Spitalul Euroclinic împlineşte 15 ani de activitate

05 aug. 13:13 Comunicate de presă
C.P.
Spitalul Euroclinic împlineşte 15 ani de activitate

Spitalul Euroclinic, prima unitate medicală privată din România, împlineşte 15 ani de activitate. Spitalul, care de 10 ani face parte din Reţeaua de sănătate REGINA MARIA, este specializat în chirurgie minim-invazivă video-asistată pentru cazuri complexe şi concurează cu clinici de top din străinătate datorită calităţii actului medical, potrivit unui comunicat al spitalului.

În ultimii ani, s-a dezvoltat ca un important centru dedicat sănătăţii femeilor, fapt confirmat şi de cele două acreditări internaţionale deţinute.

În ultimii 10 ani, de când face parte din Reţeaua REGINA MARIA, Spitalul Euroclinic a tratat peste 340.000 de pacienţi, echipa medicală efectuând peste 26.000 de intervenţii chirurgicale şi 2,8 milioane de servicii şi investigaţii medicale.

"De 15 ani, Spitalul Euroclinic este un etalon al serviciilor medicale la cel mai înalt nivel. Cele două acreditări internaţionale obţinute reflectă implicarea şi devotamentul echipelor medicale, precum şi calitatea şi siguranţa îngrijirii. Euroclinic are o echipă unită şi extrem de performantă, care a făcut ca renumele acestui spital - un pionier al medicinei private din Bucureşti şi din ţară, să crească de la an la an.", afirmă Fady Chreih, CEO al Reţelei de sănătate REGINA MARIA.

Primul şi singurul Centru de Excelenţă în tratamentul afecţiunilor mamare din România

Calitatea serviciilor, expertiza medicală şi standardele extrem de înalte sunt susţinute de cele două Centre de Excelenţă acreditate internaţional de SRC (Surgical Review Corporation) din SUA. În Spitalul Euroclinic se află primul şi singurul Centru de Excelenţă în tratamentul afecţiunilor mamare din România. Acreditarea reprezintă o recunoaştere a eforturilor depuse de echipa medicală multidisciplinară pentru a oferi îngrijire de calitate, în condiţii de siguranţă, femeilor afectate de cancerul de sân sau de alte afecţiuni ale sânului.

Cancere genitale feminine, operate laparoscopic 3D, în Centrul de Excelenţă în chirurgia ginecologică minim-invazivă

Potrivit comunicatului, în Centrul de Excelenţă în chirurgia ginecologică minim-invazivă, medicii operează laparoscopic 3D toate formele de cancer genital feminin în stadii incipiente: cancer de col uterin, cancer de endometru, cancer ovarian şi cancer de trompe uterine. Datorită Prof. Univ. Petre Brătilă, chirurg de excelenţă în ginecologia minim-invazivă, chirurgia conservativă a cancerului de col uterin a fost adusă pentru prima dată şi în România.

Spitalul Euroclinic este singurul spital privat din ţara noastră unde se realizează tratamentul conservator al cancerului de col uterin. Profesorul Brătilă a realizat cu succes în Spitalul Euroclinic 75 de astfel de operaţii, dintr-un total de numai 1.600 de intervenţii de acest tip realizate la nivel mondial.

"Alături de echipele medicale extraordinare din Euroclinic, am pus întotdeauna pe primul plan interesul pacientului şi am căutat constant cele mai eficiente şi sigure tratamente pentru cei care ne trec pragul. Astfel, am marcat o serie de premiere pentru România, iar tratamentele şi intervenţiile noastre inovatoare dedicate sănătăţii femeilor au avut rezultate spectaculoase şi sunt recunoscute la nivel internaţional.

Obiectivul nostru este de a continua să facem performanţă medicală la cele mai înalte standarde de calitate şi siguranţă, unind în jurul nostru cele mai bune echipe medicale.", spune Prof. Univ. Dr. Petre Brătilă, Director Medical al Spitalului Euroclinic şi Chirurg de performanţă în ginecologia minim-invazivă.

Intervenţii laparoscopice de chirurgie digestivă şi colorectală, prin cele mai moderne tehnici intervenţionale

Prin utilizarea unor tehnici chirurgicale ultramoderne, chirurgii din Spitalul Euroclinic realizează intervenţii minim-invazive laparoscopice şi în chirurgia digestivă şi colorectală. Astfel, în secţia Chirurgie generală, condusă de dr. Bogdan Barta, chirurgul cu cea mai mare experienţă în laparoscopia prin incizie unică ombilicală (SILS), pacienţii pot accesa diferite proceduri, precum: intervenţii SILS (Single Incision Laparoscopic Surgery - operaţia laparoscopică prin incizie unică prin ombilic), intervenţii laparoscopice 3D, tehnica TAMIS (Transanal Minima Invasive Surgery) în chirurgia colorectală sau procedeul TEP (extraperitoneal) în chirurgia herniei. Tehnicile chirurgicale moderne laparoscopice aduc numeroase avantaje pentru pacient: recuperare extrem de rapidă, reducerea cicatricilor, riscuri intraoperatorii mult reduse şi disconfort minim, externarea pacientului făcându-se rapid.

Două comisii multidisciplinare (Tumor Board) se reunesc în fiecare săptămână pentru a discuta şi evalua situaţia particulară a fiecărui pacient oncologic, eliberând un raport cu recomandările şi opţiunea terapeutică optimă personalizată.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Comunicate de presă

ANP:Aproximativ 1.100 de deţinuţi şi-au exprimat dorinţa de a vota la alegerile locale
25 sep. A.P.


Agroland investeşte 50.000 de euro în startup-uri inovatoare
24 sep. A.B.


ÎNCEPÂND DE AZIRomânii pot plăti online, prin Ghişeul.ro, şi taxele pentru paşaport, permis de conducere, certificat de înmatriculare şi autorizaţia de circulaţie provizorie1
24 sep. J.P.


Domnul Steven Van Groningen demisionează din Comitetul Reprezentanţilor Fondul Proprietatea2
24 sep. A.P.


COMUNICATDepozitarul Central va distribui sumele de bani aferente cuponului nr. 3 şi sumele de bani aferente rambursării de principal pentru obligaţiunile emise de INTERNATIONAL INVESTMENT BANK
24 sep. C.P.


COMUNICATDepozitarul Central va distribui sumele de bani aferente cuponului nr. 12 şi sumele de bani aferente rambursării de principal pentru obligaţiunile emise de INTERNATIONAL INVESTMENT BANK
24 sep. C.P.


Florin Cîţu, în vizită de lucru la CE Oltenia
23 sep. S.B.


CONSILIUL INVESTITORILOR STRĂINI:"Construcţia bugetului este fundaţia revenirii economice"2
22 sep. S.B.


ASPCIAŢIA ENERGIA INTELIGENTĂ:"Preţul gazelor naturale pentru iarna 2020 / 2021 va fi similar cu cel din iarna precedentă"
22 sep. A.P.


Complexul One Verdi Park va beneficia de mai multe unităţi rezidenţiale exclusiviste
22 sep. A.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.