SINDICATUL HERMES:

"80% dintre tinerii cercetători de la laserul de la Măgurele îşi trimit CV-urile în străinătate" 3

05 aug. 16:13 Macroeconomie
A.P.
"80% dintre tinerii cercetători de la laserul de la Măgurele îşi trimit CV-urile în străinătate"

Aproximativ 80% dintre tinerii cercetători de fizică nucleară din cadrul laboratorului de laser de mare intensitate de la Măgurele îşi trimit în prezent CV-urile la angajatori din străinătate, nemulţumiţi de sabotarea activităţii institutului de cercetare, a declarat, miercuri, vicepreşedintele pentru Cercetare Ştiinţifică al Federaţiei Sindicale Hermes, George Epurescu, la finalul protestului organizat de organizaţia sindicală în faţa sediului Ministerului Educaţiei, conform Agerpres.

Câţiva zeci de angajaţi ai Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH) şi ai laboratorului de laser de mare intensitate de la Măgurele (Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics - ELI-NP) au solicitat ministrului Educaţiei să reacţioneze faţă de stilul de management al conducerii IFIN-HH.

Vicepreşedintele Federaţiei Sindicale Hermes a menţionat că manifestanţii au cerut oprirea abuzurilor directorului general al IFIN-HH, Nicolae Zamfir.

"A fost o acţiune a Federaţiei pentru intrarea în legalitate la IFIN-HH cu privire la numirea directorului general şi stoparea abuzurilor acestuia. Aici (la IFIN-HH, n.r.) lucrurile au degenerat în abuzuri de neimaginat. Avem această situaţie de ocupare ilegală a postului (de director general, n.r.), iar alţi oameni, care îndeplinesc condiţiile, trebuie să aibă dreptul să se înscrie la concurs, să poată accede la funcţia de director general, că nu e funcţie pe persoană fizică. Este o funcţie într-o instituţie publică şi se ocupă conform legii. Şi atunci de ce să fie alţi cercetători competenţi degrevaţi de posibilitatea de a accede la o astfel de funcţie?", a comentat George Epurescu.

Vicepreşedintele Federaţiei Sindicale Hermes a acuzat conducerea IFIN-HH că utilizează contracte de muncă pe termen determinat pentru a îi controla pe angajaţii nemulţumiţi.

"Acest management defectuos este şi la IFIN şi la ELI-NP. Un element de abuz şi de şantaj şi de ameninţare la adresa salariaţilor este menţinerea lor pe contracte individuale de muncă pe durată determinată. Deci ţin cercetători 7-8-9 ani pe durată determinată, când legea spune că maxim se poate 3 ani. Ei au inventat nişte posturi - asistent de cercetare post-doctoral - care nu sunt în codul ocupaţiilor din România, şi au inventat aceste posturi cu perioadă nedeterminată, ca să eludeze legea. Iar acest lucru este un element prin care îşi bat joc de salariaţi, îi ţin să nu vorbească, pentru că dacă vorbeşti nu-ţi mai continuă contractul, care e pe un an sau pe doi ani", a adăugat George Epurescu.

Liderul sindical a afirmat că mulţi dintre tinerii cercetători de la ELI-NP îşi simt activitatea profesională sabotată de actuala conducere, scrie Agerpres.

"Institutul şi proiectul ELI sunt în cădere liberă, nu se mai poate face cercetare şi normal că cercetătorii sunt într-o situaţie în care mulţi dintre ei îşi caută de lucru, pentru că în fizica nucleară România este o pepinieră importantă pentru instituţiile din Europa şi nu numai. Practic cam 80% din tinerii cercetători, care sunt şi angajaţi pe perioadă determinată, asistenţi cercetare, doctoranzi sau care şi-au luat doctoratul, au spus că toţi trimit CV-uri în străinătate, în urma situaţiei, ca urmare a sabotării activităţii de la ELI-NP. Orice element de cercetare este sabotat în mod sistematic. Deci practic în acest moment marele laser, de la proiectul care readucea cercetătorii în ţară şi ţinea creierele în România, reprezintă principalul element de exod, s-a transformat în ce nu trebuia să fie", a precizat George Epurescu.


Opinia cititorului: 3
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2020, 19:40

S-a dus naibii și laserul de la Măgurele. Comedia s-a sfarsit, acum incepe tragedia.

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2020, 05:26

urmaresc de ceva vreme evolutia evenimentelor din ac institutie

sunt pur si simplu uimit si de evolutia conflictelor dar si de modul total defectuos in care problema este abordata in plan politic:NEPASARE, INCAPACITATE CRASA DE REZOLVA PROBLEMELE ,ETC 

cam toate disfunctionalitatile se invart in jurul unui singur om - seful institutiei - care pare de neclintit 

si nu inteleg de ce? 

acum cativa ani cand Iohanis a efectuat o vizita ocazionala la institut lucrurile pareau in regula 

de fapt incepand de atunci lucrurile au luat o turnura opusa unei evolutii normale 

consider ca actualul ministru al educatiei si cercetarii este TOTAL INCOMPETENT (nu este singurul) caz in care rezolvarea ar trebui abordata din alt unghi 

inceputul ar trebui sa fie o schimbare la varf si elaborarea unui plan de redresare radicala a situatiei 

se pare ca acest prim pas nu se doreste/vrea a fi realizat si ca TOTUL DAR ABSOLUT TOTUL SE INVARTE IN JURUL LUI Nicolae Zamfir CARE ARE CALITATI DE TUTANKAMON 

prin plecarea oamenilor valorosi PIERDE ATAT INSTITUL CAT SI ROMANIA 

in mareata campanie de prealegeri nu stiu, din pacate, daca politicul ISI VA FACE TIMP SA VADA CE NAIBA SE INTAMPLA LA INSTITUT 

PANA UNA ALTA SUNTEM EXTREM DE SIFONATi IN PLAN INTERNATIONAL, PIERDEM OAMENI DE MARE VALOARE, PIERDEM FONDURI EUROPENE SI DAM DE PAMANT CU CE S A REALIZAT PANA ACUM IN MAGURELE 

CUVANTUL CHEIE IN REZOLVARE ESTE NICOLAE ZAMFIR 

de ce oare nici o televiziune publica nu isi fixeaza un interviu cu acest NICOLAE ZAMFIR care in prezent tine totul ametit si pare de NECLINTIT 

DE CE? 

DE CE?

DE CE? 

2.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de Jiji în data de 06.08.2020, 11:09

DE CE? Fiindca stiinta, educatia, cercetarea nu se vinde. Cercetatoarele nu sunt pitipoance si curve. Cercetatorii nu sunt cocalari sau fotbalisiti. Pe cine intereseaza tocilarele si nerzii?

Plecati in strainatate cat mai repede. Dar si acolo va veti lovii de oameni cu calitati de Tutankamon. Doar ca veti avea conditii mai bune de munca, mai mult respect si recunoastere si venituri mult mai mari. Daca nu vreti sa plecati, de ce nu organizati proteste? Sindicatul ce pazeste? De ce aveti sindicat, daca nu va reprezinta interesele? 

Articole din aceeaşi secţiune

Macroeconomie

ÎN AUGUSTScădere de aproape 14% a cifrei de afaceri raportată de IMM-uri
23 sep. G.U.


Călin Rechea BCE poate ignora cu impunitate tratatele europene, dar nu poate tipări ieşirea din criză1
23 sep. Călin Rechea


MACRO NEWSLETTER 23 Septembrie 2020
23 sep.


MACRO NEWSLETTER 22 Septembrie 2020
22 sep.


FLORIN JIANU, CNIPMMR:"Achiziţia de echipament prin granturile de capital de lucru pentru IMM-uri reprezintă ajutor de investiţii mascat"1
22 sep. M.G.


OMV Petrom recalculează estimările de preţuri pe termen mediu şi lung1
21 sep. A.P.


MACRO NEWSLETTER 21 septembrie 2020
21 sep.


Costurile de finanţare pe termen lung ale statului au scăzut cu peste 22%, în 2020
21 sep. Mihai Gongoroi


Călin RecheaCare va fi preţul pentru "salvarea" companiilor zombi din Europa?
21 sep. Călin Rechea


ÎN PRIMELE ŞAPTE LUNI DIN 2020Producţia de cărbune a scăzut cu peste 37%1
20 sep. G.U.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.