Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Inițiativă franco-germană pentru o mai mare integrare a zonei euro
23.05.2017 - Jurnal de criză

Inițiativă franco-germană pentru o mai mare integrare a zonei euro

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, și ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, au anunțat, ieri, înființarea unui grup de lucru dedicat unei integrări mai rapide și mai ample a zonei euro, informează AFP.

"Am căzut de acord să punem la punct, pentru prima dată, un grup de lucru format din noi doi - Wolfgang Schaeuble și cu mine -, care va avea drept obiectiv să prezinte propuneri foarte concrete pentru a progresa cu integrarea zonei euro", a declarat Bruno Le Maire, într-o conferință de presă comună cu Wolfgang Schaeuble.

"Vorbim de mai mulți ani de progrese în privința integrării zonei euro, dar lucrurile nu avansează suficient de rapid și suficient de departe. Acum am decis să facem ceva pentru ca lucrurile să avanseze mai rapid și mai departe, în mod concret", a adăugat oficialul francez, citat de Agerpres.

Printre temele care ar urma să fie abordate de noul grup de lucru, Bruno Le Maire a menționat convergența fiscală, coordonarea politicilor economice și investițiile comune franco-germane în beneficiul creșterii economice și al creării de noi locuri de muncă în zona euro.

La rândul său, Wolfgang Schaeuble a precizat că primele concluzii ale grupului de lucru vor fi prezentate la Consiliul de miniștri franco-german, prevăzut să aibă loc în luna iulie.

"Știm că întărirea uniunii monetare este de o importanță capitală și împărtășim convingerea că Franța și Germania au o responsabilitate specială de a fi motorul acestei consolidări", a spus Schaeuble.

Cei doi oficiali au mai anunțat că vor colabora la proiectul instituțional care ar urma să conducă la un guvern economic în zona euro. Este vorba de înființarea unui minister de Finanțe în zona euro, un proiect promovat de președintele Franței, Emmanuel Macron, care ar impune însă modificarea tratatelor europene existente sau înființarea unui Fond Monetar European, cum ar dori Wolfgang Schaeuble.

În schimb, ministrul german de Finanțe a estimat, ieri, că o dezbatere cu privire la succesorul lui Mario Draghi în fruntea Băncii Centrale Europene este prematură. Wolfgang Schaeuble a fost întrebat într-o conferință de presă despre o eventuală susținere a unui german pentru postul de președinte al BCE. La rândul său, Bruno Le Maire a spus că problema viitorului președinte al BCE nu a fost abordată la prima sa întâlnire oficială cu Wolfgang Schaeuble.

Potrivit mai multor publicații germane, cancelarul Angela Merkel și ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, ar dori să promoveze candidatura directorului Bundesbank, Jens Weidmann, pentru postul ocupat în prezent de italianul Mario Draghi.

BCE practică de peste doi ani o politică de sprijinire a economiei, prin menținerea dobânzilor la un nivel extrem de scăzut și achiziții de obligațiuni. Pe fondul relansării economiei și inflației în zona euro, o astfel de politică monetară nu mai este justificată, în opinia oficialilor germani, țară unde mulți dintre cetățeni mizează pe economii pentru a-și finanța pensiile.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro