Ziarul Bursa pe mobil
 
 
BURSELE DIN LUME
Piețele europene urcă odată cu randamentul obligațiunilor
20.06.2017 - Internaţional
A.V.

Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa s-au înscris pe un curs ascendent ieri, odată cu avansul randamentelor obligațiunilor de stat din regiune.

Titlurile "Raiffeisen Bank International" AG (RBI) din Austria au urcat cu 1,6%, la 22,62 euro. Raiffeisen "Bank Polska", divizia din Polonia a RBI, și-a anunțat ieri, în mod oficial, intenția de a lansa o ofertă publică inițială la Bursa de Valori de la Varșovia.

Acțiunile producătorului aeronautic european "Airbus" SE s-au apreciat cu 2,2%, la 76,59 euro. Comisia Europeană a aprobat, ieri, acordarea unor ajutoare de stat în valoare de 377 milioane de euro din partea Franței și Germaniei pentru ca "Airbus" să poată să dezvolte noul său model de elicopter X6.

Titlurile companiei franceze de închirieri auto "Europcar Groupe" SA au câștigat 3%, ajungând la 12,41 euro. "Europcar" a anunțat preluarea rivalului spaniol "Goldcar", cea mai mare companie de închirieri de vehicule low-cost din Europa.

La ora 16.20 (ora României), indicele ATX al pieței din Viena a crescut cu 1,5%, la 3.147,07 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1%, la 5.313,85.

Pe Wall Street, acțiunile au urcat ieri, în deschidere, sectorul tehnologic încercând să se redreseze după declinul de săptămâna trecută.

Titlurile companiei de comerț online "Amazon.com" Inc. s-au apreciat cu 1,4%, la 1.001,82 dolari, iar cele ale "Apple" Inc., producătorul iPhone, cu 1,2%, la 143,90 dolari.

Acțiunile "Goldman Sachs Group" Inc. au câștigat 0,9%, atingând 223,82 dolari. Banca de investiții a început să transfere o parte din personalul său de la Londra, în condițiile în care negocierile oficiale privind ieșirea Marii Britanii din UE au fost lansate ieri.

La ora 09.45, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,3%, la 21.455,88 puncte, Nasdaq Composite - cu 1%, la 6.210,37.

În Asia, acțiunile au urcat ieri, pe fondul deprecierii yenului japonez față de dolar.

Titlurile producătorului nipon de electronice "Sony" Corp. s-au apreciat cu 3,7%, la 4.290 yeni, iar cele ale companiei tehnologice NEC Corp. - cu 1,8%, la 290 yeni.

Acțiunile "Zeria Pharmaceutical" co. din Japonia au consemnat un avans de 11,1%, la 1.925 yeni (cea mai importantă creștere din martie 2011 până în prezent). Compania farmaceutică a anunțat vineri, după închiderea pieței, că răscumpără până la 3,39% din titluri pe 3,6 miliarde yeni.

Titlurile "Foxconn Technology" Co. au urcat cu 6%, la 89,70 dolari Hong Kong, înaintea Adunării Generale anuale care este programată să aibă loc în această săptămână.

Titlurile companiei imobiliare "Nomura Real Estate Holdings" Inc. au pierdut 14%, atingând 2.110 yeni (cel mai important declin din 2008). "Japan Post Holdings" Co. a confirmat că a abandonat negocierile de fuziune cu "Nomura Real Estate".

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,6%, la 20.067,75 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1,2%, la 25.924,55.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro