Ungaria va emite obligaţiuni internaţionale de un miliard de euro, în 2018

20 dec. 2017 Jurnal de criză
V.R.

Ungaria va emite obligaţiuni internaţionale de circa un miliard de euro (1,2 miliarde de dolari) în 2018 şi va lansa o emisiune de bonduri denominate în euro pe piaţa internă, ca parte a planurilor guvernamentale de majorare a deţinerilor investitorilor locali pe segmentul datoriei publice.

Ungaria vrea să rostogolească anul viitor datorii care ajung la maturitate, în principal din cadrul emisiunilor în forinţi, notează kitco.com.

Guvernul de la Budapesta, condus de premierul Viktor Orban, a crescut semnificativ emisiunile de datorii interne, urmărind astfel să diminueze dependenţa de finanţare străină.

Ieri, ministrul Economiei din Ungaria, Mihaly Varga, a declarat: "Ponderea datoriei în valută ar putea să scadă la 20% din total în 2018, de la 22% la finele lui 2017. Un element nou în finanţarea datoriei ar putea fi o emisiune de obligaţiuni locale denominate în euro. Noile bonduri ar putea fi vândute prin licitaţii similare cu cele care plasează obligaţiuni denominate în forinţi".

Noile emisiuni de bonduri vor avea maturităţi cuprinse între doi şi cinci ani, conform autorităţilor maghiare.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Jurnal de criză

Zona euro amână eliberarea tranşei pentru Grecia
11 iun. V.R.


ERDOGAN VREA CONTROL SPORIT ASUPRA ECONOMIEILira turcească, în cădere
16 mai.


Atena iese din bailout, însă doi din zece greci trăiesc în sărăcie extremă1
14 mai. A.V.


Încrederea în zona euro, la recordul minim al ultimelor 15 luni1
09 mai. V.R.


Autorităţile australiene vor sancţiuni dure pentru bănci4
24 apr. V.R.


FMI avertizează în privinţa protecţionismului comercial
12 apr. V.R.


237 TRILIOANE DE DOLARIDatoria globală, la nivel record în 20172
11 apr. A.V.


Creşte inflaţia în zona euro
05 apr. V.R.


BCE va finaliza în aprilie testele de stres ale băncilor din Grecia
04 apr. V.R.


China impune taxe vamale la peste o sută de produse din SUA
03 apr. V.R.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.