Ziarul Bursa pe mobil
 
 
REVISTA PRESEI 26.05.2017
26.05.2017 - Revista Presei
Willy Homner

REVISTA PRESEI    26.05.2017

* ADEVARUL

* România, în război cu Statul Islamic

Alianța Nord-Atlantică, din care România face parte, se va alătura coaliției internaționale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, însă nu va lua parte la operațiunile de luptă. Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a anunțat cu puțin timp înainte de începerea summitului de la Bruxelles, la care a participat pentru prima oară președintele american Donald Trump, că NATO se va alătura coaliției internaționale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic. Potrivit lui, această decizie, "va trimite un mesaj politic puternic de unitate în lupta împotriva terorismului". Însă "aceasta nu înseamnă că NATO (alianță din care România face parte din 2004, n. red.) se va angaja în operațiuni de luptă", a precizat Stoltenberg.

* Carmen Dan îi cere demisia șefului din Poliția de Frontieră, după imaginile în care apare îngenuncheat

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, îi cere demisia șefului Serviciului Control din cadrul Poliției de Frontieră Aurelian Miu, după ce în presă au apărut imagini în care acesta îngenunchează în fața unei mese la care stau mai mulți chestori din minister. Ea a mai spus că, din punct de vedere disciplinar, nu mai poate fi începută anchetă disciplinară pentru că au trecut patru ani de la acel incident. Ministrul de Interne a mai spus că acea fotografie a fost făcută la un eveniment care a avut loc în 13 februarie 2013 și la care au participat atât reprezentanți ai Poliției de Frontieră, cât și reprezentanți ai Direcției de Informații și Protecție Internă de la acel moment.

* Cine a avut acces la secretele magistraților

Arhiva fostului Serviciu Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA), desființat în 2006, a fost văzută de 22 de persoane, în perioada 2007-2013, adică după desființarea Serviciului. Primele vizite din 2007 sunt ale membrilor comisiei înființate de fostul ministru al justiției, Tudor Chiuariu, pentru a se ocupa de inventarierea arhivei. Informațiile au fost făcute publice de Ministerul Justiției, care a desecretizat, joi, lista celor care au avut acces la secretele magistraților. Din aici reiese că niciodată nu a intrat o persoană singură în camera în care erau ținute documentele secrete.

* Părinții atentatorului de la Manchester, un luptător anti-Gaddafi și o expertă în domeniul nuclear

Atentatorul de la Manchester provenea dintr-o familie vânată în Libia sub regimul dictatorului Muammar Gaddafi și considerată "obișnuită" în Manchester, unde și-a găsit refugiul. Tatăl autorului atentatului de la Manchester a fost un membru important al unei grupări care a luptat pentru înlăturarea de la putere a dictatorului libian Muammar Gaddafi, iar mama sa este expertă în domeniul nuclear. De altfel, cu 15 minute înainte de atentat, Salman ar fi sunat la Tripoli și ar fi vorbit cu fratele și cu mama sa.

* Atentatorul de la Manchester ar fi putut să construiască bomba de unul singur

Salman Abedi ar fi putut să construiască de unul singur sau cu puțin ajutor din partea unui complice bomba detonată la Manchester Arena, potrivit unor surse apropiate de investigația din Marea Britanie. Anterior, anchetatorii și-au exprimat teama că un terorist experimentat în construirea de bombe este în libertate, dar acest scenariu ar putea să fie infirmat de ultimele descoperiri cu privire la conținutul bombei detonată la Manchester Arena. Se pare că bomba ar fi conținut un explozibil obținut din apă oxigenată, precum și o cantitate mare de șuruburi, care au acționat ca șrapnel.

* Normele programului "Prima Chirie" au fost adoptate de Guvern

Normele pentru aplicarea programului "Prima chirie" destinat stimulării mobilității forței de muncă au fost aprobate, joi, printr-o hotărâre de Guvern. Prin programul "Prima chirie" se va acorda o primă de relocare șomerilor înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, care își schimbă domiciliul la o distanță mai mare de 50 de km pentru a se angaja. Potrivit comunicatului, persoanele eligibile sunt cele care au venituri nete lunare, realizate de către acestea, în situația în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora, nu depășesc suma de 5.000 lei/lună și este în cuantum de 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu mai mult de 900 de lei.

* În 2020 va începe construcția reactorului ALFRED la Mioveni

Proiectul ALFRED (Advanced Lead Fast Reactor Demonstrator) are ca obiectiv construirea, până în 2030, a unui demonstrator european de reactor cu plumb (generație IV), de 100 MWh, la institiutul de Cercetări Nuclare Pitești, pe platforma de la Mioveni. Este vorba de o investiție cu finanțare europeană, estimată la aproximativ un miliard de euro. din care România va suporta cca. 20%. Până în 2020 se va face testarea tehnologiilor și proiectarea reactorului de demonstrație, iar construcția propriu-zisă este programată pentru perioada 2020-2030. Pentru piața locală a muncii, derularea acestui proiect presupune câteva sute de job-uri, pe care vor fi atrași specialiști de înaltă calificare. În total, ar fi vorba de 300 de angajați de specialitate la ICN, dar se estimează că vor fi create alte 2.000 de locuri de muncă pe orizontală.

* BANCHERUL

* FMI critica BNR pentru excese in intervențiile pe piața valutară

Fondul Monetar International (FMI) critică Banca Națională a României (BNR) pentru că a exagerat cu intervențiile pe piața valutară pentru a preveni deprecieri prea mari ale leului, cu scopul de a-i proteja pe romănii cu credite in valuta. BNR a fost criticata de FMI si pentru "divergenta considerabila dintre dobânzile interbancare si dobânda de politica monetară, care au slăbit canalul de transmitere a politicii monetare si semnalele de transmitere a acesteia". "In același timp, coridorul dintre dobânzile de politica monetară a fost prea larg, astfel ca nu a oferit un ghidaj suficient pentru dobânzile pieței", se arată in raportul FMI. FMI adaugă că BNR a îngustat progresiv coridorul dobânzilor începând din octombrie 2014, pentru întărirea transmiterii politicii monetare.

* FMI recomandă BNR să crească dobânzile

Fondul Monetar International (FMI) recomandă Băncii Naționale a României (BNR) sa majoreze dobânzile pieței financiare interbancare (ROBOR), pentru a pregăti o viitoare creștere a dobânzii de politica monetară, in prezent de 1,75%, in contextul intensificării inflației. In același timp, BNR apreciază, in raportul asupra stabilității financiare că principalul risc este de majorare a dobânzilor, însă este de natură externă, ce poate apărea in cazul "deteriorării rapide a încrederii investitorilor in economiile emergente".

* COTIDIANUL

* Acuzat de luare de mită în dosarul parcărilor cu plată, Dorin Chirtoacă a fost arestat

Dorin Chirtoacă, escortat de procurori și CNA, a părăsit Primăria în jurul orei 20:00, conform deschide.md. Edilul a spus că nu face niciun comentariu, în timp ce liberalii adunați pe coridoarele instituției strigau mesaje de susținere. Alții au încercat să blocheze microbuzul CNA în care a urcat primarul. Susținătorii edilului anunță că își mută protestul la sediul CNA. Secretarul Consiliului municipal Chișinău și doi consilieri au fost reținuți de procurorii anticorupție și ofițerii CNA. Aceștia sunt vizați în dosare de corupere pasivă, trafic de influență și depășirea atribuțiilor de serviciu. Este vorba despre Oleg Onișcenco, Valeriu Didencu și Ghenadie Dumanschi.

* Solicitarea fermă a lui Emmanuel Macron către Comisia Europeană

Presedintele francez Emmanuel Macron a solicitat joi Comisiei Europene să ia măsuri pentru reducerea fluxului de muncitori slab pregătiți care ajung în Franța din țări ale Europei de Est, informează Reuters. "Alături de această Franță care reformează, care transformă, care revizuiește, avem nevoie de o Europă care să protejeze", a declarat Macron, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o după întâlnirea de la Bruxelles cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Macron a promis să revitalizeze economia Franței, precizând însă că Uniunea Europeană ar trebui să protejeze standardele de viață. La nivel european există divergențe cu privire la subiectul estului sărac și vestului bogat al UE.

* Iohannis: Ne dorim o alianță puternică, unită, coezivă

Președintele Klaus Iohannis este prezent la reuniunea NATO de la Bruxelles unde participă pentru prima oară Donald Trump. Președintele SUA a avut mai multe întâlniri bilaterale pe agenda de lucru, nu însă și cu președintele Iohannis. Pe agenda președintelui României s-a aflat doar o întâlnire bilaterală cu omologul său polonez Andrzej Duda. Klaus Iohannis a avut însă scurte discuții cu lideri ai NATO, între care și președintele SUA, Donald Trump, cancelarul german Angela Merkel și premierul Canadei, Justin Trudeau. De asemenea, șeful statului a avut scurte discuții și cu președintele Franței, Emmanuel Macron, premierul Belgiei, Charles Michel.

* CURENTUL

* Zeci de copii ar fi putut muri în Școala 141 unde a căzut tavanul

"La Școala 141 din Rahova tocmai a picat tavanul de la ultimul etaj. Nu erau copii la școala (e Școala Altfel zilele astea) -în afară de patru fetițe care au fost prinse într-una din clase. Una din fetițe - din informațiile pe care le am până acum - s-a intoxicat cu praf. Restul sunt tefere. Tavanul prabușit era verde de mucegai cel puțin de anul trecut - nimeni nu s-a obosit să-l repare - doar e școală de cartier "rău-famat". Cine e responsabil pentru dezastrul ăsta trebuie să răspundă în fața legii." a scris pe contul său de Facebook Radu Corniciuc. Primăria Municipiului București a contractat un împrumut de la Banca Europeană de Investiții în anul 2003 pentru finanțarea Proiectului privind reabilitarea infrastructurii educaționale în București. Prin acest proiect, 113 unități școlare trebuiau reabilitate.

* CURIERUL NATIONAL

* Manchester isi panseaza ranile

Emotia este inca vie pe intreg teritoriul tarii. Ancheta continua in ritm intens. Unul din fratii autorului atentatului a fost arestat in Libia, unde a recunoscut ca s-a aflat la Manchester in ziua atentatului, la pregatirea caruia a contribuit personal. Exista in acest moment elemente ce duc la concluzia ca autorul atentatului din Mancester, Salman Abedi, era membru al unei retele teroriste instalate pe teritoriul britanic. Acest student in varsta de 22 de ani s-a nascut la Manchester din parinti libieni fugiti din Libia pentru a scapa de teroarea regimului Kadhafi.

* Primarii PSD au intrat în conflict cu premierul Sorin Grindeanu

Unul dintre primarii PSD i-a transmis un mesaj lui Sorin Grindeanu, prin care îi solicită unele prevederi ale proiectului Legii Salarizării. În plus, edilul comunei argeșene Albota, Ion Dumitru, spune că nu vrea ca președintele Klaus Iohannis să-i ia apărarea. "Aș vrea să vă uitați asupra Legii salarizării, pentru că nu este permis ca aparatului propriu al primarului să-i stabilească salariul Consiliul Local. Eu cred că cel care muncește cu aparatul propriu din primărie cunoaște cel mai bine cât muncește fiecare.

* Donald Trump i-a promis premierului belgian Charles Michel că vor coopera în diverse probleme, iar "numărul unu este terorismul"

Președintele american Donald Trump s-a întâlnit cu premierul belgian Charles Michel miercuri, la Bruxelles, căruia i-a promis că vor coopera "în diverse probleme. Numărul unu este terorismul". Șeful statului american a subliniat că lucruri precum ceea ce s-a întâmplat săptămâna aceasta la Manchester, în Anglia, îți amintesc cât de important este să învingi în această luptă. "Vom învinge. 100%", a dat asigurări Trump. Președintele american și-a petrecut noaptea de miercuri spre joi la reședința ambasadorului Statelor Unite la Bruxelles. El se află în Belgia în cadrul unui turneu în cinci etape, care l-a purtat în Orientul Mijlociu și în țări europene în prima sa vizită în străinătate în calitate de șef al statului.

* FMI: "Încurajăm" lupta anticorupție

Fondul Monetar Internațional (FMI) prognozează pentru 2017 o creștere economică de 4,2% și "încurajează" autoritățile române să mențină ritmul luptei anticorupție. Raportul adoptat joi de conducerea FMI arată că principalele riscuri la adresa economiei sunt slăbirea prudenței fiscale și tensiunile politice. Raportul arată că România a înregistrat o creștere puternică în 2016, creștere ce va continua și în 2017, susținută de stimularea consumului privat și de o nouă rundă de relaxare fiscală și creșteri salariale. FMI spune însă că o schimbare a politicilor dinspre stimularea consumului la susținerea investițiilor e necesară pentru a reduce sărăcia și a accelera convergența cu veniturile medii din UE.

* Cât de importantă este educația financiară

Cât de importantă este educația financiară, care sunt instrumentele financiare în care se poate investi pe termen mediu și lung, cum au evoluat Bursa de Valori București și fondurile mutuale în ultimii ani au fost doar câteva dintre elementele prezentate la conferința de ieri, de la Craiova, dedicată educației financiare a craiovenilor, indiferent de vârstă, de studii și de statutul social. Cuvântul-cheie al conferinței a fost acela al necesității economisirii. Centrul de Cercetări Bancare și Financiare al Universității din Craiova a organizat, ieri, la Aula Magna a Facultății de Drept din Craiova, conferința intitulată "România investește". Prezent la evenimentul de la Craiova, președintele BVB, Lucian Anghel, a susținut prelegerea cu tema "Piața de capital din România - evoluție și perspective" și a îndemnat auditoriul la economisire, prin investire.

* EVENIMENTUL ZILEI

* RĂZBOI total în PRESĂ! CTP, făcut K.O.! Dezvăluiri CRUNTE din trecutul ziaristului

Victor Ciutacu, de la România TV, a făcut dezvăluiri șocante din trecutul de ziarist al lui Cristian Tudor Popescu. Vedeta RTV dezvăluie cum Cristian Tudor Popescu a scris greșit, intenționat, mai multe titluri de ziar. "Hai, Cristi, povestim împreună cum, înaintea altor alegeri prezidențiale, când făceam împreună de serviciu pe ziar la Adevărul, a ieșit din mâna ta "Vadim recunoaște că-i sectant", în locul titlului original "C.V. Tudor: Sunt baptist". După aia, dacă tot te-ai stârnit, poate ne zici și cum a fost la TVR cu vânătorul Năstase, care terifia în bătaia puștii, în beneficiul prezidențiabilului Băsescu, bietele animale din pădure. Și, ca să nu faci mai multe drumuri, poți să te descarci și cu Iohannis. Numa' zic, nu dau cu parul...", a scris Ciutacu pe facebook.

* Procuror Alexandru Lele, DEZVĂLUIRI INCENDIARE!

Fostul procuror Alexandru Lele a făcut publice o serie de documente, note din arhiva SIPA, care atestă faptul că se făceau dosare despre magistrați, iar în echipă erau angrenate mai multe servicii de informații. Mai exact, erau vorba despre cinci instituții, dintre care patru colectau date pentru dosarele SIPA. Alexandru Lele a prezentat în direct, la B1TV mai multe note informative din arhiva SIPA, în care se aflau date sensibile despre el și familia sa. Fostul procuror susține că notele informative au legătură cu o solicitare a Parchetului către serviciile de informații, despre un dosar în care erau implicați cetățeni arabi. Lele susține că nu a avut legătură cu niciun cetățean arab, însă s-a folosit acest aspect ca un pretext pentru obținerea de informații, care astfel se presupune că vin în ajutorul autorităților, într-un dosar de interes național.

* JURNALUL NATIONAL

* (Dez)interese ascunse. Criza vaccinurilor costă sute de milioane de lei

Ministerul Sănătății Publice a cheltuit numai în primele cinci ale anului peste 100 de milioane de lei pentru vaccinurile indispensabile copiilor. Banii sunt acordați fără licitație, invocându-se o criză, de altfel, reală, dar pe care autoritățile sunt incapabile să o rezolve. Suma reprezintă mai mult decât dublul celei alocate pe tot anul trecut. Și atunci au fost tot fără licitație, dar măcar banii au mers către Unifarm, adică tot la stat. Principalii beneficiari ai crizei vaccinurilor sunt marile companii farmaceutice străine, cărora le priește de minune incompetența și (dez)interesul autorităților.

* Compania Națională a Uraniului va beneficia de un ajutor de stat de restructurare

Compania Națională a Uraniului (CNU)va beneficia de un ajutor de stat de restructurare, în condițiile autorizării de către Comisia Europeană și în baza Planului de restructurare elaborat de companie și avizat de Ministerul Energiei, acționar unic al CNU, se arată într-un comunicat al Guvernului remis AGERPRES. Conform sursei citate, decizia a fost stabilită, joi, printr-un memorandum adoptat de Guvern și are scopul să redreseze activitatea economică a companiei. Planul de restructurare al CNU urmărește eficientizarea activității companiei într-o perioadă de 5 ani. Costurile necesare implementării Programului de restructurare sunt de aproximativ 941 de milioane de lei, din care 440,8 milioane reprezintă ajutorul de restructurare.

* Bani pentru Reactoarele 3 și 4

Independența energetică este scopul urmărit de România, a afirmat premierul Sorin Grindeanu, care a precizat că, în cel mai scurt timp posibil, vor fi demarate investițiile de la Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă. Grindeanu a efectuat o vizită la Institutul de Cercetări Nucleare Pitești. Șeful Executivului a remarcat faptul că reactorul experimental TRIGA este perfect funcțional și generează, în afară de beneficii de securitate nucleară și științifice, 14 MWh de energie electrică.

* NATIONAL

* Nassau: Aici sunt banii Dvs.!

Unul dintre serviciile secrete românești a pornit o campanie operativă fără precedent, in încercarea de a lua urma banilor sifonați din România in ultimii ani. Sume astronomice scoase cash, cu gentile, in curse aeriene particulare, pe lângă care prejudiciile dezvăluite până acum in cele mai spectaculoase dosare de corupție instrumentate de către procurorii DNA par doar "mărunțiș". Desigur, chiar dacă multora aceasta misiune le poate părea o "lupta cu morile de vânt", colaborarea cu agențiile guvernamentale americane poate aduce însă mari surprize. Sursele National susțin ca traseul preferat al adevăraților bogătași din umbră era cu totul altul, trecând prin Larnaca, Singapore si ajungând până la Nassau, capitala statului Bahamas.

* WannaCry a costat lumea 1 miliard de dolari

La aceasta sumă se ridica daunele economiei mondiale, după atacul cibernetic fără precedent care a afectat multe țări, instituții si companii de top, au calculat experții companiei de securitate informatica KnowBe4. Pierderea de informații, reducerea sau întreruperea productivității, dar si loviturile de imagine, au zguduit serios afacerile Vodafone, grupului american FedEx, uzinele Renault, inclusiv in România, National Health Service din Marea Britanie, Deutsche Bank, ministerul francez al Apărării si universități din Italia si Grecia. In Rusia, WannaCry a afectat Ministerul de Interne, Căile Ferate, operatorul telecom MegaFon, dar si Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia si din Europa de Est. Virusul s-a transmis si la computerele Poștei rusești(cu 350.000 de angajați), pentru că terminalele rulau mai ales sistemul de operare Windows XP la care Microsoft nu a mai dat update-uri de securitate din 2014.

* PUTEREA

* Monica Macovei: "Sunt ținta unei manipulări grosolane..."

Europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a anunțat, joi, că îi va da în judecată pe cei care au susținut public minciuni legate de activitatea sa ca ministru, Macovei precizând că nu a primit nicio informație și niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA. Macovei reiterează că nu a comis nicio ilegalitate în legătură cu arhiva SIPA și că nu a avut informații legate de conținutul acesteia. "Voi chema în judecată pe toți cei care au lansat în spațiul public minciuni despre persoana mea și a activității comisiei din perioada ministeriatului meu", afirmă Monica Macovei. Ea a apreciat că scopul scandalului creat în jurul SIPA are ca obiectiv prejudicierea credibilității justiției.

* Dragnea DEZVĂLUIE portretul viitorului președinte al României

Președintele PSD, Liviu Dragnea evită în continuare să spună care va fi candidatul din partea partidului de guvernământ la alegerile prezidențiale. I-a făcut, însă, un portret. "Am zis ca in 2019 au sanse mari sa castige un fost ales local. Băsescu a fost primar, Iohannis primar, cei care au fost alesi locali au mari sanse sa fie presedinti." a declarat Liviu Dragnea la România Tv.

* ROMANIA LIBERA

* Șeful PNL Constanța - devalizare, fraudă și spălare de bani

Cristian Costea, asociat vreme de 15 ani cu șeful organizației municipale PNL Constanța, George Muhscină, în firma Plasty Prod, susține că liberalul a comis o fraudă de 500.000 de euro din fonduri europene, în urma unor contracte dubioase prin care și-a majorat artificial cifra de afaceri. Cristian Costea a înființat compania Plasty Prod S.A., alături de George Muhscină, în urmă cu 25 de ani, iar timp de 15 ani a fost și administratorul firmei. Acum 10 ani și-a cedat acțiunile Plasty Prod mamei și soției sale. În concluzie, Costea a fost și este foarte conectat la ce se întâmplă în companie.

* Alexander Adamescu a sesizat CSM și Inspecția Judiciară

După un an de tergiversări absurde într-un proces simplu, Alexander Adamescu a decis să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară. Adamescu reclamă că, deși este acționar majoritar (cu 74%) al magazinului "Unirea", nu reușește să administreze mall-ul din centrul Capitalei. Problema lui Alexander Adamescu este că judecătoarea Monica Nica de la Tribunalul Municipiului București refuză, practic, să ia act de faptul că în fruntea Consiliului de Administrație al "Unirea" se află o persoană care nu are susținerea acționarului majoritar. Este vorba despre Carmen Palade (fostă Adamescu), ex-soția omului de afaceri Dan Adamescu.

* ZIARUL FINANCIAR

* Gigantul american Dell face un mare pariu pe România

România este în top cinci cele mai importante piețe din regiunea Europei Centrale și de Est pentru compania americană. Gigantul IT american Dell-EMC, format prin fuziunea celor două companii la sfârșitul anului trecut, are în plan să ajungă în următorii doi ani la o echipă de circa 1.000 de persoane în România, dublu față de numărul actual de angajați de pe plan local. "În prezent avem în total peste 500 de angajați pe plan local și sperăm ca în următorii doi ani să ne dublăm echipa din România. În orice moment avem 100 de poziții deschise", a declarat Valentin Stănescu, country general manager pentru Dell-EMC în România. El a adăugat că în prezent compania americană este interesată să crească echipele de analiști financiari și specialiști în securitate IT pe care le are pe plan local.

* 2017 ar putea fi cel mai bun an pentru euro din ultimul deceniu

Dacă totul merge ca până acum, 2017 va fi cel mai bun an din ultimul deceniu pentru moneda unică europeană, deși în urmă cu doar câteva luni multitudinea de riscuri trezea temeri că zona euro se îndreaptă spre dezintegrare, scrie Bloomberg. Moneda a atins cel mai ridicat nivel din ultimele șase luni în raport cu dolarul în această săptămână și este pe cale să devină cea mai performantă monedă din rândul celor mai tranzacționate 10 monede ale lumii - G10 - în prima jumătate a acestui an. Înfrângerea candidaților antieuro în alegerile din Olanda și Franța, datele economice regionale peste așteptări și intrările în creștere de fonduri pe piețele de acțiuni ale zonei euro sunt factori care sporesc încrederea investitorilor în perspectivele de viitor.

* De ce vin investitorii străini în România

Nivelul de fiscalitate este unul dintre principalele motive pentru care investitorii străini consideră România atractivă pentru businessurile lor, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) și Coaliția Investitorilor Străini (FIC). Cu o cotă unică de impozit pe profit și pe venit de 16% și un impozit pe dividende de 5%, economia României este mai atractivă decât cea a Poloniei, care impozitează atât profitul, cât și dividendele cu 19%, potrivit studiului. Soldul final al investițiilor străine directe în România a fost de aproape 65 miliarde de euro la sfârșitul anului 2015, investitorii străini fiind responsabili de angajarea a 1,2 milioane de salariați, de 70% din exporturi și de 60% din importuri.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro