Ziarul Bursa pe mobil
 
 
PLASAMENTE ALTERNATIVE
În căutarea mărțișorului ideal
03.03.2017 - Investiţii Personale
MARIUS TIȚA

În căutarea mărțișorului ideal

Dacă v-a venit bărbatul, soțul sau iubi acasă, miercuri seară, cu un buchet mixt de margarete și cârciumărese de Tonitza, un Ghiocel, studiu pentru portret de bou, de Grigorescu, un coș de flori, cu florăreasă cu tot, de Vermont, ca să nu mai vorbesc de o fetiță blondă, tot de Tonitza, să știți că l-a luat de la Artmark și a dat ceva bani pe acest mărțișor. Totul este să nu fi încercat să vi-l pună pe piept, oricât de miniaturizabile ar fi tendințele acestor picturi. În Moldova merge și invers, când soția vine acasă târziu, în ajunul Mărțișorului, cu pictură de patrimoniu în brațe și se jură că a licitat cinstit pentru această tradiție inevitabilă.

Artmark face licitații de Mărțișor din 2010. Anul următor au fost chiar două vânzări de Mărțișor, una de artă decorativă și alta de pictură și chiar sculptură. La fel în 2012. Și în 2013. Chiar și în 2014. Sau 2015. Anul trecut, la vreme de Mărțișor, s-a ținut o licitație de "miniaturi", cu aceeași formulă ca și acum, pictură și bijuterii sau alte ghidușii mici și prețioase.

În seara de Ajun a Mărțișorului, fetița blondă cu ochii închiși, de Tonitza, a obținut 22 de mii de euro. Multe dintre oferte și vânzări sunt flori, care dau o notă de primăvară și de mărțișor licitației. Dacă sunteți deținătoarea mixajului mai sus pomenit, semnat de Tonitza, să știți că e vorba de 6,5 mii de euro, peste evaluarea maximă, ceea ce înseamnă că s-a dat o luptă ca să i se ia banii. Trandafirii lui Schweitzer-Cumpăna sau cei ai lui Moser Padina au scos câte 1,6 mii de euro din buzunarul noului proprietar. La Vasile Grigore, trandafirii fac 1,2 mii iar brândușele, încântătoare, doar o mie. Preț bun au avut și casele, mai ales că tocmai se vehicula ideea că nu se va mai plăti TVA, doar-doar o învia imobiliara. Cele de la Balcic, semnate T. Sion, au reușit 2,250 de mii de euro, o scenă veche din București, de Vermont, a mers la 1,8 mii, la fel cu o iarnă tot de acolo, de Cheller, o casă din Turtucaia a mers la 1,2 mii, o acuarelă de Vermont, superbă, a mers la 700. Pentru Schweitzer-Cumpăna, casele din Sighișoara sunt 7 sau 8 sute de euro, cele grecești costă 1,2 mii iar două pariziene au ajuns la 1,4 mii, fiecare. Străinele, pariziene, costă 1,2 mii, "Place de Tertre" de Franșois Ferenc Gall, elevul lui Aurel Pop, sau jumătate, 600 de euro, estimarea maximă și plătită pentru o superbă imagine cu Notre-Dame pe ploaie, de Emilian Lăzăresco.

Portretele nu au căutare, decât dacă sunt ale împricinaților. Chiar și așa, mă îndoiesc că portretul personal făcut de Grigorescu sau Tonitza poate constitui un Mărțișor potrivit, în zilele noastre. Atunci luăm un Bratfanof, originalul pictor de la Tulcea, cu o mie nesperată de euro, estimarea cea mai optimistă vorbind de doar 350 de euro. Deși contemporanul artist are o cotă bună și în creștere, estimarea a rămas mult datoare dimensiunilor "Violonistului" din 1989. Tânăra pe gânduri, în tonuri sobre, de Gh. N. G. Vânătoru, a fost adjudecată pentru 900 de euro, dar "Ieșeanca" semnată Bălțatu a primit 2.250 de euro. De ieșeanul Gheorghe Juster, un chip delicat dar hotărât de tătăroaică, tocmai fusese vândut cu 400 de euro. 700 de euro a fost prețul de adjudecare a unui desen, profil de femeie, de Pallady, iar o mofturoasă pe gânduri, intitulată "Fetiță cuminte", de parcă așa ceva ar exista, o delicată acuarelă de Dimitrie Berea, celebrul nostru "american", a plecat pentru 500 de euro. "Macedoneancă", de pictorul de origine aromână Kimon Loghi, este un portret aparte și a fost vândut cu 1,2 mii de euro la licitația de mărțișor dar, așa cum constatam mai sus, este riscant să dăruiești un astfel de mărțișor altcuiva decât femeii care i-a pozat meșterului acum mai bine de 7 decenii. Poate și riscant, dar de-a dreptul filosofic este să oferi un mărțișor de 60 cm înălțime, pictură de Nicu Enea, reprezentând un nud în picioare, o poziție aproape statuară. S-a vândut cu 700 de euro, deși ar fi putut mai mult. O tânără cu bustul gol dintr-o pictură de Sterie Becu, numită "După bal", într-o poză de excepție, a fost adjudecată cu 700 de euro.

Ca de mărțișor sunt trei lucrări de Magdalena Rădulescu: o imagine aproape abstractă, la 400 de euro, o scenă cu cai, cai albi, dată tot cu 400 de euro, și una cu călușari, doi costumați dansatori, care încă mai poate fi cumpărată. Margareta Sterian semnează două uleiuri pe PFL, scene cu scoici în natură de atelier, care nu au fost vândute în timpul licitației. În schimb, două lucrări de Ștefan Pelmuș, în concepția sa personală, au plecat pentru 300 de euro, fiecare. Ca în toate cazurile discutate aici, amintim că este vorba de lucrări de mici dimensiuni, cam până în 40 cm pe vreo latură. Sabin Bălașa a avut și el două lucrări în oferta Artmark de Mărțișor, numitul "Castelul fetei în alb", plecat pentru 1,2 mii de euro, și un pastel cu personajele sale fantastice, schițate, de 700 de euro.

Nu numai picturi s-au vândut la licitația de Mărțișor, ci și bijuterii sau de-a dreptul mici lucrări de artă ce se pot constitui foarte bine în cadouri cu acest prilej. Deși nu putem considera că au migrat de la pictură, banii s-au constituit în prețuri rezonabile, dar nu derizorii. Macheta din argint a unei mori, foarte detaliată, pe numai 12 cm înălțime, care adună 171 de grame, a costat 500 de euro. Un set pentru icre, din argint și sticlă, a primit și el 400 de euro. Dar nu sunt două piese de cină romantică, ci chiar patru, probabil pentru toate femeile ce contează pentru un bărbat, soția, fiica, mama și soacra, icrele negre făcând rău bărbaților. Nu-i nimic, grețurile se taie cu coniac servit dintr-o sticlă gravată și cu argint, doar 450 de euro, de mărțișor. Dacă tot am luat-o pe această cale, să amintim și de cana de bere din argint, de marcă, vândută, ca mărțișor, pentru 500 de euro. În sfârșit, puțină intimitate cu două pahare de vin, decorate cu struguri, ca să se evite confuziile, au fost vândute cu 600 de euro. Dar nu aceste obiecte de strictă actualitate au adus prețul cel mare al secțiunii non-pictură, ci mărțișorul perfect, o bijuterie, de fapt un set de aur plin de safire, smaralde și rubine, plecat pentru 2.750 de euro.

Andreescu, numele rar al picturii românești, face casă bună cu licitațiile de Mărțișor. Pe de o parte, înțelegem tentațiile miniaturizante ale vremii, pe de alta, constatăm că prețurile mari pe care le presupune arta lui Ion Andreescu sunt onorate la aceste licitații pentru care ne pregătim cu sume decente spre ghidușe. Un drum de țară în verde înserat a fost adjudecat cu 35 de mii de euro, estimarea sa superioară. Dar nu aces-ta este prețul cel mare! El vine, ca și recordul pieței românești de artă, de la Grigorescu. Dacă cele două țărăncuțe care aduc apă de la fântână, cu 320 de mii de euro, le-a întrecut pe cele două doamne ale lui Luchian ce erau pe primul loc până la finalul anului trecut, cu 300 de mii de euro, acum o singură țărăncuță, cu fuiorul la brâu, torcând în fața unui bordei, a depășit toate celelalte oferte de mărțișor. La 30 pe 18 cm și 45 de mii de euro ea este, desigur, mărțișorul ideal.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro