TANCZOS BARNA:

"Taxa poate fi o soluţie dacă vrem să reducem poluarea" 9

26 ian. 07:38 Politică
J.P.
"Taxa poate fi o soluţie dacă vrem să reducem poluarea"

Taxarea poate fi o soluţie, dacă vrem să reducem poluarea, iar din 2022 cred că trebuie să avem o decizie fără echivoc şi asumată în acest sens, a declarat, luni seara, ministrul Mediului, Tanczos Barna, conform Agerpres.

"Dacă vrem să reducem poluarea trebuie să vedem ce putem face pe trafic, pe poluare industrială, pe poluare rezidenţială şi pe arderi necontrolate, ilegale. Taxa poate să fie o soluţie, aşa cum este la nivelul Europei, dar nu este o decizie care să fie luată pe moment, acum, de mine, de cineva, de Guvern singur. De aceea am spus că e nevoie de cel puţin un an de zile pentru o dezbatere publică, cu oameni de ştiinţă, cu experţi de la Uniunea Europeană care să ne spună care au fost variantele care au mers în Europa, care au funcţionat, care au fost legale şi care au dat randament şi au dus la scăderea poluării în anumit centre. Trebuie discutat elementul de general sau local şi este nevoie de o asumare largă a acestei decizii, care trebuie să fie şi legală şi implementabilă. Este o discuţie care a început, care va continua. Anul acesta nu vom avea sigur nicio taxă în plus, dar din 2022 cred că trebuie să avem o decizie fără echivoc şi asumată", a spus ministrul Mediului, la B1TV.

El a subliniat că în Uniunea Europeană sunt 24 de ţări care într-un fel sau altul taxează poluatorul şi implementează un principiu larg, consacrat în UE, conform căruia poluatorul plăteşte.

"Am văzut că în ultima perioadă s-au înmulţit infringement-urile la adresa României, printre care şi pe tema poluării aerului. Avem un infringement care ne obligă practic să luăm măsuri şi dacă nu reuşim va trebui să plătim penalităţi la Comisia Europeană, pentru că România nu reuşeşte să-ţi ţină sub pragurile stabilite la nivel european poluarea aerului în mai multe centre urbane. Vorbim strict de centre urbane: Iaşi, Bucureşti şi aşa mai departe. România va trebui să ia o decizie care vor fi măsurile prin care va încerca să tempereze aceşti poluatori. Poluatorii pot fi traficul, este cel mai poluant factor în marile centre urbane, activităţile industriale, economice, pe locul doi, şi încălzirea rezidenţială, pe locul trei. Din păcate, în România şi în Bucureşti, avem cel puţin încă un factor de poluare: arderile ilegale", a explicat Barna.

Acesta a semnalat că este greu de cuantificat cine poluează mai mult: un proprietar de casă unde se face încălzirea pe lemn sau "ceva fosil" ori o centrală termică, iar aceasta alimentează sistemul de încălzire la trei cartiere sau un milion de autoturisme.

"Un lucru este cert: dioxidul de carbon care provine de la maşini. În Europa se plătesc diverse forme de taxă. Noi vorbim acum strict de poluarea aerului prin emisii de dioxid de carbon prin circulaţia auto, prin motorizare clasică, nu hibrid sau electrică. Taxă de poluare pe soba cu lemne nu cred că există în Europa. Pe încălzire rezidenţială nu cred că există, deşi este o discuţie cu privire la centralele de apartament în comparaţie cu centralele mult mai performante, cu capacitate mai mare, care alimentează trei patru cartiere", a susţinut ministrul Mediului.

Referitor la taxarea în cazul autoturismelor, Tanczos Barna a menţionat că sunt două variante în Uniunea Europeană. În anumite ţări se taxează mijlocul de transport auto. În funcţie de tiplu motorului şi de cantitatea de dioxid de carbon exprimat în miligrame, se taxează toate mijloacele de transport. Sau, sunt alte variante unde sunt taxate doar în anumite regiuni, prin impozit local, anumite categorii de mijloace de transport care poluează prea mult.

"Deci, sunt variante, dar nu pot eu să decid singur. Trebuie să vorbim cu Asociaţia Comunelor şi Oraşelor, cu Asociaţia Municipiilor, a Judeţelor, cu Guvernul, Parlamentul, ONG-uri, cu cetăţenii reprezentaţi prin diverse organizaţii etc. Este o discuţie grea, o decizie grea, dar care trebuie luată. Putem să nu taxăm deloc, dar atunci ar trebui să venim cu soluţii alternative", a punctat ministrul.


Opinia cititorului: 9
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2021, 08:22

Pai ce faci sefu? La |Craiova ai declarat ca introducerea unei taxe nu este o solutie , iar acum zici invers? Ce parere sa-mi fac despre matale? Dar cred ca deja mi-am facut-o....

2.   vrajeala de 2 Lei la ministru asta
mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2021, 09:39

iar ne vinde gogoasa cu poluarea care vine din trafic auto!

este usor sa taxezi aici!  

dar poluarea din arderi necontrolate, nu stie cum o poate taxa!  

fumega periferia Bucurestiului in fiecare noapte,  

orbu nu vede!  

de ce avem import de deseuri si legal si ilegal!  

aici taxa se numeste spaga?  

ce a facut guvernul asta ca oameni sa nu mai  

foloseasca arderi de diverse deseuri la incalzire? 

zero!zero!zero!zer o!

3.   Controale, nu taxe
mesaj trimis de SeceraSiCiolacu în data de 26.01.2021, 09:41

Taxarea...asta e solutia ta...monitorizarea si controalele la locurile ce polueaza, asta e solutia...probabil ca multe dintre ele nu sunt tocmai legale...si nici nu e greu...te uiti pe AirVisual si vezi ca IN FIECARE NOAPTE sunt aceleasi locuri din jurul Bucurestiului ce polueaza...uneori indicele trece chiar de 200, ca in Bangladesh.... si nu vi se pare dubios ca asta se intampla doar noaptea? Ziua , in acele locuri,indicele poluarii e decent, dar noaptea, fara exceptie, se dubleaza sau tripleaza.

4.   Cine poluează ?
mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2021, 10:45

Primarul și milițianul care îngroapă WC public din centrul orașului și crește numărul milițiienilor

5.   Ipocrizie ?
mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2021, 11:58

Colectarea deșeurilor cu un infinit de fracții și procesarea lor nu funcționează. Așa că omul le aruncă aiurea. Colectează sau nu banii-s aceiași.

6.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2021, 17:30

Hai UDMR

Te-am votat si vreau sa bagi taxa aia 

Sa plateasca ticalosii cu cazane rable < euro 4 din Bucuresti

Sau sa mearga cu bicicleta. 

7.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2021, 20:28

Vrem taxe de poluare si pentru centralele de apartament individuale care sunt campioane la poluare in toate orasele mari si nu numai.. La masini sa se interzica importul masinilor SH in Romania cu o vechime mai mare de 7 sau 8 ani. Simplu..

7.1.   ai dreptate (răspuns la opinia nr. 7)
mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2021, 21:27

sa bage taxe de poluare pentru centralele pe gaz

io mam pregatit! miam tras godin si ard peturi in el,

asa ma incalzesc si nu mai produc nici gunoi 

8.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2021, 09:09

Baii desteptule, nu taxa pe poluare va elimina sursele de poluatre. Poluatorii vor avea dureri in zona anala cand vor auzii de taxa ta, Aceasta taxa nu a fost inainte si nu va fi decat un furt din buzunarul cetatenilor.

Poluatorul trebuie sa palteasca.

Poluatorul plateste, asa ar fi drept. Ca nu Loganul meu pe GPL te sufoca pe tine in palat la Victoria. Destepovici.  

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

CÎŢU:"Strategia României privind pandemia este foarte bună"
26 feb. J.P.


CÎŢU:"Vreau ca bugetul să iasă din Parlament cum a fost aprobat în Guvern"
26 feb. J.P.


FLORIN CÎŢU: "Nu poţi să vorbeşti în acest moment despre un paşaport de vaccinare, este prematur"1
26 feb. J.P.


CIOLACU:"Planul Biden de scoatere a Americii din criză este similar cu măsurile propuse de PSD"1
26 feb. J.P.


VIRGIL POPESCU:"Aştept cu interes factura lunii februarie să văd dacă promisiunile furnizorilor de energie sunt onorate"2
26 feb. J.P.


CÎŢU:"Vom adopta în Guvern o hotărâre privind acordarea a 21.600 de doze de vaccin Republicii Moldova"
26 feb. J.P.


Bugetul pe 2021, dezbătut de Comisiile de buget-finanţe
26 feb.


ŞEDINŢĂ CGMB:Suspendarea PUZ-urilor de sector şi audit pentru ultimii trei ani, pe ordinea de zi1
26 feb. G.U.


BODE:"Bugetul MAI pentru 2021 este cel mai mare buget al ministerului din ultimii cinci ani"2
26 feb. A.P.


CÎŢU:"Anul acesta nu este nimeni dat afară, toată lumea îşi primeşte sporurile"11
26 feb. A.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.