Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Deputatul PSD Ioan Munteanu, pus sub control judiciar pentru trafic de influență și spălare de bani
26.05.2017 - Strategia Naţională Anticorupţie
A.I.

Deputatul PSD Ioan Munteanu, pus sub control judiciar pentru trafic de influență și spălare de bani

Deputatul PSD Ioan Munteanu a fost pus sub control judiciar de DNA, pentru trafic de influență și spălare de bani, el fiind acuzat că a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) 400.000 de euro din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia și o societate comercială cu capital majoritar de stat pentru a interveni pe lângă directorii societății beneficiare a contractelor să facă demersurile necesare deblocării plăților restante către firma afaceristului, transmite News.ro.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile pentru deputatul Ioan Munteanu, pentru trafic de influență și spălare de bani, precizează agenția de presă.

În ordonanța procurorilor se arată că, la sfârșitul anului 2009, Ioan Munteanu în calitate de deputat și președinte al organizației județene a unui partid politic, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) un procent de 5% din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia și o societate comercială cu capital majoritar de stat, relatează sursa citată.

"În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă directorii societății beneficiare a contractelor, față de care a pretins că are influență, pentru ca aceștia să facă demersurile necesare deblocării plăților restante către firma omului de afaceri. Procentul respectiv, reprezentând 400.000 euro, a fost primit de inculpatul Munteanu Ioan, în trei tranșe, din care 350.000 euro i-au fost remiși personal în perioada 2009-2010", arată DNA.

Pentru a disimula adevărata natură a provenienței ultimei tranșe de 261.373,40 lei (aproximativ 50.000 euro), în cursul anului 2011, între societatea omului de afaceri și o firmă administrată de o rudă a lui Munteanu a fost încheiat un contract fictiv de prestări servicii, mai spun procurorii.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Munteanu trebuie să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești sau la sediile instanțelor de judecată, ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, dar și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme, potrivit sursei citate.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro