Ţigări şi produse din alcool de 33 de milioane de lei, confiscate de poliţişti în acest an

10 sep. 2017 Companii
Andrei Stan
Ţigări şi produse din alcool de 33 de milioane de lei, confiscate de poliţişti în acest an

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au confiscat, de la începutul anului, produse accizabile în valoare totală de aproape 33 de milioane de lei, informează un comunicat de presă al Poliţiei Române.

"Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au constatat aproape 3.000 de infracţiuni, au aplicat peste 2.600 de sancţiuni contravenţionale, au indisponibilizat 90 de autovehicule şi au consfiscat produse energetice, alcoolice şi tutun în valoare de aproape 33 de milioane de lei", se arată în comunicat.

În perioada 1 ianuarie - 31 august, Poliţia Română, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Poliţia a desfăşurat, la nivel naţional, acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii din domeniul prelucrării şi comercializării petrolului şi a produselor derivate, a traficului şi comerţului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun, precum şi a producerii şi comercializării ilegale a alcoolului şi băuturilor alcoolice.

Astfel, în urma verificărilor pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigarete şi produse din tutun, poliţiştii au constatat 2.588 de infracţiuni.

Au fost ridicate un număr de 18.673.746 de ţigarete, 7.028 de ţigarete de foi şi 3.376 de kilograme de tutun, valoarea bunurilor consficate fiind estimată la 14.550.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 2.621 de amenzi în valoare de aproximativ 3.893.000 de lei şi indisponibilizat 90 de mijloace de transport.

În domeniul prelucrării şi comercializării petrolului şi a produselor derivate, poliţiştii au constatat 86 de infracţiuni, pentru care au fost confiscaţi 58.888 de litri de produse petroliere. Valoarea bunurilor indisponibilizate a fost estimată la aproape 14.830.000 de lei.

Acţiunile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor din domeniul producerii şi comercializării alcoolului şi a băuturilor alcoolice au condus la constatarea a 204 infracţiuni.

De asemenea, au fost ridicaţi în vederea confiscării 218.235 de litri de alcool şi băuturi alcoolice, valoarea bunurilor indisponibilizate fiind de peste 3.262.000 de lei.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

PENTRU TRUCAREA UNEI LICITAŢII:Consiliul Concurenţei a sancţionat trei companii de pe piaţa lemnului
23 ian. T.T.


CFR, CONTRACT DE 600 MILIOANE DE EURO Licitaţia pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa - Caţa s-a finalizat
23 ian. I.D.


CONFORM MINISTERULUI AGRICULTURII:Pentru proiecte de irigaţii - disponibile 200 milioane euro
23 ian. I.T.


Bitdefender a identificat vulnerabilităţi în camera de supraveghere Guardzilla
23 ian. T.I.


Hotelul Lido by Phoenicia - investiţie de 5 milioane euro
23 ian. T.I.


ÎN 2018:TransferGo: Tranzacţii internaţionale de 1,25 de miliarde euro
23 ian. T.V.


ROPEPCA:Companiile petroliere ar putea reduce cu 75 % numărul angajaţilor3
23 ian. P.E.


CONFORM MERGERMARKET:Deloitte - lider în rândul consultanţilor în M&A
23 ian. T.I.


Google va dona bani pentru Wikimedia
23 ian. T.M.


Două fonduri de investiţii au preluat participaţii la eBay
23 ian. I.T.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.