Ziarul Bursa pe mobil
 
 
GHEORGHE PIPEREA:
"Clienții au liber la procese contra societăților amendate de autoritățile de concurență"
19.06.2017 - Miscellanea
EMILIA OLESCU

"Clienții au liber la procese contra societăților amendate de autoritățile de concurență"

Orice agent economic sancționat de autoritățile de concurență este pasibil să fie acționat în judecată, pentru despăgubiri, de către consumatorii care au suferit prejudicii ca urmare a practicilor neconcurențiale practicate de respectiva entitate, atrage atenția avocatul Gheorghe Piperea, care ne-a spus că această prevedere a fost aprobată, recent, prin Ordonanța de Urgență 39/2017, care transpune o directivă europeană din domeniu.

Domnia sa ne-a precizat: "Dacă există o sancțiune dată unui agent economic de către o autoritate din domeniul concurenței pentru fapte anticoncurențiale, atunci orice consumator poate să atace în judecată respectiva entitate și poate obține despăgubiri. Astfel, consumatorii, singuri sau în consorțiu, pot cere banii înapoi oricărei companii sancționate de Concurență. Prevederea este valabilă în cazul tuturor agenților economici, iar consumatorii români pot acționa în instanță și companiile străine sancționate de Comisia Europeană și care au legătură și cu țara noastră. Este o reglementare foarte importantă, care va readuce pe tapet foarte multe neplăceri create de entitățile de la noi și pentru care consumatorii nu și-au găsit dreptatea până acum. Vor fi deschise o serie de procese mult mai grave decât cele de acum câțiva ani, iar judecătorii nu vor mai avea dreptul să le spargă pe cele colective în procese individuale".

Domnul Piperea susține că, în sectorul bancar, la nivel european există câteva cazuri de acest gen, cum ar fi cel în care opt bănci austriece au fost amendate cu sume foarte mari pentru practici anticoncurențiale privind dobânzile și comisioanele sau cel în care nouă bănci au fost sancționate pentru manipularea dobânzii Libor. "Dacă băncile sancționate de Comisia Europeană au vreo legătură contractuală cu țara noastră sau dacă au vândut credite la noi, atunci și consumatorii din România pot deschide acțiuni în instanță pe această speță, împotriva entităților care au legătură cu băncile amendate de CE și care activează pe piața autohtonă", ne-a explicat Gheorghe Piperea.

În luna ianuarie a acestui an, Comisia Europeană a notificat statele membre care nu implementaseră directiva la acea dată, România fiind printre ele. CE a avertizat, atunci, că deschide proceduri de infringement și a cerut transpunerea urgentă a reglementărilor europene în legislațiile naționale.

Consiliul Concurenței a amendat, în ultimii ani, companii din mai multe domenii, cum ar fi cel alimentar sau petrolier.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro