Plenul Senatului a aprobat proiectul de lege pentru achiziţia sistemului de rachete Patriot

20 nov. 2017 Politică
Andrei Stan
Plenul Senatului a aprobat proiectul de lege pentru achiziţia sistemului de rachete Patriot

Actualizare 19:10

Plenul Senatului a aprobat astăzi, cu 108 voturi "pentru" şi un vot împotrivă, adoptarea proiectului de lege pentru achiziţia primului sistem de rachete Patriot, după ce, tot astăzi, iniţiativa a fost aprobată de către comisia de apărare.

La şedinţa comisiei au participat ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi ministerul de Externe, Teodor Meleşcanu, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu secretarul american de stat, Rex Tillerson, aflat într-o vizită fulger în România după ce adoptarea proiectului de achiziţie a rachetelor a fost amânat. Proiectul va ajunge mâine la Camera Deputaţilor pentru dezbatere şi vot în procedură de urgenţă, informează news.ro.

(G.F.)

----------

Actualizare 13:52 Mihai Fifor: "Sistemul de rachete sol-aer Patriot va fi operaţional în 2020"

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a afirmat astăzi că sistemul de rachete sol-aer Patriot va fi operaţional în 2020, anul acesta urmând să fie achiziţionat primul din cele şapte.

Mihai Fifor, în Comisia de apărare a Senatului a precizat: "Am primit scrisoarea de acceptare din partea Guvernului SUA pentru achiziţionarea a şapte sisteme de tip Patriot, configuraţia 3 plus. La acestea se adaugă echipamentele aferente, piese de schimb, echipamente de mentenanţă, servicii de instruire, echipamente criptografice cu regim special, precum şi pachetul de suport logistic iniţial. Discutăm de acest proiect de lege în cadrul parteneriatului strategic între România şi SUA. (...) Este un efort colectiv care plasează România într-un club select al apărării europene şi mondiale prin această achiziţie a sistemului Patriot. (...) Pentru Armata Română, acesta reprezintă doar un prim pas, anul acesta achiziţionăm primul sistem din cele şapte. Sistemul urmează a fi operaţional în 2020 şi nu face altceva decât să deschidă programele mari de înzestrare pentru Armata Română. În perioada următoare vom veni şi cu alte proiecte de lege privind achiziţionarea altor echipamente, aprobate în CSAT şi, desigur, cu un acord prealabil al Parlamentului României".

La Comisie a fost prezent şi şeful Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă.

''Este important de subliniat că permite (n.r. - sistemul) o planificare a strategiei de apărare aeriană pe termen lung datorită faptului că partea de hardware şi software poate fi upgradată'', a explicat el.

De asemenea, Ciucă a adăugat că sistemul permite o planificare operaţională integrată conform nevoilor Forţelor aeriene şi terestre.

(A.C.)

----

Actualizare 12:29

Comisia de apărare a Senatului a aprobat, cu unanimitate de voturi, un raport de adoptare a proiectului de lege pentru achiziţia primului sistem de rachete Patriot.

(A.C.)

-----

Actualizare 12:16 Meleşcanu: "Tillerson m-a întrebat cum a fost cu cvorumul în Parlament la aprobarea achiziţiei sistemului de rachete Patriot"

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat astăzi, la comisia de apărare a Senatului, că secretarul american de stat, Rex Tillerson, sosit intempestiv săptămâna trecută la Bucureşti, l-a întrebat de ce nu a fost aprobat în Parlament proiectul de lege privind achiziţionarea de rachete Patriot, iar el i-a răspuns că au fost probleme cu cvorumul, potrivit unei surse din presă.

Meleşcanu a menţionat, citat de News.ro: "M-a întrebat cum a fost cu cvorumul, săptămâna trecută, şi i-am spus că sunt probleme de cvorum, din când în când. În niciun caz nu se referă la subiectul în sine şi coaliţia actuală de guvernare are o majoritate confortabilă în Parlament, deci probabil, cum i-am spus eu, săptămâna viitoare, deci azi, vom avea şi avizul cu raportul comisiei, dar şi posibil adoptarea în plenul Senatului".

(A.C.)

-----

Actualizare 11:31 Vicepremierul Ciolacu: "România trebuie să-şi onoreze angajamentele faţă de NATO şi SUA"

România trebuie să-şi onoreze angajamentele pe care şi le-a asumat faţă de NATO şi partenerul său strategic, SUA, iar achiziţia sistemului de rachete Patriot va întări securitatea ţării noastre şi a flancului sud-estic al NATO, susţine vicepremierul Marcel Ciolacu.

"Este important ca proiectul privind achiziţia de rachete Patriot, adoptat de Guvern în şedinţa din 8 noiembrie, să treacă în această săptămână şi de Parlament astfel încât să respectăm calendarul negociat cu partenerii noştri", scrie oficialul astăzi, pe pagina sa de Facebook.

(S.A.)

-------------

Comisia pentru Apărare din Senat se reuneşte astăzi, de la ora 11:30, pentru dezbaterea proiectului de lege al Guvernului pentru înzestrarea Armatei prin care se vor achiziţiona şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot, scrie Agerpres. Proiectul de lege al Guvernului pentru realizarea "Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol" aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)" a fost înregistrat la Senat pe 9 noiembrie, cu solicitarea de a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Proiectul de lege se referă la achiziţionarea a şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot, patru pentru Forţele Aeriene şi trei pentru Forţele Terestre, şi a echipamentelor aferente, în valoare totală de aproximativ 4,62 miliarde dolari inclusiv TVA.

Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, liberalul Iulian Dumitrescu, şi-a exprimat săptămâna trecută îngrijorarea faţă de absenţa de la şedinţa din 14 noiembrie a comisiei a reprezentanţilor PSD şi ALDE, când trebuia să fie avizat proiectul de lege privind achiziţionarea sistemelor de rachete Patriot. El a spus că întârzierea achiziţiei "pune în pericol" angajamentele pe care ţara naostră şi le-a luat faţă de aliaţi.

Şi deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, le-a transmis senatorilor PSD din Comisia de Apărare, printr-un comunicat de presă, că siguranţa naţională a ţării noastre este esenţială şi ei trebuie să participe, astăzi, la şedinţa Comisiei pentru avizarea achiziţiei sistemelor de rachete Patriot.

Şi Uniunea Salvaţi România (USR) a acuzat majoritatea PSD - ALDE că încearcă, prin absenţa reprezentaţilor săi din Comisia de apărare a Senatului, să blocheze în Parlament legea de achiziţie a primului sistem de rachete Patriot şi că "periclitează" astfel Parteneriatul strategic cu SUA.

Proiectul privind achiziţia rachetelor Patriot va fi adoptat astăzi de Senat, iar mâine va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, joi seară, la Băile Herculane. Întrebat dacă achiziţia rachetelor Patriot este în pericol, liderul PSD a replicat: "Hai să fim serioşi".


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

CORIN ŞTEFĂNESCU:"PNL a devenit partidul denunţătorilor"
22 mai. M.D.


Fondurile europene şi pensiile, analizate de Iohannis
22 mai. Mihaela Dan


Orban, susţinut de PNL
22 mai. M.D.


Legea 303/2004, adoptată pentru a treia oară
22 mai. M.D.


CAMERA DEPUTAŢILOR:Meleşcanu - chemat la "Ora Guvernului"
22 mai. M.D.


ROVANA PLUMB:"Investiţiile în educaţie înseamnă investiţii în societate"
22 mai. M.D.


PAUL STĂNESCU:"PSD trebuie să se reverifice"
22 mai. M.D.


TRAIAN BĂSESCU:"Fuziunea cu UNPR devine toxică pentru partid"
22 mai. M.D.


FLORIN IORDACHE:"Avem o lege ce trebuie protejată"
22 mai. M.D.


Dragnea scoate un milion pentru Dăncilă19
22 mai. DAN NICOLAIE

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.