VIORICA DĂNCILĂ:

"Împreună ne vom pune de acord asupra soluţiilor concrete pentru atragerea finanţărilor europene"

02 mar. 15:11 Politică
D.I.
Viorica Dăncilă (Sursa foto: Twitter)
Viorica Dăncilă (Sursa foto: Twitter)

Premierul Viorica Dancilă a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, reprezentanţii Autorităţii de Management a Programului Operaţional Regional (POR) şi directorii Agenţiilor de Dezvoltare Regională în care au fost analizate soluţiile la problemele întâmpinate în atragerea finanţării europene, se arată într-un comunicat al Guvernului, dat publicităţii.

Potrivit documentului, alături de primul-ministru, la întâlnire au mai participat vicepremierul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

În cadrul întâlnirii de lucru, premierul a declarat: "Vreau să vă sprijin cu toată fermitatea, indiferent de opţiunea politică, să găsim împreună soluţii pentru a recupera întârzierile în atragerea fondurilor europene din POR şi a evita riscul de dezangajare a unor fonduri. Finanţarea acestor proiecte trebuie să fie în beneficiul cetăţenilor, al României".

La rândul lor, primarii municipiilor reşedinţă de judeţ au prezentat principalele dificultăţi în ceea ce priveşte obţinerea finanţării pentru proiectele din cadrul POR şi au propus o serie de soluţii. Cele mai multe dintre acestea au vizat simplificarea procedurilor, blocajele cauzate de legislaţia achiziţiilor publice, ghidul solicitantului, regimul de proprietate publică şi de parteneriat, precum şi optimizarea aplicaţiei electronice "My SMIS".

Potrivit sursei citate, Viorica Dăncilă "i-a încurajat pe primari să participe în grupul de lucru care analizează propunerile de modificare a legislaţiei achiziţiilor publice, şi să vină cu soluţii care să răspundă problemelor specifice pe care le întâmpină".

De asemenea, premierul a subliniat că propunerile primarilor privind simplificarea procedurilor şi reducerea birocraţiei "vor fi avute în vedere de echipa constituită în acest scop la nivelul Guvernului".

O altă soluţie concretă cerută de premier a fost ca Autoritatea de Management a POR să desemneze câte o persoană pentru fiecare autoritate publică locală, care să urmărească stadiul proiectului propus de primării, de la momentul depunerii până la semnarea contractului de finanţare, şi să ofere sprijin şi consiliere atunci când este necesar.

În comunicat se mai precizează că pentru a coordona măsurile avute în vedere de autorităţile române privind absorbţia fondurilor prin POR cu procedurile europene, "va fi organizată o nouă întâlnire în cursul acestei luni cu reprezentanţii Comisiei Europene responsabili pentru politica regională".

În acest sens, premierul Viorica Dăncilă a precizat că a solicitat sprijin Comisiei Europene în sensul desemnării unor experţi care să ofere sprijin şi consiliere pentru creşterea absorbţiei fondurilor structurale şi de investiţii europene.

Referitor la Problemele semnalate de primari şi soluţiile propuse, în document se arată că acestea vor fi analizate de ministerele de resort, precum şi în grupurile de lucru, urmând să primească răspunsuri concrete într-o perioadă cât mai scurtă de timp.

La finalul reuniunii, Viorica Dăncilă a precizat: "Vrem să ridicăm barierele în obţinerea finanţărilor din fonduri europene. Împreună, Guvern şi autorităţi locale, ne vom pune de acord asupra soluţiilor concrete pentru a fi mai eficienţi în atragerea finanţărilor şi punerea în practică a proiectelor în beneficiul cetăţenilor români".


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

Secţia de Investigare a Magistraţilor prinde contur
20 sep. GHEORGHE IORGOVEANU


ÎCCJ a stabilit primul termen al apelului în dosarul "Bombonica"
20 sep. I.GHE.


Disidenţii din PSD solicită demisia imediată a lui Liviu Dragnea
20 sep. GHEORGHE IORGOVEANU


SECRERTARUL DE STAT PENTRU AFACERI ECONOMICE DIN ELVEŢIA:"Investitorii elveţieni solicită stabilitate legislativă"
19 sep. V.D.


GABRIELA FIREA: "Am ajuns mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu"
19 sep. V.D.


TRAIAN BĂSESCU: "PSD-ul este cel mai mare focar de pestă porcină din ţară"
19 sep. V.D.


PETRE DAEA"Nu prin scrisori se rezolvă problema într-un partid"
19 sep. V.D.


EUGEN TOMAC: "Premierul Dăncilă a interzis activitatea PMP"
19 sep. V.D.


PSD amendează legea offshore în sensul dorit de petrolişti1
19 sep. V.D.


DRAGNEA, DESPRE SCRISOAREA PRIN CARE I SE CERE DEMISIA:"Voi da curs solicitării să citesc acea epistolă"4
19 sep. V.D.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.