Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Parlamentarii PSD Dâmbovița vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu
17.06.2017 - Politică
Andrei Stan

Parlamentarii PSD Dâmbovița vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu

Organizația PSD Dâmbovița, condusă de senatorul Adrian Țuțuianu, a anunțat că parlamentarii organizației vor susține moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Social Democrat și ALDE în contextul retragerii sprijinului politic pentru guvernul condus de Sorin Grindeanu.

Într-un comunicat de presă al PSD Dâmbovița, trimis Redacției, se arată: "În data de 16.06.2017, a avut loc ședința Comitetului Executiv Județean la care au fost prezenți peste 230 de membri și invitați. În urma discuțiilor, s-au decis, în unanimitate, următoarele:

1. Susținerea deciziilor statutare ale Comitetului Executiv Național adoptate în zilele de 14 și 15 iunie 2017, apreciind că punerea în aplicare, fără niciun fel de abatere sau întârziere, a programului de guvernare aprobat de Parlament, reprezintă obligația Guvernului susținut de Partidul Social Democrat și un angajament luat față de români, care trebuie respectat.

2. Parlamentarii PSD, membrii ai Organizației Dâmbovița, vor susține moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Social Democrat și ALDE, ca fiind singura soluție constituțională în contextul retragerii sprijinului politic pentru guvernul condus de Sorin Grindeanu.

3. Facem apel la unitate, solidaritate și responsabilitate către toți membrii partidului, insistând pe faptul că nimeni, indiferent de poziția pe care a ocupat-o sau pe care o ocupă în stat, nu are dreptul moral să-și urmărească interesul propriu în detrimentul intereselor românilor care ne-au acordat încredere.

4. Partidul Social Democrat are datoria să alcătuiască, în termenul cel mai scurt, un nou guvern care să asigure punerea în aplicare a programului de guvernare votat de Parlament, care are ca principale obiective creșterea economică și creșterea nivelului de trai pentru toți românii.

5. Așa cum a dovedit în multe ocazii, Partidul Social Democrat are maturitatea politică necesară să depășească asemenea momente dificile și să ducă la îndeplinire obiectivele asumate".

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro