SIEGFRIED MUREŞAN:

CE nu a primit dosarul pentru centura Bucureştiului

06 dec. 2018 Politică
T.N.
Siegfried Mureşan
Siegfried Mureşan

Europarlamentarul Siegfried Mureşan (PNL) afirmă că Guvernul nu a transmis până în prezent către Comisia Europeană dosarul privind modernizarea din fonduri europene a centurii Bucureştiului la nivel de autostradă, deşi, susţine el, premierul Viorica Dăncilă anunţase că documentul va fi înaintat în data de 15 octombrie.

Acesta prezintă ca dovadă un răspuns oficial al Comisiei din 5 decembrie, care confirmă că Guvernul României nu a depus până în acest moment dosarul de finanţare, potrivit unui comunicat al PNL remis, astăzi, Redacţiei noastre.

"Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, declara acum două luni că dosarul privind modernizarea din fonduri europene a centurii Bucureştiului la nivel de autostradă este deja gata şi va fi transmis Comisiei Europene în data de 15 octombrie. Prim-ministrul Dăncilă a minţit. Comisia Europeană a răspuns la o interpelare scrisă pe care i-am adresat-o în care spune că nu s-a depus nicio cerere de finanţare până în prezent pentru centura Bucureştiului, proiectul fiind încă în curs de elaborare", a precizat deputatul european Siegfried Mureşan.

Totodată, el susţine că de la depunerea proiectului de metrou 1 Mai - Otopeni din data de 24 decembrie 2017, "guvernele PSD-ALDE nu au mai depus niciun proiect major de infrastructură de transport".

"În momentul de faţă, în România, fondurile europene sunt absorbite doar de către primarii şi preşedinţii de consilii judeţene. Proiectele importante de infrastructură aflate în responsabilitatea Guvernului se lasă aşteptate. Oricât ar fi de buni primarii şi preşedinţii de consilii judeţene, nu pot compensa incompetenţa Guvernului, care are obligaţia să construiască autostrăzi, căi ferate de mare viteză şi spitale regionale", a mai spus Mureşan.

Eurodeputatul prezintă în comunicat şi răspunsul primit de la Comisia Europeană referitor la centura Capitalei.

"Serviciile Comisiei nu au primit încă nicio cerere de finanţare pentru un proiect major referitor la centura ocolitoare a municipiului Bucureşti. Ministerul Transporturilor a informat serviciile Comisiei că CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) i-a transmis cererea de finanţare din Fondul de coeziune. Prin urmare, Comisia înţelege că proiectul este încă în curs de elaborare la nivel naţional. Ministerul Transporturilor a informat Comisia că, până la sfârşitul anului 2018, va fi trimisă Comisiei cererea de finanţare pentru proiectul major referitor la centura de sud a municipiului Bucureşti. După ce serviciile Comisiei vor primi cererea de finanţare a proiectului, aceasta va fi evaluată, urmând ca o decizie să fie luată în termen de trei luni de la data depunerii acesteia", se arată în răspunsul Comisiei, conform sursei citate.

De asemenea, în acelaşi răspuns prezentat de Mureşan se spune că "Ministerul Transporturilor a informat serviciile Comisiei că datele programate pentru începerea lucrărilor pentru centura ocolitoare a municipiului Bucureşti diferă în funcţie de tronsonul de drum".

"Potrivit Ministerului Transporturilor, proiectarea şi lucrările privind Autostrada de Centură a Municipiului Bucureşti - sector Sud vor începe în aprilie 2019, dar lucrările în anumite secţiuni au început deja, de exemplu pe tronsonul dintre A1 şi DN7 şi pasajul suprateran pe DJ 602 Bucureşti - Domneşti", se mai arată în răspunsul CE la interpelarea eurodeputatului.

Pe 11 octombrie, premierul a anunţat că va fi solicitată finanţare din bani europeni pentru investiţiile care vizează centura Capitalei.

"Am făcut progrese importante în ceea ce priveşte asigurarea finanţării investiţiilor care vizează centura existentă a municipiului Bucureşti, dar şi infrastructura nouă la profil de autostradă. Dosarul prin care solicităm finanţarea din banii europeni este gata şi luni va fi transmis Comisiei Europene. Solicităm finanţarea din bani europeni, mai exact din Programul Operaţional Infrastructură Mare, pentru acest proiect deosebit de important. Vorbim despre fonduri estimate la peste 1,3 miliarde de euro, fără TVA. Guvernul României va oferi tot sprijinul pentru atragerea finanţării europene necesare realizării acestui proiect", a afirmat Dăncilă.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

DANIEL SUCIU:"Sunt 12.681 de şantiere deschise prin PNDL"
21 mai. I.M.


KLAUS IOHANNIS:"Atrag atenţia Guvernului să nu sacrifice viitorul nostru economic"2
21 mai. I.M.


DOSARUL ALINEI BICA, AMÂNAT PENTRU 10 IUNIEFostul procuror-şef al DIICOT vrea să scape de condamnarea iniţială
21 mai. I.GHE.


PROIECT DE OUGBani de la Trezorerie, din privatizare, pentru plata agentului termic
21 mai. GHEORGHE IORGOVEANU


RADU MAZĂRE NU SCAPĂ DE EXECUTAREA PEDEPSEIDin resortul din Madagascar, direct în închisoare
21 mai. GEORGE MARINESCU


SUB SPECTRUL CONDAMNĂRIILiviu Dragnea, în aşteptarea deciziei definitive în dosarul Bombonica1
21 mai. GEORGE MARINESCU


JURNALISM ŞI ALEGERIVocaţie transformată în trambulină7
21 mai. Dan Nicolaie


DĂNCILĂ:"Protestatarii nu au nimic concret de spus"8
20 mai. M.I.


"Viaţa satului" - episodul doi
20 mai. V.D.


LUDOVIC ORBAN:"Iohannis este invitat vineri la ziua PNL"
20 mai. M.I.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.