STUDIU EUROSTAT:

Durata vieţii profesionale în UE a crescut cu trei ani în intervalul 2000-2017

11 oct. 11:53 Internaţional
F.B.
Durata vieţii profesionale în UE a crescut cu trei ani în intervalul 2000-2017

Durata estimată a vieţii profesionale în Uniunea Europeană (UE 28) a fost în medie de 36 de ani în 2017, în creştere cu trei ani comparativ cu anul 2000, arată datele publicate astăzi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În opotiţie, în România durata estimată a vieţii profesionale în 2017 a fost în medie de 33,4 ani, în scădere faţă de 36 de ani în anul 2000.

Cea mai îndelungată durată a vieţii profesionale în rândul statelor membre din UE s-a înregistrat anul trecut în Suedia (41,7 ani), Olanda (40,1 ani), Danemarca (39,6 ani), Marea Britanie (38,9 ani), Estonia (38,5 ani) şi Germania (38,4 de ani), iar cea mai scurtă în Italia (31,6 ani), Croaţia (32,5 ani), Grecia (32,7 ani), Belgia (32,9 ani), Bulgaria (33 ani), Luxemburg (33,2 ani), Polonia (33,3 ani) şi România (33,4 ani).

Indicatorul privind durata estimată a vieţii profesionale estimează cât timp o persoană care în prezent are 15 ani va fi activă pe piaţa forţei de muncă pe durata vieţii sale.

La nivelul UE, există o diferenţă de cinci ani între bărbaţi şi femei, durata estimată a vieţii profesionale pentru bărbaţi fiind de 38 de ani iar la femei de 33 de ani. Durata vieţii profesionale este mai lungă pentru bărbaţi decât pentru femei în majoritatea statelor din Uniunea Europeană, cu două excepţii - Lituania şi Letonia. Cea mai mare diferenţă este în Malta (12 ani).

La nivelul UE, durata vieţii profesionale variază de la 32 de ani în Italia la 42 de ani în Suedia.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

MINISTRUL GERMAN DE EXTERNE, HEIKO MAAS:"Intenţia SUA de a părăsi Tratatul INF este regretabilă"
21 oct. E.A.


Britanicii susţin ieşirea SUA din Tratatul INF
21 oct. E.M.


Moscova către Trump: "Părăsirea tratatului nuclear este periculoasă"
21 oct. E.M.


Ambasadori din 27 de ţări au vizitat Timişoara
21 oct. E.E.


Brexitul amplifică frustrarea Irlandei de Nord
21 oct. P.E.


Administraţia Trump lucrează la reducerea taxelor
21 oct. E.M.


UE şi Trump cer informaţii despre moartea lui Khashoggi
21 oct. Emma Pană


Atac cu bombă soldat cu 11 morţi în Afganistan
21 oct. E.A.


SUA se retrage din Tratatul INF încheiat cu Rusia1
21 oct. E.M.


PENTRU A SOLUŢIONA UN DIFEREND PE TEMA UNEI AMNISTII FISCALE:Salvini şi Di Maio, întâlnire la Roma
21 oct. R.A.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.