Timp de patru zile, experienţele bune s-au ţinut lanţ la UX Bucharest 2017

În perioada 3-6 octombrie, la Hotel Sheraton, a avut loc cea de-a doua ediţie a evenimentului UX Bucharest. Peste 300 de specialişti în User Experience Design, Customer Experience, Product Management şi nu numai, au avut ocazia de a sta faţă în faţă cu profesionişti de top din diferite ţări.

Primele trei zile ale evenimentului, 3-5 octombrie au fost marcate de opt workshop-uri care au avut ca subiect de lucru şi discuţie problemele de care se lovesc profesioniştii din zonele de Customer Experience (CX) şi User Experience (UX). În data de 5 octombrie, organizatorii au reuşit să răspundă la interesul şi feedback-ul participanţilor organizând un workshop suplimentar.

Experienţa vastă a facilitatorilor a făcut ca aceste sesiuni să fie adevărate surse de inspiraţie pentru participanţi, care au reuşit să identifice soluţii aplicate pentru problemele cu care se confruntă, dar şi să îşi dezvolte anumite abilităţi în acest sens.

Printre subiectele discutate în cadrul workshop-urilor s-au numărat şi: "Cum poţi crea o experienţă memorabilă pentru clienţi", "Cum poţi transforma un design bun într-unul grozav" sau "Cum poţi folosi datele obţinute din research pentru a identifica exact problema şi pentru a găsi cea mai bună soluţie".

Workshop-urile au fost susţinute de profesionişti precum: Adrian Swinscoe şi Fred Montijn, ambii consultanţi şi facilitatori în zona de CX, dar şi Gregg Bernstein, Giulia Calabretta, Cennydd Bowles, Juho Paasonen, Andre Jay Meissner, Jared Spool, Dana Chisnell şi Scott Gould, renumiţi în industria de UX Design.

Întreaga experienţă a UX Bucharest 2017 a culminat cu ziua de 6 octombrie, zi dedicată în întregime talk-urilor inspiraţionale. Acest lucru a completat experienţa conferinţei şi a transformat cele patru zile de evenimente într-o reală oportunitate pentru toţi cei interesaţi de UX şi CX să se inspire, să înveţe, să îşi lărgească domeniul de cunoştinţe, cât şi să cunoască persoane care le împărtăşesc viziunea şi pasiunea pentru cele două domenii.

Pe lângă facilitatorii workshop-urilor, pe scena conferinţei au urcat şi speakeri de renume internaţional: Phil Clevenger (Design Director Adobe), Andy Budd (CEO Clearleft) şi Jonah Becker (VP Design Fitbit). Aceştia au oferit informaţii despre importanţa cercetării în domeniu, despre experienţele memorabile şi cum le poţi dezvolta, despre o strategie de produs echilibrată şi despre ce înseamnă de fapt inovaţia.

Astfel, timp de patru zile, experienţele bune s-au ţinut lanţ la UX Bucharest 2017, iar organizatorii abia aşteaptă să pună în scenă următoarea ediţie, pentru că aşa cum spune şi motto-ul conferinţei - "Experiences Never End"

Mai multe detalii puteţi găsi pe www.2017.uxbucharest.com.

Iniţiativa şi organizarea acestui eveniment aparţin Asociaţiei Române de User Experience Design, organizaţie non-guvernamentală care îşi propune să promoveze şi să susţină dezvoltarea practicii de User Experience Design în România.

Asociaţia Română de User Experience Design este în parteneriat educaţional cu Interaction Design Foundation, organizaţie de renume din Danemarca, care susţine ridicarea nivelului de educaţie şi profesionalism în User Experience.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Comunicate de presă

Flori de ie împodobesc podiumul Feeric Fashion Week
16 iul. A.M.


FREYWILLE a lansat HOMMAGE à VINCENT VAN GOGH
12 iul.


WIZZ AIR ANUNŢĂ O NOUĂ RUTĂ: Din Cluj- Napoca spre Marea Britanie
05 iul. A.M.


Modificările propuse de MRP au trecut de Plen
05 iul. A.M.


Siegfried Mureşan:Noul cumpărător al ArcelorMittal nu închide combinatul
04 iul. A.M.


AmCham, AHK, RBL, CPC:Apel la responsabilitate pentru România
04 iul. A.M.


Robert Hellwagner, noul CEO al Selgros România
04 iul. A.M.


RAIFFEISEN BANK:Rezultatele non-financiare prin intermediul raportului de sustenabilitate
04 iul. A.M.


OMV Petrom lansează raportul de sustenabilitate1
04 iul. A.M.


Franciza Crama Murfatlar revine cu forţe noi1
04 iul. A.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.