Strategia 5G pentru România a fost aprobată în şedinţă de guvern

20 iun. 18:24 Politică
I.V.
Strategia 5G pentru România a fost aprobată în şedinţă de guvern

Guvernul României a adoptat joi Strategia 5G pentru România, prin hotărâre de guvern, la propunerea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).

Prin implementarea acestei strategii, România va cataliza dezvoltările economice şi sociale induse de tehnologie, va dezvolta capitalul uman, estimându-se crearea a peste 250.000 locuri de muncă şi a unui efect de multiplicare a integrarii noilor tehnologii în viaţa economică de peste 4,7 miliarde euro, contribuind astfel la realizarea obiectivelor UE de a deveni lider global în tehnologia 5G, potrivit ministerului.

"Guvernul îşi propune un program ambiţios de implementare a noii generaţii tehnologice în comunicaţiile mobile, prin adoptarea Strategiei 5G pentru România şi proiecţia următoarelor decenii de evoluţie în domeniul comunicaţiilor. Noua generaţie de tehnologie mobilă, 5G, va crea un mediu de conectivitate mult superior generaţiei 4G şi va contribui în mod semnificativ la incluziune şi creşterea productivităţii în economie", a declarat ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu.

Documentul are ca obiectiv fundamental stabilirea parcursului implementării tehnologiei mobile 5G în condiţii de securitate informatică, pentru a valorifica oportunităţile pe care dezvoltarea sectorului comunicaţiilor le aduce economiei, societăţii, cetăţenilor şi ştiinţei.

"Strategia 5G pentru România a făcut subiectul unei largi consultări publice şi a înglobat propunerile şi punctele de vedere ale industriei şi experţilor, pentru un larg consens şi cunoaşterea etapelor care vor fi parcurse de România în procesul de dezvoltare a serviciilor de comunicaţii şi aplicaţiilor 5G. Procesul de consultare publică a transmis pieţei semnalul că Guvernul se pregăteşte pentru adopţia noilor tehnologii şi construcţia infrastructurii de comunicaţii a viitorului şi a încurajat pregătirile operatorilor în comunicaţii, furnizorilor de servicii, mediului academic etc. pentru întâmpinarea acestor evoluţii în domeniul digital, în condiţiile în care în România traficul de date mobile s-a dublat anual în ultimii patru ani, iar densificarea numărului de sectoare instalate în reţelele mobile a avut un ritm mediu anual de creştere de peste 20%", arată un comunicat emis de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Adoptarea acestei strategii plasează România alături de 12 state dezvoltate care au lansat strategii 5G, printre care Austria, Danemarca, Franţa, Germania şi Italia.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

URSULA VON DER LEYEN, NEMULŢUMITĂ DE PROBLEMELE DE INTEGRITATE ALE LUI NICA ŞI PLUMBNominalizări controversate pentru funcţia de comisar european
21 aug. GHEORGHE IORGOVEANU


Sesiune extraordinară, la cererea opoziţiei parlamentare
21 aug. GEORGE MARINESCU


PASIVITATEA AVOCATULUI POPORULUI, ANULATĂ DE PNLExcepţie de neconstituţionalitate pentru Codul Administrativ
21 aug. Gheorghe Iorgoveanu


PROPUNERE USR:Pilonul II de pensii, finanţat din veniturile obţinute din exploatările din Marea Neagră
21 aug. GEORGE MARINESCU


DAN BARNA:"România nu mai furnizează încredere"
21 aug. D.D.


IOHANNIS LA CASA ALBĂDonald Trump: Viitorul României este foarte, foarte strălucit
20 aug. V.I.


Preşedintele Camerei Deputaţilor convoacă Biroul Permanent pentru luni
20 aug. D.I.


AEP:Numărul alegătorilor înregistraţi online în străinătate a crescut la 20.0001
20 aug. D.D.


PNL va ataca la CCR Codul administrativ
20 aug. V.V.


EUGEN TOMAC:"ALDE nu va părăsi guvernarea, s-au înţeles la bani"
20 aug. T.T.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.