Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Normalizarea dobânzilor, un obiectiv imposibil pentru Federal Reserve?
20.06.2017 - Internaţional
CĂLIN RECHEA

Normalizarea dobânzilor, un obiectiv imposibil pentru Federal Reserve?

Creșterea dobânzii de politică monetară din SUA, până la intervalul țintă de 1% - 1,25%, și anunțarea intenției de pornirea a procesului de reducere a bilanțului băncii centrale în acest an sunt considerate "semnale ale încrederii Federal Reserve în creșterea economică și întărirea pieței muncii", după cum scrie Reuters.

În conferința de presă care a urmat ședinței de politică monetară, Janet Yellen, președintele Federal Reserve, a declarat că "media lunară a locurilor de muncă nou create a fost de circa 160 de mii de la începutul anului, o rată solidă de creștere, care rămâne deasupra locurilor de muncă necesare acoperirii noilor intrări în forța de muncă".

La fel de încrezător în perspectivele pieței muncii pare să fie și președintele Donald Trump, care a declarat recent că "rata șomajului este la un nivel foarte, foarte scăzut". Pe vremea când era doar candidat, opinia sa era radical diferită. "Rata șomajului de 5% este una dintre cele mai mari mistificări din politica modernă", a declarat Trump la un miting electoral din august 2016.

Cine are dreptate, candidatul sau președintele Donald Trump? Datele oficiale de la BLS (Bureau of Labor Statistics) arată, într-adevăr, că media lunară a locurilor de muncă nou create a fost de 162 de mii în primele cinci luni ale anului curent, însă acestea sunt datele ajustate pentru sezonalitate.

Datele neajustate arată că au fost create 590 de mii de locuri de muncă în aceeași perioadă, corespunzătoare unei medii lunare de 118 mii, aflată semnificativ sub necesarul de acoperire a noilor intrări în cadrul forței de muncă.

Dar nici acest număr nu reflectă adevărata situație a pieței muncii din SUA. În fiecare lună, BLS estimează numărul locurilor de muncă de la nivelul firmelor care nu sunt incluse în sondajele oficiale cu ajutorul modelului CES Birth/Death, al cărui rezultat ipotetic este cumulat datelor neajustate pentru sezonalitate (n.a. pentru mai multe detalii vezi și articolul "Doar locurile de muncă ipotetice mai fac posibilă scăderea șomajului din SUA", BURSA, 06.06.2017).

Fără aceste locuri de muncă ipotetice, numărul total al locurilor de muncă nou create în SUA în primele cinci luni din 2017 a fost de 196 de mii, corespunzător unei medii lunare de circa 39 de mii.

Dincolo de noua structură a economiei reale, care nu poate face față "normalizării" dobânzilor, fiind "construită" pe baza unei perioade îndelungate de aplicare a dobânzilor zero și programelor de relaxare cantitativă, nici piața financiară nu este pregătită în acest sens.

De la sfârșitul anului 2009, dobânda reală de politică monetară s-a aflat aproape tot timpul, cu excepția câtorva luni din prima jumătate a anului 2015, în teritoriu negativ (vezi graficul), iar aceasta a condus la umflarea unei noi bule speculative de proporții istorice.

Financial Times a scris recent că "un număr record al investitorilor consideră că piața obligațiunilor corporate este supraevaluată".

Conform unui sondaj realizat de CFA Society, 84% dintre investitori au declarat că obligațiunile corporate sunt supraevaluate, iar 82% consideră că și obligațiunile guvernamentale sunt supraevaluate.

Nicholas Brooks, economist-șef la Intermediate Capital Group, consideră că "deși este necesară o corecție a prețului activelor financiare, există numeroase frâne în calea creșterii dobânzilor și este puțin probabilă revenirea lor la nivelul dinainte de 2008". Printre "frânele" amintite, cea mai importantă este, desigur, nivelul mult mai ridicat al datoriilor guvernamentale.

"Valoarea pieței globale a obligațiunilor a crescut cu 190 de miliarde în această săptămână, în condițiile în care investitorii consideră că Fed-ul a făcut o greșeală", scria în urmă cu câteva zile Holger Zschaepitz , editorul financiar al cotidianului Die Welt, pe Twitter.

"Nu cred că a fost afectată credibilitatea băncii centrale", a declarat la conferința de presă Janet Yellen, și probabil că doar politețea i-a împiedicat pe jurnaliștii prezenți să râdă în hohote.

Dar, oare, ce înseamnă normalizarea dobânzii de politică monetară în viziunea băncii centrale americane? În anii "80, nivelul mediu al dobânzii efective de politică monetară a fost de 10%, în condițiile în care media primilor trei ani din decadă a fost de 14%, pe fondul măsurilor adoptate de Paul Volcker pentru combaterea inflației.

Decada următoare a înregistrat un declin al dobânzii efective de politică monetară până la o medie de 5,2%, iar în anii "00 media a coborât până la 3%. În ultimii șapte ani, din 2010 până în 2016, media a fost de 0,2%. În perioada mandatului lui Alan Greenspan (august 1987 - ianuarie 2006), media dobânzii de politică monetară a fost de 4,8%.

Acum nimeni nu dorește să afle ce ar însemna o "normalizare" până la un astfel de nivel. Dimpotrivă, au reapărut în discursul public apelurile la majorarea țintei de inflație, care nu înseamnă altceva decât tolerarea unui rate mai ridicate a inflației fără majorarea dobânzii de intervenție.

Recent, un grup de 22 de economiști americani, printre care se află Joseph Stiglitz, laureatul Nobel pentru economie din 2001, Brad DeLong, profesor la Berkeley sau David Blanchflower, profesor la Dartmouth College și fost membru al Comitetului de Politică Monetară al Bănci Angliei, au trimis o scrisoare Federal Reserve în care susțin necesitatea majorării țintei de inflație, deoarece ar permite o mai mare flexibilitate a cadrului de politică monetară.

În opinia reputaților economiști, o astfel de măsură poate fi aplicată, în condițiile în care "lipsesc dovezile cu privire la efectele negative ale unei inflații moderat mai ridicate asupra standardului de viață al americanilor". Din păcate, reputații economiști fac o mare greșeală când susțin majorarea țintei de inflație, deoarece confundă "absența dovezii cu dovada absenței".

În plus, dincolo de "turnurile de fildeș" ale economiștilor din mediul academic, presiunea prețurilor este cât se poate de reală pentru oamenii obișnuiți.

Creșterea în continuare a dobânzii de politică monetară este considerată o greșeală și de profesorul Larry Summers, fost Secretar al Trezoreriei SUA și pretendent la funcția de președinte al Federal Reserve, care își argumentează poziția în editoriale din Washington Post și Financial Times.

În opinia lui Summers, deciziile privind dobânda nu mai trebuie luate după actualul cadru teoretic, paradigma "curbei Phillips" (n.a. care descrie relația invers proporțională între șomaj și inflație), deoarece "datele din ultimii 25 de ani nu o confirmă".

Și Summers consideră că banca centrală americană trebuie să "lase inflația să crească peste 2%", mai ales că "Fed-ul nu are acum credibilitate pe piețele financiare".

Respingerea directă a afirmației președintelui Federal Reserve este susținută prin așteptările pieței, conform cărora vor exista mai puțin de două majorări ale dobânzii în următoarele 18 luni, în timp ce datele băncii centrale indică 4 majorări în același interval. "Prognozele Fed-ului au fost profund nerealiste de mai mulți ani", a mai precizat Larry Summers, care își afirmă susținerea pentru înlocuirea țintirii inflației cu țintirea Produsului Intern Brut nominal.

Atât propunerea celor 22 de economiști, cât și cea a fostului Secretar al Trezoreriei SUA, nu reprezintă decât viziuni ale unei lumi în care pus semnul de echivalență între creșterea prețurilor și creșterea bunăstării.

Înainte de a ajunge la acea utopie, dilema Federal Reserve poate fi "rezolvată" de evoluția neașteptată a economiei până la sfârșitul acestui an.

John Crudele, de la New York Post, descrie majorarea recentă a dobânzii drept etapă a "celei mai anormale normalizări din istorie", iar apoi se hazardează și cu o prognoză: "până la sfârșitul anului discursul public va fi mai mult despre reducerea dobânzilor pentru susținerea economiei, decât despre majorarea lor".

"Această prognoză poate părea absurdă acum, însă nimic nu mai este normal astăzi", mai scrie jurnalistul, care a publicat numeroase articole despre manipularea datelor privind șomajul în ultimii ani și cunoaște foarte bine piața muncii din Statele Unite.

Oare când va deveni evident faptul că normalizarea dobânzilor este un obiectiv imposibil pentru Federal Reserve? Înainte sau după reacția isterică a piețelor și guvernelor?

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro