USR PROPUNE MODIFICAREA LEGII FINANŢĂRII PARTIDELOR:

Donaţiile peste un salariu minim să fie publicate

06 dec. 2018 Politică
V.I.
Donaţiile peste un salariu minim să fie publicate

USR propune printr-un proiect de lege ca toate donaţiile acordate partidelor politice peste un salariu minim pe economie să fie publicate, precum şi posibilitatea ca subvenţia de la buget a partidelor să fie suspendată în cazul în care persoane care au suferit condamnări definitive pentru comiterea unor infracţiuni electorale sau de corupţie ocupă funcţii de conducere.

Parlamentarii USR Tudor Benga, Florina Presadă, Radu Mihail şi Nicu Fălcoi au iniţiat în acest sens propunerea legislativă de modificare şi completare a legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Tudor Benga a precizat, la o conferinţă de presă, că proiectul schimbă filosofia finanţării partidelor politice.

"Schimbăm un pic filosofia, (...) reducem plafoanele de contribuţii în linie cu recomandările GRECO, punem şi un plafon minim sub care donaţia este confidenţială, practic, la un salariu minim, cel care face o donaţie sub salariu minim poate să rămână poate să rămână confidenţială, dar tot restul donaţiilor le punem online, obligăm partidele să publice atât pe site-urile publice, cât şi pe site-ul AEP, astfel încât oricine să poată verifica donaţiile care au fost făcute. (...) De asemenea, introducem un instrument de asanare a clasei politice care este folosit în Spania şi anume o posibilitate de a suspenda subvenţia partidelor în cazul în care în organismele lor de conducere sunt persoane condamnate pentru infracţiuni electorale sau pentru infracţiuni de corupţie. Acest instrument este folosit în Spania şi îl punem la dispoziţia AEP să îl suspende până la remedierea situaţiei", a precizat Benga.

El a mai spus că proiectul propune şi schimbarea modalităţii de distribuţie a finanţării publice, astfel încât şi partidele mici şi cele locale să intre la finanţare.

"Până acum, subvenţia se ducea la 75% în funcţie de rezultatele de la parlamentare, 25% în funcţie de rezultatele de la locale. Acum schimbăm proporţia, va fi 50%-50%. Acum, important este că scădem plafonul de la care se poate intra la finanţare. Până acum se putea trebuia să ai minim 50 de consilieri aleşi la nivel local astfel încât să intri la finanţare. Acum, câtă vreme există un mandat de consilier local, orice organizaţie politică intră la finanţare. În felul acesta încurajăm democraţia la firul ierbii", a explicat Benga.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

PONTA:"Un mesaj din inimă pentru cetăţenii Republicii Moldova - mergeţi la vot"2
23 feb. T.T.


Preşedintele Iohannis, întâlnire cu omologul egiptean
23 feb. V.S.


ORBAN: "Duminică se decide direcţia în care va merge Republica Moldova"2
23 feb. T.V.


Firea vrea ca mai multe lacuri din Bucureşti să fie transferate Primăriei1
23 feb. T.I.


MARKO BELA:"Vrem să fie aplicat principiul subsidiarităţii"3
23 feb. L.B.


Congresul UDMR declară simboluri proprii steagul şi imnul secuieşti4
23 feb. I.L.


GABRIEL OPREA, UNPR:"La europarlamentare, ne propunem să ne comportăm onorabil"1
23 feb. M.T.


ANDI CRISTEA, PSD: Iohannis încearcă să inducă panică în economia naţională4
23 feb. S.T.


"Republica Moldova nu trebuie să se îndepărteze de valorile europene"2
23 feb. I.T.


Viorica Dăncilă, întrevedere cu premierul Spaniei1
23 feb. T.S.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.