Ziarul Bursa pe mobil
 
 
ÎNREGISTRARE CU PROCURORUL-ȘEF AL DNA PUBLICATĂ DE ROMÂNIA TV:
Kovesi: "Decapați instituțional în dosarul ăla cu casele și să ajungem la domnul premier"
18.06.2017 - Politică
Andrei Stan

Kovesi: "Decapați instituțional în dosarul ăla cu casele și să ajungem la domnul premier"

* ACTUALIZARE 22:09 Tudorel Toader: "Voi sesiza Inspecția Judiciară privind afirmațiile apărute referitoare la solicitarea lui Kovesi de a se ajunge la Grindeanu"

Ministrul demisionar al Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că luni dimineață va sesiza Inspecția Judiciară în legătură cu afirmațiile apărute în spațiul public referitoare la solicitarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, de a se "ajunge la premierul Sorin Grindeanu".

Tudorel Toader a scris duminică seara, pe pagina sa de Facebook: "Mâine dimineață voi sesiza inspecția judiciară în legătură cu afirmațiile apărute în spațiul public referitoare la solicitarea dnei L.C. Kovesi de a se ajunge la premierul S. Grindeanu".

-----------

România TV a prezentat, duminică seară, o înregistrare audio atribuită procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, în care aceasta îi spune procurorului Jean Uncheșelu că își dorește să ajungă mai repede la "domnul premier".

În înregistrarea audio difuzată de postul de televiziune, Laura Codruța Kovesi afirmă, potrivit News.ro: "Uncheșelu (procurorul Jean-Nicolae Uncheșelu, care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinarii, n.r.), știți ce îmi doresc? Să decapați instituțional în dosarul ăla cu casele și să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. (...) Și-am avut o discuție la Cheile Grădiștei și tot nu am auzit ce s-a întâmplat. Poate așa, că suntem toți, ne lămurim ce s-a întâmplat. Doamne, m-am uitat și eu pe datele statistice, unde parcă toată lumea ne bănuia de dimineața până seara și am făcut așa un pic o... (...). DNA-ul așa, adică anul trecut pe vremea asta erau 673 de persoane învinuite la 270. Adică e o discrepanță foarte mare. Posturi în plus avem, polițiști în plus avem, specialiști în plus avem, dosare avem. Înseamnă că sunt alte cauze și am vrut să stăm un pic de vorbă să vedem. M-am uitat puțin pe situațiile astea. Sunt unele chestiuni îngrijorătoare. Sunt dosare de 6-7 ani cu urmărire penală începută și care nu e soluționată. Au venit și la același procuror și a mai venit cineva sau alt dosar. Urmărirea penală începută. La fiecare știți ce aveți în lucru. Dar altceva mă îngrijorează, că la asta cu dosarele vechi, fiecare știți ce aveți. Mă îngrijorează de ce nu-i înhățăm! De două luni, unii din ei liberi, nu iese niciun rechizitoriu. Numa unii și aceiași fac dosare. Unii s-au încurcat cu legea și-au făcut trei rechizitorii anul trecut, mamă ce mult am lucrat, suntem tari. Cu trei rechizitorii nu facem treabă".

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro