ŞEDINŢĂ CGMB:

Suspendarea PUZ-urilor de sector şi audit pentru ultimii trei ani, pe ordinea de zi 1

26 feb. 08:27 Politică
G.U.
Suspendarea PUZ-urilor de sector şi audit pentru ultimii trei ani, pe ordinea de zi

Consiliul General al Municipiului Bucureşti se va întruni în şedinţă astăzi, de la ora 11:00, pe ordinea de zi figurând 42 de proiecte printre care unul privind suspendarea unor PUZ-uri coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6, dizolvarea Companiei Municipale Turistica şi realizarea unui audit la nivelul aparatului de specialitate şi al entităţilor din subordinea primarului general, conform Agerpres.

Proiectele de hotărâre care aprobă planuri urbanistice zonale coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 ar urma să fie suspendate pentru o perioadă de doi ani. Pe perioada de suspendare, certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire sau desfiinţare emise de primarul Municipiului Bucureşti şi de primarii sectoarelor vor respecta prevederile documentaţiilor de urbanism anterioare. Prevederile se aplică inclusiv certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire sau desfiinţare aflate în curs de emitere la data intrării în vigoare a hotărârii.

Dizolvarea Companiei Turistica Bucureşti SA figurează, de asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Conform proiectului, Consiliul de administraţie al societăţii va convoca Adunarea Generală a Acţionarilor care va avea pe ordinea de zi dizolvarea societăţii. Totodată, va face toate demersurile necesare ca AGA convocată să aibă loc în maxim 45 de zile de la adoptarea hotărârii CGMB. Ulterior aprobării dizolvării societăţii în AGA, Consiliul de administraţie are obligaţia de a selecta lichidatorii.

Primarul general al Capitalei ar putea fi împuternicit să depună, în numele municipalităţii, dosarul de candidatură pentru preluarea în administrare a ariei naturale protejate Parcul Natural Văcăreşti. În prezent, parcul se află în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, instituţie publică centrală aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Potrivit proiectului, primarul general va fi împuternicit să desfăşoare procedurile administrative necesare întocmirii dosarului de candidatură, notează sursa citată.

Avizarea teraselor amplasate în dreptul clădirilor cu faţade degradate din Centrul Istoric al Capitalei se face condiţionat de existenţa unei declaraţii pe propria răspundere a administratorului operatorului economic, acesta fiind direct răspunzător în eventualitatea apariţiei unor evenimente nedorite, prevede un alt proiect care urmează să fie dezbătut în şedinţa CGMB. Acesta modifică hotărârea CGMB nr. 114/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a teraselor în zonele protejate şi în perimetrul Centrului Istoric Bucureşti.

Totodată, spre deosebire de forma actuală a hotărârii, conform căreia terasele sezoniere îşi desfăşoară activitatea în perioada 15 martie - 15 noiembrie, proiectul prevede o extindere a intervalului pe durata întregului an.

Avizarea teraselor sezoniere se va face pe lungimea faţadei spaţiului, cu păstrarea unui culoar de acces/evacuare din imobil. De asemenea, se poate aviza amplasarea de terase la imobilele învecinate (stânga/dreapta sau vizavi) cu condiţia obţinerii acordului scris al proprietarului imobilului în cauză fără a stânjeni eventualele activităţi desfăşurate şi fără a bloca accesul în/din imobil. Se interzice amplasarea, compartimentarea spaţiului teraselor cu alte obiecte cu excepţia meselor şi scaunelor.

Consilierii municipali ar putea aproba contractarea unor servicii de audit pentru modul în care au fost utilizate resursele financiare şi cele umane, în perioada ianuarie 2017 - decembrie 2020, în cadrul aparatului de specialitate şi al entităţilor din subordinea primarului general al Capitalei. La final, firmele de audit vor trebui să întocmească un raport care va conţine concluzii, recomandări cu privire la eficientizarea utilizării resurselor umane, precum şi, dacă va fi cazul, o informare cu privire la existenţa unor indicii referitoare la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

La toate societăţile în care municipalitatea este acţionar unic sau majoritar se vor stabili următoarele obiective suplimentare: capacitatea fiecărei societăţi de a presta serviciile de interes local stabilite prin actul constitutiv, la standarde de calitate adecvate, cu respectarea unui raport calitate-preţ optim; rentabilitatea financiară.

CGMB va mai dezbate un acord de asociere privind continuarea proiectului "Linia telefonică de urgenţă pentru prevenirea tentativelor de suicid 116123", pentru o durată de cinci ani. Acordul ar urma să se încheie între Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia", Asociaţia de Suicidologie şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Un alt proiect vizează digitalizarea patrimoniului bucureştean, prin realizarea unui circuit al monumentelor cu ajutorul codurilor QR, cheltuielile urmând să fie cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public. Proiectul presupune instalarea unor însemne descriptive împreună cu un cod QR unic în dreptul fiecărui monument aflat în proprietatea Municipiului Bucureşti şi administrarea Direcţiei Generate de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public. Prin scanarea codului cu ajutorul oricărui dispozitiv mobil cu conexiune la internet, se va accesa o bază de date online, pe un site public, putându-se afla descrierea detaliată a monumentului, a autorilor şi istoricului şi localizarea exactă pe hartă. Se mai au în vedere posibilitatea traducerii site-ului în toate limbile de largă circulaţie internaţională şi asigurarea de alte funcţionalităţi, precum trimiterea unor sesizări cu privire la starea monumentului.


Opinia cititorului: 1
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 26.02.2021, 10:39

Da' nu se poate suspenda numai Luni, Miercuri si Vineri?

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

Confederaţiile sindicale cer demisia Guvernului Cîţu
14 apr. I.Ghe.


PROTESTECeferiştii, nemulţumiţi de (in)activitatea ARF
14 apr. George Marinescu


MARCEL CIOLACU:''Orban a încălcat regulamentul în privinţa moţiunii simple''
13 apr. G.U.


KELEMEN HUNOR:''Într-o pandemie, într-o criză, din viaţa oamenilor nu faci subiecte politice''2
13 apr. G.U.


Marcel Ciolacu anunţă că PSD ia în considerare greva parlamentară3
13 apr. G.U.


KELEMEN HUNOR:''Când se va vota moţiunea, sunt convins că Vlad Voiculscu va avea solidaritatea coaliţiei''
13 apr. G.U.


MARCEL CIOLACU:''Ministrul Sănătăţii a ştiut că nu funcţionează acel TIR de ATI în care au murit trei oameni''
13 apr. G.U.


IAŞI:Liderul judeţean al PSD îi cere preşedintelui CJ, Costel Alexe, să redeschidă spitalul mobil de la Leţcani
13 apr. G.U.


Guvernul va reglementa miercuri suspendarea activităţii operatorilor economici care nu respectă regulile anti-COVID
13 apr. G.U.


RALUCA TURCAN:''Angajatorul trebuie să informeze salariatul despre obligaţia de aderare la un fond de pensii administrate privat''
13 apr. G.U.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.