Ziarul Bursa pe mobil
 
 
CEL MAI BUN PLASAMENT, ÎN PERIOADA 15 - 22 MAI
Bitcoin surclasează activele tradiționale de investiții
24.05.2017 - Investiţii Personale
A.I.

Bitcoin surclasează activele tradiționale de investiții

Criptomoneda "Bitcoin" (BTC) a avut o creștere de 26,12%, în perioada 15-22 mai, și de peste 120% de la începutul anului, surclasând activele tradiționale de investiții.

Conform site-ului "coinmarketcap.com", ieri, capitalizarea de piață a criptomonedei era de aproximativ 37,5 miliarde de dolari, iar un "Bitcoin" se tranzacționa la peste 2200 de dolari.

Aprecierea este asociată cu incertitudinea politică ce afectează în prezent monedele globale, ceea ce a determinat ca investitorii să se orienteze către monedele digitale, în defavoarea celor clasice, conform site-ului "fxinter.net".

Astfel, "Bitcoin" a devenit tot mai atractivă pentru investitori, pe care o văd ca pe un refugiu în perioade de turbulențe politice.

Moneda digitală este relativ insensibilă la problemele ce au loc pe plan mondial pentru că nu aparține vreunei țări. Singurele elemente care influențează valoarea "Bitcoin" sunt cele cu impact direct asupra sa, cum ar fi refuzul unei țări de a o accepta ca monedă reală sau un guvern ce discută modalități de urmărire a plăților.

De asemenea, potrivit site-ului citat, se crede că răspândirea recentă a modalității de rambursare "WannaCry", ce a făcut ca tot mai mulți oameni să afle despre "Bitcoin", a avut un impact asupra creșterii monedei digitale din săptămâna trecută. Potrivit "cointelegraph.com", luni, criptomoneda a ocupat locul al cincilea în topul căutărilor pe Google, cu peste 200.000 de cereri.

Moneda Bitcoin, precum și alte criptomonede, au devenit foarte populare în ultima vreme, însă unii analiști avertizează cu privire la faptul că tranzacțiile cu acestea sunt extrem de speculative.

Spre deosebire de criptomonede, activele tradiționale au avut o volatilitate mult mai redusă, în perioada analizată.

La Bursa de Valori București, indicele BET, al celor mai lichide douăsprezece companii listate, s-a apreciat, în perioada 15 - 22 mai, cu 0,30%, raportat la moneda euro, devansând creșterile celorlați indici importanți ai pieței autohtone de acțiuni.

În cadrul acestuia, cea mai bună evoluție au avut-o titlurile companiei "MedLife" (M), cu o apreciere de 4,12%.

Conform rezultatelor financiare trimestriale publicate pe site-ul BVB, Grupul "MedLife" a înregistrat un profit net de 4,23 milioane lei, în primul trimestru al acestui an, în creștere cu 15,5% comparativ cu perioada similară din 2016.

Cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 146,92 milioane de lei, urcând cu 26,4% față de 31 martie 2016.

La data de 31 martie 2017, "MedLife" avea active de 481,595 milioane lei și datorii totale de 384,565 milioane lei, din care 144,528 milioane lei datorii curente.

Consiliul Concurenței a autorizat marți, 16 mai, tranzacția prin care "MedLife" preia "Anima Speciality Medical Services" și "Anima Promovare și Vânzări".

Ponderea companiei "MedLife" în principalul indice al pieței de acțiuni autohtone este de 1,09%.

Indicele extins BET-XT, ce are în componența sa cele mai lichide 25 de acțiuni listate la BVB, s-a apreciat cu 0,26%. Ca și în cazul indicelui BET, creșterea cea mai mare din cadrul indicelui extins au avut-o titlurile "MedLife".

Spre deosebire, indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus "Fondul Proprietatea", a înregistrat o scădere de 0,17%, pentru aceeași perioadă, raportată la moneda euro.

În cadrul indicelui societăților financiare, cea mai bună evoluție au avut-o titlurile "SIF Muntenia" (SIF4), a căror pondere în indice este de 10,48%, care s-au apreciat cu 1,36%, în perioada menționată.

Profitul net al SIF4 în primul trimestru din 2017 a fost de 5,67 milioane de lei, comparativ cu o pierdere de aproape 11 milioane de lei înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.

Profitul brut rezultat din execuția bugetului de venituri și cheltuieli (BVC) la 31.03.2017 a fost de 5,9 milioane de lei, reprezentând 13,73% din profitul estimat pentru anul 2017.

În trimestrul I 2017, activul total al "SIF Muntenia" calculat conform prevederilor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a crescut cu 4,21% (53,85 milioane lei), iar activul net cu 4,17% (48,98 milioane de lei).

În ultimul an (31 martie 2017 versus 31 martie 2016), activul total a crescut cu 9,34%, la 113,79 milioane lei, iar activul net cu 13,8%, la 148,2 milioane lei.

Ca și în cazul indicilor BET și BET-XT, topul creșterilor prețului acțiunilor companiilor listate la BVB a fost condus de acțiunile "MedLife", în perioada 15-22 mai.

Locul al doilea în topul randamentelor a revenit acțiunilor "Cemacon", cu o creștere de 3,78%, în timp ce poziția a treia a fost ocupată de titlurile "Oil Terminal" (OIL), a căror apreciere a fost de 3,65%.

Topul fondurilor de investiții, în perioada 12-19 mai este condus de titlurile "Active Dinamic", cu o apreciere de 3,25%. Pe locul al doilea s-a situat "BT Index Austria ATX", a cărui creștere a fost de 2,40%, în timp ce titlurile "BT Index Romania ROTX", ce au urcat cu 1,05%, s-au situat pe poziția a treia.

Cel mai bun randament la depozite bancare, în perioada analizată, a fost pentru cele în euro, de 0,02%.

Depozitele în lei au înregistrat un randament negativ, de -0,18%.

Cotația aurului a scăzut cu 0,11%, iar moneda națională s-a depreciat cu 0,22% față de euro.
Precizare:

Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Piața AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții.


inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro