen a fost tolerat ani în şir, pînă într-o zi cînd a venit pricazul Prezidenţial? Mie, îmi pare de-a dreptul cu ochi şi cu sprîncene! De ce au închis ochii aceste autorităţi, atît de mult, la pericolul care creştea sub nasul lor? Te pomeneşti că din creştinească milă, faţă de statutul acestor dezmoşteniţi ai soartei, ori din naivitate? Dacă mă întrebaţi pe mine, eu cred, mai degrabă, că această cecitate a fost interesată. Cu alte cuvinte, o parte din beneficiile culese de pe spinarea "turmelor scoase la produs" au ajuns şi în buzunarele autorităţilor locale din ţările de destinaţie, ori chiar mai sus!

Cea de a treia problemă la care închid deopotrivă ochii şi autorităţile României şi cele ale Franţei este situaţia şi statutul social al celor care sunt implicaţi în fenomenul de migraţie temporară. Majoritatea lor sunt oameni, indiferent de vîrstă, captivi ai unui mod de viaţă eminamente non-integrativ. Cei mai mulţi s-au născut în aceste comunităţi şi au fost malformaţi social pentru acest mod de viaţă şi numai pentru acesta. Este suficient să aveţi curajul de a privi cu ochii deschişi ce se întîmplă copiilor din aceste comunităţi, să aveţi puterea de a privi în faţă torturile fizice şi mai ales morale la care sunt supuşi de la cea mai fragedă vîrstă chiar de către familiile lor, pentru a deveni "cerşetori eficienţi", hoţi sau mijlocitori, proxeneţi sau tăinuitori etc. Ceea ce nimeni nu vrea să recunoască este că generaţie după generaţie aceste comportamente de socializare aberantă, pentru restul societăţii, dar foarte eficientă pentru cei care profită de pe urma existenţei precare a acestor oameni şi comunităţi, duc inevitabil la reproducerea constantă a comportamentelor, a motivaţiilor şi în ultimă instanţă a unui mod de viaţă care preferă periferia socială şi beneficiile trecerii dincolo şi dincoace de limitele legii, oricărui traseu care i-ar duce către alt univers de valori.

Aici, în acest punct, problema nu mai este, cu adevărat, doar a României, a Franţei sau Italiei, ci este una europeană. Doar că, cei mai europeni dintre europeni, Sarkozy y compris, preferă reacţiile rasiste şi manifestările de intoleranţă etnico-socială, ca să-şi salveze scorurile electorale căzute în derizoriu. O adevărată ruşine, istorică! O înjosire fără precedent a valorilor Republicii care s-a instituit pentru a garanta Egalitatea, Libertatea şi Fraternitatea!
  Cornel Codiţă