Ziarul Bursa pe mobil
 
 
FSLI anunță că nu sunt întrunite condițiile pentru declanșarea grevei generale în educație
12.06.2017 - Miscellanea
Mina Irina

FSLI anunță că nu sunt întrunite condițiile pentru declanșarea grevei generale în educație

Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) anunță că nu sunt întrunite condițiile pentru declanșarea grevei generale, spunând însă că aceasta nu înseamnă că salariații din învățământ sunt mulțumiți de Legea salarizării, potrivit unor surse din presă.

"Nemulțumirea este profundă", spune conducerea FSLI, precizând că protestele pot fi reluate după începerea anului școlar 2017-2018, transmite News.ro.

Conform hotărârii Colegiului Național al Liderilor F.S.L.I. din 31 mai, în perioada 06 - 09 iunie 2017 membrii de sindicat ai organizațiilor sindicale afiliate la federația noastră au fost consultați, prin referendum, pentru a-și exprima opțiunea cu privire la declanșarea grevei generale începând cu 12 iunie, menționează agenția.

Potrivit FSLI, în urma centralizării datelor primite de la sindicatele afiliate, reiese că 45,67 % din totalul membrilor de sindicat F.S.L.I. au spus "DA" pentru grevă generală, începând cu 12 iunie, un număr de 27 de sindicate afiliate având între 50% și 86% opțiune pentru această formă de protest, informează sursa.

În această situație, nu sunt întrunite condițiile legale de a declanșa greva generală la nivelul tuturor sindicatelor afiliate la FSLI, se arată în document, precizează sursa citată.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro