Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Sorin Grindeanu - atac la Sevil Shhaideh
19.06.2017 - Politică
E.O.

Sorin Grindeanu -  atac la Sevil Shhaideh

Premierul Sorin Grindeanu a demis toți secretarii de stat, pe secretarul general și pe secretarul general adjunct de la Ministerul Dezvoltării, pentru ca Sevil Shhaideh să nu mai poată semna nimic, nici prin interpuși.

Grindeanu a spus că o invită astăzi pe Sevil Shhaideh la o discuție pentru a-i comunica stadiul proiectelor în derulare.

Sorin Grindeanu a precizat că demersul său a fost pentru a "bloca abuzuri" despre care avea informații. "Știu că este un om care în final va res¬pecta legea", a mai spus premierul, adăugând: "Am făcut acest demers pentru a bloca eventualele abuzuri și nu pentru a bloca programul (n.r. PNDL). Acesta trebuie să continue și vă asigur că acest lucru se va întâmpla curând, dar doar cu respectarea legii".

Ministerul Dezvoltării Regionale a anunțat, vineri, că a început etapa a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală prin care vor primi finanțare 9.500 de obiective de investiții, dintre care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective.

În acest context, Sorin Grindeanu a menționat: "Din păcate, doamna ministru Sevil Shhaideh, în coordonarea căreia se află acest program extrem, extrem de important a avut la dispoziție cinci luni să facă ceva și nu a făcut nimic. Acum o lună și jumătate am avertizat-o că sunt întârzieri și că primarii încep să-și piardă răbdarea. Nu m-a ascultat. Acum două zile am avertizat-o și public că sunt întârzieri nepermise. A doua zi după avertismentul meu public și-a amintit brusc de PNDL și a dat comunicat că îi va da drumul. Trăim o perioadă în care nu-mi doresc ca un program de o asemenea importanță să fie folosit în scopuri politice. Nu am de gând să tolerez așa ceva și tocmai pentru a înlătura orice umbră am semnat astăzi (n.r. duminică) ordinele de demitere pentru toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării, pentru secretarul general și secretarii generali adjuncți. De astăzi, doamna Sevil Shhaideh nu mai poate semna nici dumneai, nici prin interpuși, niciun act care să aibă legătură cu PNDL".

Programul este structurat pe trei componente: modernizarea satului românesc, regenerarea urbană a municipiilor și orașelor și infrastructura la nivel județean.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro