Ziarul Bursa pe mobil
 
 
CRAME
"O vinotecă ce împarte un strop de plăcere într-un pahar de vin"
Frăţia Vinului
03.09.2010
Înființată în anul 2008, "Crama Noastră" și-a propus promovarea vinurilor românești de calitate - în special cele făcute de micii producători - dar nu ignoră nici apetitul clienților pentru vinurile de import, la crama din Cluj existând o selecție de vinuri de autor din Ungaria, Spania, Italia dar și din Lumea Nouă. Pentru atingerea acestui obiectiv, a fost întocmită o bază de date a micilor vinificatori care au fost și sunt în continuare vizitați direct la crame pentru alegerea sortimentelor, după cum ne-a spus Delia Banga, administratorul societății. Domnia sa ne-a menționat că, în proporție de 80%, vinurile comercializate de "Crama Noastră" sunt "vinuri de lux": "Clienții noștri fideli au acces la vinuri rare, vinuri care de multe ori se vând în circuit închis, înainte de lansarea oficială, pentru colecționari și împătimiți - la degustări en primeur sau la cine cu vin. Noi lucrăm 80% din afacere cu produse necunoscute consumatorului ro-mân de vinuri premium".

Societatea distribuie vinurile direct în rețeaua HoReCa, cu logistică proprie și, în acest an, și-a crescut cifra de afaceri cu 30% față de prima jumătate a anului trecut. "Creșterea noastră se măsoară, încă, în construcție pe termen lung. Pentru 2010 estimăm o cifră de afaceri de circa 125.000 de euro, mai mare cu 40% față de anul trecut", a conchis administratorul cramei, adăugând: "Dacă piața Clujului aduce în două luni 6.282 hectolitri de vin premium, < Crama Noastră > are 20% din această piață".

Fiind o societate mică, de nișă, "Crama Noastră" are cinci angajați, strategia pentru dezvoltare fiind orientarea pe consumatorul final, prin diversificarea serviciilor oferite atât restaurantelor, cât și companiilor cu care lucrează (cursuri de inițiere în arta vinului, degustări organizate, instruirea personalului restaurantelor, cine și prânzuri inițiatice cu vin). Planul de investiții al societății presupune deschiderea a două noi locații, până la sfârșitul anului în curs.

Referitor la piața de profil, Delia Banga consideră că este una "dificil de penetrat, dar care se află în creștere. Consumatorul român este un consumator educat și cu dorință de perfecționare - cere mult și producătorii au început să înțeleagă că trebuie să ofere ceva cu adevărat special, dacă vor succes. De asemenea, concurența este benefică. Schimbarea mentalității revânzătorului din România - HoReCa și magazine specializate - și crearea unui obicei de consum reprezintă cea mai mare provocare".

Concurs de vin cu sticle de pe rafturile magazinelor

România - propice pentru vinurile de calitate

Cum alegem un vin de calitate
Delia Banga: "În iunie 2008, când am înființat firma, eram doi oameni cu o idee. În octombrie 2008, eram o vinotecă în centrul Clujului, care încerca să împartă un strop de plăcere într-un pahar de vin. Noi am pornit de la început contra curentului - construim pe termen lung și primul pas a fost educarea consumatorului. Șansele care ni s-au acordat la început pentru începerea afacerii au fost minime. Suntem aici pentru toți cei care au realizat că un moft s-a transformat în pasiune și vor mai mult...".
  Emilia Olescu

inapoi