Investiţii Personale
03.09.2010
Conform unor statistici rezumative ale exigentului site de profil Artprice, piaţa internaţională de artă a avut un venit de 2,9 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an. Spre deosebire de rezultatul cumulat al vînzărilor pe cele patru case de licitaţie de la noi care bagă constant date în sistem, şi pe care ne-am bazat la discuţia locală anterioară, este greu să determinăm cu exactitate ce acţiuni şi ce firme au fost băgate în seamă în acest calcul. De asemenea, cred că în "prima jumătate a anului" intră şi zile din iulie în care s-au petrecut vînzări, la licitaţie sau la ghişeu. Dar nu cifra internaţională în sine este interesantă, mai ales că e şi cam mică, ci constatarea că este cu 800 de milioane mai mică decît recordul atins în primul semestru din 2007, dar cu 1,2 miliarde mai mare decît perioada echivalentă şi omonimă a anului trecut.

Observaţia comisă despre spaţiul românesc cum că al doilea semestru nu va aduce aceeaşi vînzare ca primul, în nici un an, este valabilă şi în studiul internaţional, pe acest deceniu. Există şi o excepţie, pe la mijloc, în 2005, cînd în septembrie-decembrie a mers ceva mai bine ca în ianuarie-iulie. Acest rezultat poate fi trecut şi în contul unor vînzări bune, de excepţie, întîmplate pe la tradiţionalele campanii new yorkeze din noiembrie ale caselor londoneze. Graficul mai arată că în 2003 şi în 2009, vînzările pe cele două "jumătăţi" au fost aproape egale şi nu ar trebui să ne mire dacă şi în acest an se va întîmpla la fel. Dacă putem vorbi deja de o piaţă în creştere, la mijlocul acestui an, există toate şansele ca această tendinţă să continue şi în sezonul toamnă-iarnă 2010, şi mai ales la anterior pomenite ca tradiţionalele de succes licitaţii organizate în noiembrie, la New York, de Sotheby"s şi Chris­tie"s. În anii cu vînzări egale în cele două semestre, sau chiar mai mari în al doilea, adică 2003, 2005 şi 2009, volumul vînzărilor pe fiecare semestru a fost modest, mult sub 2 miliarde, chiar 1 miliard şi un pic pe fiecare semestru din 2003. Acum vînzările din primul semestru sînt ample, aparent greu de egalat, dar nu trebuie deloc să subestimăm puterea de revenire a pieţei internaţionale de artă. În acest an asistăm în mod evident la o ieşire din groapa abrupt iscată în al doilea semestru din 2008.

Acum exact doi ani, în septembrie 2008, Lehman Brothers Holdings Inc. anunţa pierderi de miliarde de dolari care au antrenat prăbuşiri de alte miliarde de dolari. Criza era evidentă în SUA de ceva timp, mai ales prin imobiliare, încît premierul de atunci, Tăriceanu, nu degeaba ne invita să cumpărăm case peste Ocean. Lehman Brothers era balonul de săpun cel mai mare care s-a spart în acel context şi a devenit actul oficial de declanşare a chinurilor mondiale, inclusiv a celor din care noi nu mai reuşim să ieşim.

Piaţa de artă nu putea rămîne intactă după un asemenea impact, ba am putea spune chiar că a scăpat ieftin, deşi a pierdut mai bine de un miliard de euro, în trecerea de la un semestru la altul, în anul de groază 2008. Dacă primul semestru rivaliza cu recordul din 2007, al doilea a dat lucrurile cu ani în urmă.

Şi totuşi, de ce a fost piaţa aceasta specială atît de afectată? În primul rînd, a avut de unde să cadă. Piaţa de artă a beneficiat şi ea de avîntul economic bazat pe finanţe de lut din acei ani, din 2003 fiind într-o creştere susţinută şi continuă. În 2003 s-au adunat ceva mai mult de 2 miliarde, în timp ce 2007 a adus aproape 7 miliarde. 2008 promitea cam acelaşi lucru, doar că al doilea semestru a pornit din start catastrofal, suprapunîndu-se perfect pe avalanşa neagră, sau verde, ca mia de miliarde de dolari aruncată atunci în viaţa omenirii, declanşată în contul Lehman Brothers chiar în septembrie, luna revenirii masive în sălile de licitaţii, galerii şi tîrguri. Şi scăderea nu a fost atît de mare, oamenii încă mai aveau reflexul achiziţionării de obiecte de artă, chiar în scop investiţional. Mulţi nu credeau ce văd, sperau că va trece repede sau pur şi simplu, tărăşenia fiind la început, nu erau încă afectaţi.

Adevărata scădere a pieţei de artă s-a produs în 2009, mai exact în primul trimestru. Să recunoaştem, totuşi, că nu a fost o prăbuşire catas­trofală, se revenea cam la nivelul anului 2005, după o primă jumătate a primului deceniu al acestui mileniu de-a dreptul modestă pentru vînzările de artă. Modestă, e drept, în comparaţie cu ce a urmat şi unde a ajuns dis­cuţia şi în prezent. Mai mult, o parte din reducerea globală o putem trece pe seama venirii cu picioarele pe pămînt a preţurilor care şi-o luaseră în cap rău de tot şi dădeau cu tifla la un segment important de potenţiali cumpărători. Acest fenomen de contragere a fost resimţit de majoritatea pieţelor la modă, care urcaseră vertiginos în ultimii ani. Iar de aici încolo putem vorbi de o piaţă mult mai sănătoasă, cu creşteri de abia acum remarcabile şi adevărate. Pe de altă parte, greu de înţeles pentru noi, cei care ne afundăm mai abitir în criză, cu disperarea eronată a celui prins de nisipuri mişcătoare, în multe alte părţi criza a trecut, se vorbeşte, cu un firesc de invidiat, de creştere, de revenire, dar totul într-un climat mult mai matur, mai serios şi, implicit, mai sănătos. În aceste condiţii, primul semestru din 2010 este de trei ori mai bogat decît aceeaşi perioadă din 2003, anul cel mai slab al mileniului acestei discuţii. Dacă scăderea a însemnat trei semestre, revenirea este rapidă, încît ne uităm deja în sus, spre zone de record ale pieţei. Şi, ne place să repetăm, totul pe baze mai serioase, mai solide.

Dacă au dispărut preţurile flamboaiante, de fiţe, nu se poate spune că au dispărut preţurile mari sau că s-ar fi redus acolo unde nu era cazul. Mai mult, studiul Artprice apreciază, foarte expresiv, că acum, o piesă de 100 de mii de dolari are mai multe şanse să se vîndă decît una de 10 mii. Adică preţurile nu au scăzut prea mult, cum s-a întîmplat la noi, unde au ajuns aproape de talcioc. De asemenea, tot contrar tendinţelor de la noi, scăderea de anul trecut se explică prin revenirea preţurilor pe baze corecte, şi nu prin reducerea procentului adjudecărilor, care la noi este, uneori, de tot rîsu-plînsu.

În această perioadă care ar trebui să fie de criză, pe piaţa internaţională de artă, deci altă lume decît la noi, a fost mare îmbulzeală la doborît recorduri. Întîi a venit "Omul care merge" al lui Giacometti, care nu s-a sinchisit de faptul că este sculptură şi a doborît recordul mondial la opere de artă vîndute public. Obţinuse, la Londra, 65 de milioane de lire sterline, ceea ce însemna fix 104,3 milioane de dolari, ceva mai mult decît cele 104,17 milioane de dolari obţinute, în 2004, de "Băiatul cu pipă" al lui Picasso, care era prima operă de artă ce trecea de suta de milioane de dolari, doborînd un record vechi de 14 ani, deţinut de Van Gogh.

Picasso şi-a luat revanşa la 4 mai, la New York. Pictura sa "Nud, frunze verzi şi bust" a primit 106,482 milioane de dolari şi, ca bonus, declararea festivă a vindecării totale de criză a pieţei internaţionale de artă.




  Marius Tiţa