VASILE DÎNCU:

"Parlamentul va putea adopta Codul administrativ în primul semestru al anului viitor"

20 nov. 2016 Politică
Stelian Bădescu
Vasile Dîncu
Vasile Dîncu

Vicepremierul Vasile Dîncu s-a declarat convins că Parlamentul va adopta Codul administrativ în primul semestru al anului viitor, ceea ce va permite existenţa unei "biblii" a administraţiei, unitare şi uşor de urmărit de către primari.

"Parlamentul următor, bineînţeles, este cel care are ultimul cuvânt. Va mai putea să aducă unele modificări, dar credem - eu sunt foarte sigur - că acest cod va fi aprobat, până la urmă, în primul semestru al anului viitor şi vom avea, în sfârşit, un fel de biblie a administraţiei, uşor de urmărit, în care şi primarii - de exemplu, primarii din mediul rural - vor putea să se orienteze. Pentru că foarte multe condamnări pentru conflict de interese, de exemplu, au fost făcute şi din cauza necunoaşterii. Un primar de la ţară nu ştia, de exemplu, că nu poate să îşi angajeze o rudă într-un anumit post", a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, într-o emisiune televizată, potrivit Agerpres.

Vasile Dîncu a subliniat că elaborarea Codului administrativ este una dintre realizările Guvernului actual, adăugând că în momentul în care reforma este orchestrată dinspre organismele internaţionale sau dinspre Capitală durează "destul de mult", "se face sistematic, pe etape".

În context, el a explicat că atunci când a cerut departamentelor din MDRAP să realizeze Codul administrativ, i s-a replicat că acest lucru ar putea dura vreo doi ani.

"După insistenţele mele şi pentru că i-am entuziasmat - pentru că blocajul administrativ poate să fie perfect în faţa unui ministru - am reuşit să facem în şase luni, să finalizăm acest cod administrativ. Asta înseamnă gruparea tuturor legilor care definesc administraţia într-un singur document. Erau mii de iniţiative legislative, adaptări. (...) În domeniul incompatibilităţilor, al conflictului de interes sau abuzului în serviciu sunt 900 de pagini de diverse regulamente, legi, ordonanţe. 250 la număr sunt toate. Unele se bat cap în cap - deci, era clar că trebuie să punem o ordine în acestea, să avem un document cuprinzător în care să eliminăm referinţa la referinţă, la referinţă şi aşa mai departe", a punctat Dîncu.

Vicepremierul a mai spus că documentul sintetizează toate legile din domeniul administraţiei, legi care "aveau nişte subterane extraordinar de dezvoltate".

"Ştiam că este un mandat scurt, ştiam că peste 12 luni o să predăm fotoliile goale, aşa cum am promis, ştiam că nu se poate schimba România, însă am pornit de la un scenariu optimist, acela că vom pune bazele schimbării rapide a administraţiei", mai arătat el.

Vasile Dîncu a anunţat, pe 17 octombrie, că proiectul Codului administrativ al României a fost finalizat şi include un capitol referitor la incompatibilităţi, care "luminează" o parte din ceea ce era ambiguu în legislaţie până în prezent.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

Elevii au dat Guvernul în judecată
22 aug.


DAN BARNA, USR:"Ce se întâmplă în ultimele săptămâni - eşecul unui sistem"
22 aug. T.T.


VIORICA DĂNCILĂ: "Transporturile, energia sau mediul - de interes pentru România"
22 aug. T.E.


IOHANNIS LA CASA ALBĂDonald Trump: Viitorul României este foarte, foarte strălucit3
21 aug. V.I.


Ministerul Finanţelor actualizează Declaraţia 112
21 aug. T.T.


RECTIFICAREA BUGETULUI DE VENITURI ŞI CHELTUIELI AL AFM:Bugetul alocat Programului RABLA Plus pentru persoanele juridice, suplimentat cu 20 milioane de lei
21 aug. T.T.


VARUJAN VOSGANIAN: "O posibilă alianţă între ALDE şi Pro România creează nelinişte"1
21 aug. T.T.


Ministrul Sănătăţii a trimis Corpul de control la INML
21 aug. T.E.


VIORICA DĂNCILĂ: "Cifrele INS şi Eurostat arată că economia înregistrează o evoluţie peste aşteptări"1
21 aug. D.D.


Viorel Mocanu, eliberat din funcţia de agent guvernamental pentru CEDO
21 aug. T.T.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.