Workshop privind analiza strategiei clusterului Bio Concept

06 iun. 2018 Comunicate de presă
A.M.
Workshop privind analiza strategiei clusterului Bio Concept

În data de 5 iunie, în cadrul "Programului de Cooperare Elveţiano - Român vizând reducerea disparităţilor economice sociale în cadrul Uniunii Europene extinse", USH Pro Business a găzduit prima întâlnire a membrilor clusterului Bio Concept Valea Prahovei, întâlnire la care au fost trecute în revistă realizările de până în prezent ale acestuia, conform comunicatului remis redacţiei.

Au fost analizate participările unor membrii la activităţi comune de promovare la export (Conferinţa internaţională "The 10th International Symposium on Geography"/Cheia şi participarea la expoziţia internaţională "Produs românesc pe piaţa irlandeză"/Dublin). De asemenea, în cadrul întâlnirii, membrii clusterului au beneficiat de un instructaj privind modalităţile de întărire a coeziunii membrilor şi a managementului organizaţiei în vederea obţinerii Certificatului de Bronz, atribuit clusterelor de performanţă, mai transmite comunicatul. S-a convenit ca activităţile din cluster să fie orientate, şi în viitor, în special spre promovarea ofertei membrilor pe pieţe internaţionale.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Comunicate de presă

Colegiul de conducere al CCIB solidar cu preşedintele CCIB
13 feb. L.A.


British American Tobacco: Angajator de Top în România şi la nivel global
09 feb. I.D.


ZAREA 1912, VINARSUL. ISTORIA RESCRISĂ"Numai întoarcerea noastră către trecut ne dă forţa faptelor de azi."
07 feb. Z.A.


Stabilirea perioadelor şi a zonelor de prohibiţie a pescuitului, în anul 2019
07 feb. I.M.


CCIR recunoaşte meritele Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti
06 feb. M.C.


RoEnergy Bucureşti 2019 - Târg specializat în energii regenerabile
28 ian. M.I.


ÎN TIMIŞOARA:Wizz Air alocă o nouă aeronavă Airbus A320
17 ian. A.T.


DELOITTE, ÎN 2019:Piaţa de fuziuni şi achiziţii însumează 100 tranzacţii
16 ian. A.T.


Eximur contestă decizia Consiliului Concurenţei
16 ian. B.A.


ANCOM: Prelungirea perioadei ca furnizor de serviciu a Poştei Române
15 ian. T.A.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.