Ziarul Bursa pe mobil
 
 
PENTRU PRIMA DATĂ
Capitalizarea criptomonedelor a depășit, marți, 100 de miliarde de dolari
08.06.2017 - Investiţii Personale
Andrei Iacomi

Capitalizarea criptomonedelor a depășit, marți, 100 de miliarde de dolari

Impulsionată în principal de creșterea monedei digitale Bitcoin, piața criptomonedelor a depășit, marți, pentru prima dată, valoarea de 100 de miliarde de dolari, potrivit MarketWatch.

Prețul monedei Bitcoin a crescut de peste trei ori în 2017, conform site ului "coindesk.com", atingând, marți, un nivel record de 2900 de dolari.

La nivelul actual de preț, valoarea de piață a Bitcoin a depășit capitalizarea bursieră a unor mari companii precum Ford Motor, Deere și Delta Air Lines, fiind, de asemenea, mai mare față de două treimi din componentele indicelui S&P 500, conform MarketWatch, care precizează, însă, că majorarea puternică a prețului Bitcoin provoacă îngrijorare față de valoreaa reală a criptomonedei. Marți, miliardarul Mark Cuban a scris pe Twitter că prețurile bitcoin se află într o bulă speculativă, adăugând că nu știe când și cât de mare va fi corecția prețului monedei.

Conform Coindesk, există peste 800 de criptomonede, dar cele mai multe dintre ele au o capitalizare de sub un milion de dolari, doar opt monede digitale valorând peste un miliard, se mai arată în sursa menționată.

Potrivit site ului "coinmarketcap.com", miercuri, valoarea primelor trei criptomonede era de peste 80 de milarde de dolari, Bitcoin având o capitalizare de 45,86 miliarde de dolari, în timp ce valoarea de piață a monedei Ethereum se situa la nivelul de 24 de miliarde de dolari. Pe locul al treilea se situa Ripple, cu o capitalizare de 11,29 miliarde de dolari.

Potrivit aceleiași surse, un Bitcon se tranzacționa, miercuri, la aproximativ 2800 de dolari, în timp ce Ethereum era cotat la 260 de dolari.

Prețul criptomonedei Ripple se situa în jurul valorii de 0,3 dolari pe unitate.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro