SPION LA PURTĂTOR

Ceasurile inteligente ne pot "trăda"

18 iun. Companii-Afaceri
O.D.
Ceasurile inteligente ne pot "trăda"

Ceasurile inteligente, un accesoriu la modă acum, pot fi un pericol pentru intimitatea noastră.

Acestea pot deveni instrumente de spionaj, colectând silenţios semnalele accelerometrului şi ale giroscopului care ar putea fi transformate în seturi de date unice despre deţinătorii dispozitivului, atrag atenţia experţii Kas­persky Lab: "Pentru un stil de viaţă sănătos, multe persoane folosesc trackere de fitness care să le monitorizeze mişcarea şi activităţile sportive. Dar există şi efecte negative. Accesoriile smart, printre care ceasurile inteligente şi trackerele de fitness, sunt foarte des folosite în activităţi sportive, pentru a ne monitoriza activitatea şi a primi notificări etc. Majoritatea acestor dispozitive sunt echipate cu senzori de acceleraţie integraţi (accelerometru), care vin deseori alături de senzori de rotaţie (giroscop), pentru a număra paşii şi a identifica poziţia actuală a utilizatorului. Folosind algoritmi matematici disponibili în puterea de calcul a accesoriului smart, a fost posibilă identificarea tiparelor de comportament, a perioadelor când utilizatorii se mişcau, către ce şi pentru cât timp. Cel mai important, a fost posibilă identificarea activităţilor sensibile ale utilizatorului, printre care introducerea unei fraze folosite ca parolă pe computer (cu o acurateţe de până la 96%), introducerea unui cod PIN la ATM (aproximativ 87%) şi deblocarea telefonului mobil (aproximativ 64%). Folosindu-l, cineva ar putea merge mai departe şi încerca să identifice identitatea unui utilizator - fie printr-o adresă de e-mail care a fost cerută în momentul înregistrării în aplicaţie, fie prin intermediului accesului la datele de autentificare ale contului Android. După aceea, este doar o problemă de timp până când sunt identificate informaţii amănunţite, inclusiv obiceiurile zilnice şi momentele când introduc date importante. Pot exista o mulţime de consecinţe neplăcute. De exemplu, ar putea să decripteze semnalele primite folosind reţelele neuronale, să spioneze victimele sau să instaleze skimmere la ATM-urile la care victimele merg de obicei. Am văzut deja cum infractorii pot obţine o acurateţe de 80% atunci când încearcă să decripteze semnalele accelerometrului şi să identifice parola sau PIN-ul, folosind doar datele colectate de senzorii smartwatch-ului".

Cercetătorii precizează că există motive de îngrijorare dacă aplicaţia trimite o cerere de a recupera informaţiile din contul utilizatorului, dacă aplicaţia solicită şi permisiunea de a trimite date de geolocalizare sau în cazul în care observă consumarea rapidă a bateriei dispozitivului. În aceste condiţii, utilizatorii de ceasuri inteligente trebuie să evite descărcarea de permisiuni suplimentare şi setarea adresei de e-mail de birou când se înregistrează în aplicaţie.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Trenuri second-hand pentru CFR Călători
20 sep. Iorgoveanu Gheorghe


Metroul promisiunilor neonorate
20 sep. O.D.


CFR Marfă, aproape de insolvenţă
20 sep. George Marinescu


Genesis Property a investit 1,5 milioane euro într-o piscină din ansamblul West Gate
20 sep. R.R.


Caba Group investeşte 50 de milioane de euro în Bucureşti
20 sep. R.R.


FORUMUL DE AFACERI ROMÂNIA - INDIA:"Invităm întreprinzătorul indian să investească în România"
20 sep. Mihai Gongoroi


ÎNCEPÂND DE IERI,Digi a lansat servicii de internet şi telefonie fixă, în Spania
20 sep. A.I.


KEYSFIN:"Apetitul de business - în scădere"
20 sep. E.O.


ACUE:"Metodologia de stabilire a tarifelor de distribuţie a electricităţii va avea efecte negative"
20 sep. EMILIA OLESCU


Reindustrializarea, un eşec economic
20 sep. George Marinescu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.