Ucraina pune capăt tratatului său de prietenie cu Rusia

06 dec. 2018 Internaţional
I.M.
Ucraina pune capăt tratatului său de prietenie cu Rusia

Parlamentul ucrainean a pus capăt - în mod simbolic - unui tratat de prietenie şi de cooperare cu Rusia, după patru ani de criză şi o confruntare militară directă în Strâmtoarea Kerci la sfârşitul lui noiembrie, relatează AFP.

Propusă de către preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, această măsură urmează să intre în vigoare în aprilie.

Ea a fost susţinută de 227 de deputaţi, în contextul în care minimul necesar era de 226 de voturi.

Ucraina refuză, astfel, să reînnoiască acest tratat, aflat în vigoare din aprilie 1999, menit să fie prelungit în mod automat din zece în zece ani.

Rusia a imobilizat, la 25 noiembrie, trei nave de război ucrainene care încercau să treacă din Marea Neagră în Marea Azov şi a luat prizonieri cei 24 de marinari de la bordul navelor.

Aceasta a fost prima confruntare militară directă între Moscova şi Kiev după anexarea în martie 2014 a Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia şi izbcnirea, în aprilie 2014, a unui război sângeros în estul Ucrainei între forţe guvernamentale şi sepratişti proruşi.

Kievul şi Occidentul acuză Moscova că se află în spatele acestui război, soldat cu peste 10.000 de morţi, şi că îi susţine militar şi financiar pe separatişti, ceea ce Rusia neagă cu vehemenţă, în pofida numeroaselor probe în acest sens.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Kim Jong Un, în drum spre summitul cu Trump1
23 feb. T.I.


NASA:Undă verde pentru un zbor test al capsulei SpaceX
23 feb. L.I.


CONFORM UNUI RAPORT TRIMESTRIAL AL AIEA:Iranul respectă Acordul de la Viena
23 feb. T.T.


UE - măsuri pentru asigurarea siguranţei zborurilor după Brexit
23 feb. T.T.


Macron pledează pentru o "reinventare" a Politicii Agricole Comune 1
23 feb. T.S.


Casa Albă condamnă utilizarea forţei de către armata venezueleană
23 feb. T.I.


PREŞEDINTELE BCE AVERTIZEAZĂ:Ieşirea din UE nu echivalează cu o mai mare suveranitate1
23 feb. T.T.


Diplomata Kelly Knight Craft, nominalizată pentru funcţia de ambasadoare la ONU
23 feb. T.M.


ÎN LIPSA UNUI ACORD CU PRIVIRE LA BREXIT:Trei miniştri pledează pentru amânarea ieşirii Marii Britanii din UE
23 feb. L.I.


VICTOR IONESCU, MRP, ÎN CONTEXTUL EXERCITĂRII DE CĂTRE ROMÂNIA A PREŞEDINŢIEI CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE:Avem şansa de a pune în dezbatere problematicile diasporei
23 feb. V.C.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.