Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Germania îi cere Greciei reforme înainte de reducerea datoriei
11.04.2017 - Jurnal de criză
V.R.

Germania vrea ca Grecia să implementeze reforme înainte ca creditorii săi internaționali să analizeze dacă Atena ar avea nevoie de o reducere a poverii datoriei, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Finanțe de la Berlin.

Acesta a declarat ieri: "Mai întâi, vrem să obținem măsurile de reformă convenite. Purtătorul de cuvânt s-a referit la recentul acord dintre Grecia și creditorii săi internaționali, în care părțile au stabilit elementele cheie ale reformelor din domeniul pensiilor și impozitelor, menite să deblocheze noile fonduri așteptate de Atena.

Duminică, premierul elen Alexis Tsipras a afirmat că țara sa va implementa noile măsuri de austeritate convenite cu creditorii internaționali în schimbul reducerii poverii datoriei.

Amintim că negocierile dintre autoritățile de la Atena, Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional - care nu s-a alăturat ultimului program de asistență convenit de Grecia cu creditorii din zona euro, durează de mai multe luni. Pentru finalizarea celei de-a doua revizuiri a acordului de asis¬tență convenit anul trecut, creditorii vor noi măsuri de austeritate pentru 2019 și 2020.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro