Ziarul Bursa pe mobil
 
 
BCE: "Unele bănci din zona euro nu-și recunosc problemele legate de creditele neperformante"
22.05.2017 - Jurnal de criză
V.R.

BCE: "Unele bănci din zona euro nu-și recunosc problemele legate de creditele neperformante"

Unele bănci din zona euro refuză să-și recunoască problemele legate de creditele neperformante, potrivit președintelui noii agenții de supraveghere bancară (SSM) din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE), Daniele Nouy.

Domnia sa a declarat vineri, într-un interviu apărut în publicația finlandeză Talouselämä: "În toate statele din zona euro există bănci care nu au o situație prea bună, dar sunt hotărâte să-și rezolve în mod curajos problemele. Există, însă, și bănci care refuză, oarecum, să-și recunoască dificultățile. Acestea vor trebui să-și schimbe atitudinea și să îmbunătățească situația".

În luna martie, Daniele Nouy declara că ar putea fi necesară închiderea unor bănci din zona euro, dacă acestea devin neviabile. "În anumite cazuri, consolidarea sistemului bancar ar putea lua forma închiderii unor instituții, dacă acestea nu mai sunt viabile", a afirmat, atunci, Nouy, menționând că abaterile de la normele globale au făcut ca unele bănci să devină mai vulnerabile.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro