STUDIU FMI:

Diferenţă de 1,15 trilioane de euro în investiţiile din infrastructură între Europa de est şi cea de Vest

29 sep. 18:21 Internaţional
S.B.
Diferenţă de 1,15 trilioane de euro în investiţiile din infrastructură între Europa de est şi cea de Vest

Înainte de Summitul celor Trei Mări, Fondul Monetar Internaţional a publicat un studiu legat de zona Europei Centrale şi de Est care arată ca zona respectivă are o lipsă de 1,15 trilioane de euro în investiţiile de infrastructură faţă de zona Europei de Vest, potrivit unui comunicat al 3seas.com.

Studiul FMI a analizat situaţia dezvoltării economice a ţărilor din zonă din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, descoperind astfel că, deşi ţările din regiunile menţionate au evoluat remarcabil în ultimii 30 de ani, au mare nevoie de un impuls în investiţiile în infrastructură, în special cele în digitalizare, pentru a putea asigura o bună legătură între statele din zonă.

Kristalina Georgieva, Directorul FMI, susţine că potrivit rezultatului studiului, cel mai important lucru este implicarea sectorului privat în proiecte şi creşterea transparenţei şi a calităţii proiectelor de investiţii. Aceasta a mai adăugat că interesul pentru astfel de proiecte şi pentru investiţii pe termen lung este în creştere în sectorul privat.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

FAUCI:"Până la începutul lui decembrie vom şti dacă un vaccin Covid-19 este sigur şi eficient"
26 oct. J.P.


Bursele asiatice au închis în teritoriu negativ
26 oct. S.B.


ANGELA MERKEL:"Urmează luni foarte grele pentru Germania"
26 oct. A.P.


JOE BIDEN:"Rusia reprezintă cea mai mare ameninţare pentru SUA, China este un competitor"
26 oct. A.P.


Populaţia intră în grevă generală la Belarus
26 oct. A.P.


BOOKING.COM:Reglementările UE ajută "rivalilor mai mici" să prospere
26 oct. J.P.


Ucraina critică Ungaria pentru amestec în alegerile locale
26 oct. A.P.


Vaccinul anti-COVID testat de Oxford a generat un răspuns imun bun la vârstnici
26 oct. J.P.


SĂRBĂTOARE LA SANTIAGOChilienii au votat rescrierea Constituţiei1
26 oct. A.P.


Bursele europene au deschis în scădere
26 oct. A.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.