Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Mersch, BCE: "Discuția privind normalizarea politicii monetare ar trebui să fie prudentă"
09.05.2017 - Jurnal de criză
V.R.

Banca Centrală Europeană (BCE) va putea să adopte, în curând, un ton mai optimist cu privire la economia zonei euro, ceea ce ar putea fi un prim pas către renunțarea la politica de stimulente, este de părere Yves Mersch, membru al board-ului executiv al BCE.

"Redresarea zonei euro ia tot mai mult avânt", a spus Mersch ieri, într-un discurs susținut la Tokyo, adăugând că banca este aproape de momentul în care va anunța că riscurile la adresa creșterii economice sunt echilibrate.

"Dacă redresarea economiei zonei euro și evoluția inflației vor fi în linie cu prognozele BCE, discuția privind normalizarea politicii monetare devine justificată în viitor. Orice astfel de discuție ar trebui să aibă loc, desigur, într-o manieră prudentă, structurată și ordonată", a declarat Mersch.

În opinia sa, consiliul guvernatorilor BCE este convins, acum, de necesitatea continuării politicii monetare relaxate, fără devieri de la măsurile anunțate.

Yves Mersch a menționat că, totuși, BCE trebuie să examineze modul în care funcționează diversele sale măsuri de politică monetară într-un mediu în care perspectivele de creștere sunt mai echilibrate.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro