Vladimir Putin a denunţat marţi "presiuni externe fără precedent" asupra Republicii Belarus 1

29 sep. 14:32 Internaţional
A.P.
Vladimir Putin a denunţat marţi "presiuni externe fără precedent" asupra Republicii Belarus

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat marţi "presiuni externe fără precedent" asupra Republicii Belarus, zguduită de o mişcare de protest inedită împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, după realegerea lui controversată pe 9 august, informează AFP.

Belarus este "într-o situaţie dificilă, în condiţii de presiuni externe fără precedent, după alegerile prezidenţiale" al căror rezultat nu a fost recunoscut de Uniunea Europeană (UE) şi SUA, a declarat Putin într-un discurs video adresat participanţilor la un forum ruso-belarus.

Belarus este de la începutul lui august scena unei mişcări de protest inedite împotriva realegerii, considerate frauduloase de către opoziţie, a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994.

Până acum Lukaşenko a refuzat să dialogheze cu opoziţia, iar manifestaţiile - cea mai recentă a adunat circa 100.000 de persoane - au dus în mod sistematic la sute de arestări.

Lukaşenko a cerut ajutorul lui Vladimir Putin, care i-a promis Minskului susţinere pentru asigurarea securităţii şi un împrumut de 1,5 miliarde de dolari.

"Relaţiile dintre Rusia şi Belarus sunt mai puternice decât timpul şi conjunctura şi se bazează pe un fundament solid", a mai asigurat marţi Putin.

Lidera opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, în exil la Vilnius, a avut la rândul său marţi o întrevedere cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în vizită oficială în Lituania, şi ar urma să susţină un discurs în faţa Parlamentului francez, pe data de 7 octombrie, la orele 11:30.

Mai exact, ea ar urma să răspundă întrebărilor din partea membrilor Comisiei pentru Afaceri Externe a Adunării Naţionale franceze. Deocamdată nu se ştie dacă ea va face acest lucru de la distanţă sau în persoană.

Macron, care îi cere lui Aleksandr Lukaşenko să plece de la putere, este primul lider occidental de rang înalt care a avut o întrevedere cu opozanta belarusă, subliniază AFP.

Aceasta din urmă l-a îndemnat pe Emmanuel Macron să fie "mediatorul de care noi avem atât de mare nevoie" pentru a rezolva criza din Belarus.


Opinia cititorului: 1
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2020, 15:28

Si noi denuntam ca foloseste arme chimice pentru a-si anihila opozantii politici.Il doare undeva?Il doare la basca,asa ca,un dram de onestitate daca s-ar putea?Lumea cere prea mult de la un fost KGB-ist?In plus,nu recunoaste absolut nimic,chiar daca l-ai pica cu ceara.Mai are si tupeul grosolan de a da vina pe altii sau pe victime.

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Biden îl acuză pe Trump că a capitulat în faţa covid-19
26 oct. S.B.


Erdogan îndeamnă turcii să boicoteze produsele franţuzeşti
26 oct. S.B.


FAUCI:"Până la începutul lui decembrie vom şti dacă un vaccin Covid-19 este sigur şi eficient"1
26 oct. J.P.


Bursele asiatice au închis în teritoriu negativ
26 oct. S.B.


ANGELA MERKEL:"Urmează luni foarte grele pentru Germania"
26 oct. A.P.


JOE BIDEN:"Rusia reprezintă cea mai mare ameninţare pentru SUA, China este un competitor"
26 oct. A.P.


Populaţia intră în grevă generală la Belarus
26 oct. A.P.


BOOKING.COM:Reglementările UE ajută "rivalilor mai mici" să prospere
26 oct. J.P.


Ucraina critică Ungaria pentru amestec în alegerile locale
26 oct. A.P.


Vaccinul anti-COVID testat de Oxford a generat un răspuns imun bun la vârstnici
26 oct. J.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.