Ziarul Bursa pe mobil
 
 
PLASAMENTE ALTERNATIVE
Tradiția și geopolitica mărțișorului
24.02.2017 - Investiţii Personale
Marius Tița

Tradiția și geopolitica mărțișorului

A venit, a venit primăvara, acoperă-mi inima cu ceva, cu un Dragobete sau cu un Mărțișor. Valentin vine cam devreme și este extracomunitar, nici Sfântul Brexit nu îl mai salvează. Astfel, intrăm în adevăratul subiect al discuției de astăzi, lansarea pe piața ideilor extraordinare a geopoliticii mărțișorului.

Mărțișorul este, alături de ie, cea mai cool invenție românească, cu un mare potențial de impact și vizibilitate în vremurile noastre. Știu, niciunul nu este strict românesc, cum nici sarmaua nu este, dar, decât să pleci cu varza murată ca să rulezi niște trabucuri de carne tocată, când te apucă emoția de țară, mai simplu este să trimiți niște mărțișoare la mare distanță. Iar, cel mai bine, mărțișorul stă pe o ie. Desigur, dacă vremea o permite.

Mărțișor au și bulgarii cel puțin, dar nimic nu este mai lipsit de interes ca o discuție despre prioritatea sau exclusivitatea acestei tradiții. Bulgarii ar putea chiar să îl înregistreze la UNESCO, au ei acolo o intrare, de vreme ce noi nu suntem în stare să înregistrăm, aici, la noi, pe plaiurile carpatin-dunăreano-pontice, nici măcar mașinile aduse din Bulgaria spre folosire și poluare. La ei se numește martinița, se dăruiește băieților, și eu încă mai aștept să primesc unul de pe acolo.

Mărțișorul a fost dibuit și în Albania, ca să închidem triunghiul leului-monedă, și chiar în Grecia, dar a fost ascuns, să nu fie obligați să i-l așterne pe piept doamnei Merkel. Iată că mărțișorul devine încă o dovadă a unității balcanice, a acestui teritoriu spart de granițe mult mai târziu. Turcii, și stăpânirea lor, erau alte element de unitate și utilitate în Balcani, dar ei nu au mărțișor. Dacă aveau, îl ridica Erdogan și pe el. Turcii nu fac mărțișoare nici acum, nici măcar sub licență, și nici chinezii nu fac mărțișoare. Dar nu va mai dura mult această situație, mai ales că multe turcisme și chinezisme pot fi atârnate de șnuruleț și puse în piept. Că ia este produsă și de indieni, iar chinezii fac ceramică populară.

Frumos și optimist este faptul că și în Bulgaria și în Macedonia, ba chiar și la noi, prin parcul IOR, șnururile dinamoviste, alb-roșu, sunt legate de crengile unui copac. Efectul este total, când le vezi, cu greu, în toiul verii, prin frunzișul bogat și îți amintești că nu este așa mereu, cald și verde, mai e și alb cu gri infect, în timpul iernii. Se pare că de la acest obicei a venit și numele străzii bucureștene făcută celebră de Arghezi, cel care i-a fost și naș, inspirat de mulțimea șnururilor bicolore din copacii ce rodeau pe dealul Piscului de acolo.

Și, totuși, din toată istoria mărțișorului, inclusiv cu nașterea datorată doamnei în vârstă Dochia, mie îmi place mărțișorul lui Carol. Carol l, desigur, că doar nu mărțișorul lui Carol al II-lea, demisionarul. Mărțișorul lui Carol l a apărut în februarie 1913, exact între cele două războaie balcanice, de fapt primul încă nu se încheiase, grecii încă mai luptau cu turcii. Iar războaiele nu erau deloc menite să crească unitatea geopolitică a regiunii, ci să o schimbe. Regele, de fapt, a propus o subscripție publică, iar ofițerii în rezervă din Ploiești au avut ideea de a vinde un mărțișor cu acest scop. De aceea, nu va fi de mirare să îl aflăm în comitetul de organizare pe I. Ionescu-Quintus. Nu avea cum să fie vorba de Mircea Ionescu-Quintus, care este născut în 1917, peste trei săptămâni face suta de ani, ci de tatăl acestuia, un mare fruntaș liberal. Au fost făurite 100 de mii de mărțișoare, jumătate aurite, la un leu bucata, jumătate argintate, la doar 50 de bani. Nu știu cât face un astfel de mărțișor acum, dar mi-ar plăcea să am unul.

Mărțișorul Flotei Române, din 1913, arată ca o medalie mai mică. Pe avers avem imaginea meșteșugită a unui vas militar, cu tunurile râzând în soare, un soare ridicat aproape niponic în mijlocul orizontului. În rest, mare energică, un val războinic în prim-plan. Pe revers avem textele și alegoria. Pe marginea rotundă scrie MĂRȚIȘORUL FLOTEI NAȚIONALE ROMÂNE, chiar așa, cu diacritice! Așadar, dacă în urmă cu mai bine de un secol scriam pe medalii cu diacritice, nu cred că mai avem voie să le ignorăm acum. Pe scutul susținut de lauri și încoronat scrie, următorele cuvinte unul sub altul, VOCEA POPORULUI VOCEA LUI DUMNEZEU. Tot cu diacritice. Undeva sub coroană, de o parte și de alta a scutului, avem anul 1913 și prețul 1 LEU. La mărțișoarele argintate prețul de 50 de bani nu mai apare scris. Tot pe revers este și semnătura autorului medaliei, Fessler. Anton Fessler era un gravor foarte apreciat, care a lucrat pentru Monetărie și a realizat mai multe medalii, dintre care una dedicată Peleșului și alta punerii pietrei de fundament a Atheneului.

Din fericire sau din păcate, orice poate fi mărțișor. Dacă nu venea 8 Martie peste doar o săptămână, am fi scris și că nu oricine poate fi mărțișor. Din păcate, pentru că micul simbol a devenit arenă de înfoiat pieptul pentru "cocoși" din toate categoriile. Astfel, pyssy și pussy primesc tot felul de cadouri scumpe, la care nu poți atârna un șnuruleț alb-roșu și pe care nici în piept nu le poți agăța, oricât ar fi suportul de generos și bine izolat cu silicon. Este vorba de mașini, haine și genți, bijuterii și ceasuri, excursii și cine romantice. Și de 8 Martie ce mai facem, cum sărbătorim femeia? Bine, eu, cu titlu absolut, dar absolut personal, sărbătoresc și 10 Martie. Mărțișorul, însă, trebuie să rămână mărțișor, o sărbătoare a primăverii în care sentimentele și mesajele se transformă în imaginație vizuală.

De câțiva ani, casa de licitații de artă Artmark organizează vânzări de mărțișoare. În acest an chiar e ultima speranță, pe 28 seara, târziu, când unii se adună acasă în jurul mărțișorului, ai ultima șansă să cumperi o bijuterie, o sculptură de Guguianu de doar 10 cm sau o pictură ceva mai mare. Deja vă gândiți la o serie de inconveniente, dar eu recunosc că m-aș plimba în piept cu niște femei în parc de Andreescu, 130 de mii de euro în 2011, sau măcar niște flori de Grigorescu, 55 de mii de euro, în 2012. Sau chiar niște care cu boi, desigur, de Grigorescu, unul de 50 de bani, pardon, mii de euro, și altul chiar de 65 de mii, că era cu han în zare și în jur cu alte animale, ca la licitația din 2013. Adică piese de mici dimensiuni la prețuri deloc mignone, doar să îmi fie dăruite, conform tradiției moldo-bulgare.

Licitația mărțișorică revine la Artmark după un an de pauză ce a urmat unor vremuri în care erau și două vânzări cu gândul la 1 Martie, una de pictură-sculptură, alta de bijuteriuțe și decorațiuni. Prețurile uriașe pentru picturile cât un mărțișor dopat nu vor reveni, însă, pentru că nu există oferte care să le ceară. Dimpotrivă, avem, mai degrabă, semnături mari pe spații mai mici și la prețuri și mai mici, ceea ce scoate din funcțiune orice scuză!

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro