Valoarea proiectului centurii Bucureşti - 7,3 miliarde de lei

29 nov. 2018 Miscellanea
I.D.
Valoarea proiectului centurii Bucureşti - 7,3 miliarde de lei

Ministerul Transporturilor a transmis la Comisia Europeană proiectul privind realizarea infrastructurii de centură a Municipiului Bucureşti, care va costa 7,3 miliarde de lei şi va fi funcţională în anul 2024, potrivit unui comunicat.

Din valoarea totală, 5,8 miliarde de lei reprezintă finanţare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, informează Agerpres.

"Obiectivul general al contractului de finanţare 'Infrastructura integrată pentru zona orbitală a Municipiului Bucureşti' îl constituie dezvoltarea zonei orbitale a Municipiului Bucureşti, prin construcţia unei autostrăzi orbitale în sudul Bucureştiului şi modernizarea centurii existente, asigurându-se astfel o interconectivitate adecvată între autostrăzile şi drumurile naţionale radiale aferente Bucureştiului. De asemenea, condiţiile de trafic din jurul Capitalei vor fi îmbunătăţite, iar traficul de tranzit din zona urbană va fi eliminat, îmbunătăţindu-se astfel condiţiile de viaţă ale populaţiei din zona de proiect. Implementarea proiectului va conduce la îmbunătăţirea competitivităţii economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE", se arată în comunicat.

Practic, se vor construi 92 de kilometri noi de drum naţional şi autostradă, 56 de poduri şi pasaje noi, 5 poduri şi pasaje reabilitate, 9 parcări, 21 de intersecţii, 5 noduri rutiere, un punct de întoarcere, un centru de întreţinere şi coordonare, un punct de sprijin şi de întreţinere şi un spaţiu pentru servicii.

Perioada de implementare a proiectului este de 120 de luni, respectiv între 1 ianuarie 2014 şi 31 decembrie 2023.

Proiectul privind zona orbitală a Capitalei este al 14-lea proiect major transmis de Organismul Intermediar la Comisia Europeană. Cele 14 proiecte totalizează aproximativ opt miliarde de euro, din care fonduri de la UE de aproximativ 4,6 miliarde de euro.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Şoferi aflaţi sub influenţa consumului de droguri, prinşi de poliţişti pe autostrăzi1
22 feb. I.M.


ANPC a aplicat distribuitorilor de echipamente electrice 86 de amenzi
22 feb. M.I.


CU PRIVIRE LA MODIFICĂRILE LEGILOR JUSTIŢIEI:Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava protestează
22 feb. M.I.


Măsuri tehnice în domeniul pescuitului în acord cu Parlamentul European1
22 feb. I.M.


MINISTRUL APELOR ŞI PĂDURILOR: "Silvicultorii vor avea statut special"
22 feb. I.T.


Scandalul "pudra de talc" a ajuns la Departamentul de Justiţie
22 feb.


Investiţie uriaşă pentru combaterea schimbărilor climatice
22 feb. OCTAVIAN DAN


SORINA PINTEA:"Nu putem da vina pe bacterie că a ucis pacienţii"2
21 feb. I.T.


Cea mai mare grădiniţă din ţara noastră - inaugurată în Sectorul 4
21 feb. I.R.


CONFORM UNUI STUDIU DE PIAŢĂ AL ANCOM:Tehnologia 5G - familiară pentru 34% din populaţia ţării noastre
21 feb. L.I.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.