Thierry Breton vrea ca UE să aibă propria constelaţie de sateliţi pentru internet de mare viteză

02 iul. 2020 Internaţional
A.B
Thierry Breton vrea ca UE să aibă propria constelaţie de sateliţi pentru internet de mare viteză

Uniunea Europeană trebuie să dispună de o constelaţie proprie de sateliţi pentru internet de mare viteză şi să îşi consolideze astfel autonomia strategică, a declarat miercuri pentru cotidianul francez Le Figaro comisarul european Thierry Breton, care doreşte "să propună rapid" acest proiect, conform Agerpres.

"Europa este autonomă în ceea ce priveşte navigaţia prin satelit, graţie sistemului Galileo, dar şi în domeniul observării Terrei şi al monitorizării, prin programul Copernicus", a declarat Thierry Breton, comisar european pentru piaţa internă, printre atribuţiile căruia se află şi sectorul spaţial.

Dar, pentru a dezvolta economia digitală, acelaşi comisar europeană consideră că este de asemenea "de dorit ca UE să se înzestreze, în deceniul care vine, cu un sistem de sateliţi care să facă legătura între sateliţii geostaţionari şi o constelaţie LEO (orbită joasă), echipaţi cu sisteme criptate şi tehnologii cuantice" dedicate internetului de mare viteză.

"În complementaritate cu reţelele noastre terestre de mare viteză şi de mare calitate, constelaţiile de sateliţi vor consolida autonomia strategică a infrastructurilor noastre de conectare", a pledat comisarul european, care încearcă să conserve bugetul de 16 miliarde de euro alocat spaţiului şi prevăzut de Comisia Europeană pentru perioada bugetară 2021-2027, care a fost însă diminuat la cererea anumitor state membre.

"Am ajuns deja la 15 miliarde de euro în cadrul negocierilor în curs", a adăugat el.

În contextul în care operatorul OneWeb a intrat în faliment, Europa nu s-a poziţionat în calitate de cumpărător potenţial al acestui proiect ce viza o constelaţie de sateliţi de telecomunicaţii, din care 74 se află deja pe orbită.

"Am analizat dosarul, inclusiv documentaţia sa tehnică. Pentru orice faliment, fără îndoială că nu există un singur motiv. Am remarcat foarte repede că OneWeb nu putea să răspundă ambiţiilor noastre de conectivitate şi de autonomie strategică", a precizat Thierry Breton.

Justiţia americană va trebui să desemneze un cumpărător pentru OneWeb în zilele următoare.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

CEREMONIA DE INVESTIRE A LUI BIDEN:Biden a trecut trupele în revistă pentru prima dată în calitate de preşedinte
20 ian. J.P.


Indicii bursieri europeni au închis în creştere
20 ian. A.B.


CEREMONIA DE INVESTIRE A LUI BIDEN:Greta Thunberg l-a parafrazat pe Donald Trump într-un tweet de adio la încheierea mandatului prezidenţial11
20 ian. A.B.


CEREMONIA DE INVESTIRE A LUI BIDEN/JOE BIDEN:"Democraţia a învins"
20 ian. J.P.


Aleksei Navalnii, deţinut în rău-famata închisoare din Moscova "Matrosskaia tişina"4
20 ian. A.B.


CEREMONIA DE INVESTIRE A LUI BIDEN:Joe Biden a depus jurământul de preşedinte
20 ian. J.P.


Marea Britanie va reexamina eficacitatea vaccinului Pfizer/BioNTech, în urma datelor primite din Israel
20 ian. J.P.


CEREMONIA DE INVESTIRE A LUI BIDEN:Foştii preşedinţi Bill Clinton, George W. Bush şi Barack Obama, prezenţi la evenimentă
20 ian. J.P.


TRUMP LA PLECARE: ''Ne vom întoarce, într-un fel sau altul''2
20 ian. J.P.


CEREMONIA DE INVESTIRE A LUI BIDEN:Alertă cu bombă la Curtea supremă înainte de învestirea lui Biden
20 ian. J.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.